Ligia Deca, ministrul Educației, găsește că raportul OCDE “Educație la o privire” subliniază importanța burselor sociale și de reziliență, precum și a creșterii numărului de grădinițe și creșe în rețea.
Ministerul Educaţiei a transmis un comunicat cu privire la raportul anual care oferă informaţii despre starea educaţiei în cele 38 de state membre OCDE şi o serie de ţări partenere. Această publicaţie cuprinde peste 120 de diagrame şi 180 de tabele, care ilustrează indicatori precum impactul învăţării asupra rezultatelor economice şi sociale, resursele financiare şi umane investite în educaţie, accesul la educaţie, participarea şi progresul elevilor, precum şi mediul de învăţare şi organizarea şcolilor.
“Rapoartele OCDE sunt esențiale pentru luarea deciziilor în politicile publice. Ediția din acest an a raportului Educație la o privire 2024 confirmă importanța bursei sociale și de reziliență, subliniază nevoia programului „Primul student în familie” și justifică extinderea rețelei de creșe și grădinițe. Sunt convinsă că indicatorii calității și echității din România vor continua să se îmbunătățească, iar beneficiile aplicării noilor legi ale educației vor fi evidente în urmăm 3-5 ani,” a menționat Ligia Deca.
Mathias Cormann (OCDE) subliniază provocările educaționale și importanța accesului echitabil la educație
Mathias Cormann, Secretarul General al OCDE, a subliniat că, “deşi multe țări membre au văzut o îmbunătățire a nivelului de educație și rezultatelor economice, raportul din acest an evidențiază că mai sunt multe provocări de înfruntat.”
“Extinderea accesului la educaţie și îmbunătățirea calității acesteia sunt esențiale pentru valorificarea potențialului grupurilor subreprezentate în societate și economie. De asemenea, acestea vor ajuta elevii din familii vulnerabile să depășească decalajele și să fie dotați cu instrumentele și competențele necesare pentru a se adapta la cerințele în continuă schimbare ale pieței muncii.”
“Ultima ediție a raportului nostru Education at a Glance oferă recomandări politicienilor pentru a contribui la egalitatea de șanse în educație prin îmbunătățirea accesului la educație timpurie de calitate, rezolvarea problemei lipsei de profesori și alinierea sistemelor educaționale cu nevoile pieței muncii”, a declarat Mathias Cormann.
Marți, a avut loc evenimentul național de lansare a raportului în cadrul lansării globale a publicației OCDE. Ediția din acest an are tema “Echitatea în educație”. La eveniment au participat Corinne Heckman, reprezentantă a OCDE, secretarul de stat din Ministerul Educației Bogdan Cristescu și profesor universitar dr. Lucian Ciolan, prorector al Universității din București.
CITIȚI ȘI: Ligia Deca a spus totul despre “camera de detenție” pentru elevii recalcitranți