Oscar Pistorius, fost campion paralimpic, acum în vârstă de 37 de ani, „subiect” al unei crime pasionale devenită celebră, a fost condamnat în 2016 la 13 ani de închisoare. Acum comisia pentru eliberare condiționată a stabilit eliberarea lui pentru 5 ianuarie 2024, potrivit BBC.
Mama Reevei Steenkamp nu s-a opus eliberării pe cauțiune, dar – într-o scrisoare trimisă comisiei de eliberare condiționată – a transmis că se întreabă dacă „problemele uriașe de furie” ale lui Pistorius au fost cu adevărat rezolvate în închisoare, adăugând că este „preocupată de siguranța oricărei femei” care va intra de acum în contact cu Pistorius.
June Steenkamp nu a participat la audierea de vineri, care a avut loc la închisoarea Atteridgeville, lângă Pretoria.
Contents
Oscar Pistorius, fost campion paralimpic, acum în vârstă de 37 de ani, „subiect” al unei crime pasionale devenită celebră, a fost condamnat în 2016 la 13 ani de închisoare. Acum comisia pentru eliberare condiționată a stabilit eliberarea lui pentru 5 ianuarie 2024, potrivit BBC.De la erou, la ucigaș
De la erou, la ucigaș
Cunoscut ca „Blade Runner” deoarece are proteze din fibră de carbon, Pistorius a trecut de la statutul de erou, în calitate de campion paralimpic, la cel de ucigaş condamnat, în urma unor audieri care au atras atenţia întregii lumi în urmă cu un deceniu.
Pistorius a împuşcat-o mortal pe Steenkamp de Ziua Îndrăgostiţilor, în 2013. El a fost iniţial condamnat la cinci ani de închisoare în 2014 pentru ucidere din culpă, dar Curtea Supremă de Apel l-a găsit vinovat de crimă la sfârşitul anului 2015, după un apel al procurorilor.
Oscar Pistorius a primit 15 ani de închisoare