O creatoare de costume populare din comuna Mihăeşti a devenit recent Tezaur Uman Viu, fiind astfel recunoscută la nivel naţional pentru acest meșteşug. Ce poveste are femeia Tezaur Uman Viu.
La cei 86 de ani, Elena Borța, din comuna vâlceană Mihăești a primit tiltul de tezaur uman viu la domeniul port realizare de piese de port (confecționat, cusut cămăși tradiționale). A mărturisit că a învățat să coasă de la o vârstă fragedă, iar pe parcursul vieții a cusut numeroase ii tradiționale, dar și piese de port popular și nu se aștepta să primească o asemenea recunoaștere.
Mama şi bunica au fost cele care i-au insuflat această dragoste pentru cusăturile tradiţionale, pe care le-a transformat apoi dintr-o simplă joacă pe pânză cu acul în adevărate podoabe.
“De la şapte ani am învăţat să cos, de la mama şi de la bunica mea. Ele au lucrat şi m-am pus şi eu cu ele. Mi-a plăcut foarte mult. Am învăţat mai întâi să tivesc şi apoi am făcut muşte. Prima cămaşă nu mai este, dar mi-o amintesc că era cu roşu că eram şi eu fată şi îmi plăceau culorile vii”, povesteşte creatoarea populară din Vâlcea.
Reprezentanţii Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Vâlcea, cei care au înaintat Ministerului Culturii propunerea ca Elena Borţa să devină Tezaur Uman Viu, spun că remarcabile la cusăturile ei sunt în primul rând motivele cu care decorează gulerul cămăşilor, “armonia coloristică a acestei cusături, simbolurile folosite întregind piesa vestimentară, asemenea unui artist plastic”.
Tezaur Uman Viu. O lume dispărută?
“De obicei cos motive de la noi de aici, că nu am mers prin alte zone din ţară să luăm modele… Cămaşa asta cu trandafiri nu mai ştiu sigur când am făcut-o, dar îmi e dragă că e cu trandafiri. Trandafiri şi în grădină, trandafiri şi pe cămaşă… E mai nouă însă. Cred că sunt 15 – 20 de ani de atunci, dar îmi plac trandafirii şi am zis să-i fac şi pe cămaşă”, adaugă Elena Borţea, potrivit Agerpres. Are acasă piese deosebite de care nu s-a putut despărţi şi pe care le-a păstrat cu multă grijă.
„M-am născut într-o familie unde femeile au apreciat foarte mult lucrul de mână şi am început şi eu. Încă nu plecasem la şcoală când am început să cos primele semne. Îmi amintesc că mama, când avea timp liber lua lucrul de mână şi devenea mai liniştită, îşi crea o lume a ei unde se simţea foarte bine. Toate cămăşile pe care mi le-a făcut şi pe care eu le-am purtat cu multă plăcere îmi sunt dragi. Mai duc din ele şi la târguri, dar sunt numai pentru expoziţie, şi nu pentru vânzare”, adaugă fiica Tezaurului Uman Viu din Mihăeşti.
Deşi are o vârstă înaintată, Elena Borţea nu s-a lăsat nici acum de cusut şi, chiar dacă nu mai lucrează aşa de mult, este hotărâtă să nu renunţe la acest meşteşug despre care vorbeşte cu mult drag, dar şi cu un pic de tristeţe pentru că “tineretul nu mai vrea să coasă”.
Ce este proiectul Tezaur Uman Viu
“Cu ochelarii, da, mai cos şi acum. Uite, cos la o fustă pe care o fac pentru fiica-mea şi pentru o nepoată. Nu ai cu cine să faci şezătoare că nu vrea nimeni. Nu le trebuie. Cred că până la urmă se va pierde acest meşteşug. Se duce… Nici nu am auzit pe nimeni ca să cumpere. Nu mai sunt nici dansuri aici în zona noastră şi te gândeşti aşa că se duce portul din sat dacă nimeni nu lucrează…”, răspunde ea, cu dezamăgire în glas, la întrebarea dacă se va pierde vreodată acest meşteşug în zonă.
A fost însă un profesor bun pentru fiica sa, învăţătoarea Maria Foltea, care i-a călcat pe urme şi duce acum mai departe această artă a cusutului costumului popular, la un nivel la fel de înalt şi rafinat ca şi mama ei. Elena Borţa este cel de-al doilea Tezaur Uman Viu din Vâlcea, după ceramistul Sorin Giubega din Horezu, care a primit acest titlu onorific în 2021.
Proiectul Ministerului Culturii, început la inițiativa UNESCO, are menirea de a proteja, promova și de a duce mai departe patrimoniul cultural. „Acesta vizează, pe de o parte, creșterea gradului de recunoaștere și vizibilitate a păstrătorilor și transmițătorilor elementelor de patrimoniu cultural imaterial în cadrul comunităților din care fac parte, al specialiștilor și al publicului larg. Pe de altă parte, își dorește identificarea acelor persoane care, făcând dovada caracterului excepțional al performării, sunt capabile să transmită un anumit element de patrimoniu imaterial, în forma și cu mijloacele tradiționale nealterate, contribuind, astfel, la asigurarea viabilității acestuia”, se precizează pe site-ul oficial al Ministerului Culturii în descrierea proiectului.
Tezaur Uman Viu: Singurul vânător de albine sălbatice din România
Și Mihai Grama a fost declarat recent Tezaur Uman Viu, la categoria apicultură, la propunerea Muzeului Etnografic „Anton Badea” din Reghin. El este singurul vânător de albine sălbatice din România.
Apicultorul Mihai Grama, cunoscut drept urmaşul bărcaşilor, a spus că a învăţat să vâneze albine de la bunicul său, însă practică o altă formă de bărcuit mai mult în scopul protejării albinelor carpatine (Apis mellifera carpatica) şi a habitatului lor natural, care a devenit tot mai restrâns. În acest fel, a arătat Mihai Grama, prin tehnica sa de bărcuit doreşte să contribuie la conservarea acestui material genetic extraordinar, mai ales că habitatul albinei carpatine se diminuează tot mai mult, întrucât aceasta preferă pădurile seculare, intacte.
„Habitatul ideal este în pădurile seculare, fiindcă au nevoie de stejari de dimensiuni foarte mari, o zonă mai sălbatică, fără chimizare. Agricultura modernă a cam distrus albina noastră carpatină. Au mai rămas câteva păduri unde nu se poate practica agricultură în împrejurimi, aici albina este la ea acasă şi trăieşte în mediul ei natural. Am învăţat de la bunicul meu să găsesc stupii în mediul lor natural după anumite indicii, inclusiv atunci când este iarnă şi sunt minus 20 de grade, a declarat apicultorul Mihai Grama, potrivit TVR.
Citiți și: Ce nu știați despre Blocul ARO de pe Magheru. Povești din Capitală
