“Cei care au încercat să facă o mare problemă din Canalul Bîstroe nu cred că au înțeles miza acestei perioade.” (Klaus Iohannis, 22 februarie 2023)
Care a fost miza inițială a Canalului Bîstroe
Omul direct interesat de construcția Canalului Bîstroe a fost șeful mafiei de stat a Ucrainei, Viktor Pinciuk. A fost însurat cu Olena, fiica lui Leonid Kucima, până în 2005 președintele Ucrainei. A fost deputat în Rada de la Kiev. Controlează capacitățile siderurgiei ucrainene și a avut nevoie stringentă de canalul Bîstroe pentru a-și transporta fabricatele spre Europa Occidentală.
Cine sunt oamenii puterii de la Kiev care au avut nevoie de canal
Pinciuk a făcut obiectul unei investigații americane, în septembrie 2003. Echipa avocatului Harold Rosenthal s-a deplasat la Kiev, unde a strâns date cu privire la fostul premier Pavlo Lazarenko, arestat în SUA pentru spălare de bani și asociere criminală. La 4 martie 2015, oligarhul Ihor Kolomoisky l-a acuzat pe Pinciuk că a primit o mită de 5 milioane $ pe lună pentru drepturile de a administra compania ucraineană de Ukrnafta, deținută de compania de stat Naftogaz cu 51% procente. Compania Ukrnafta este cel mai mare producător de petrol și gaze din țară cât și operatorul unei rețele de stații de benzină la nivel național. Începând cu 2020, Ukrnafta a produs aproximativ 1,5 milioane de tone de petrol, 1,13 miliarde m3 de gaze naturale și 117 mii de tone de GPL. 110 milioane $ au fost transferate către companii offshore deținute de Viktor Pinciuk și Leonid Kucima.
„Am plătit acești bani și, pe lângă asta, am plătit dividende statului, toate taxele și orice altceva. Dar pentru dreptul de a primi dividendele noastre, am fost forțați să plătim încă 5 milioane din dividendele noastre către Pinciuk”, – a declarat oligarhul Ihor Kolomoisky în fața presei. La 18 martie 2015, Biroul Naţional Anticorupţie al Ucrainei a deschis acțiunea de urmărire penală împotriva lui Viktor Pinciuk În decembrie 2015, Pinciuk a introdus o acțiune civilă de 2 miliarde $ împotriva lui Ihor Kolomoyskyi la Înalta Curte de Justiție din Londra pentru achiziția în 2004 a unei companii miniere ucrainene. Acuzațiile făcute includ și luarea de mită. În ianuarie 2016, s-a ajuns la o înțelegere extrajudiciară al cărei conținut nu a fost dat publicității, chiar înainte ca procesul să înceapă.
Cine este omul care face legătura între miza inițială și miza actuală a Canalului Bîstroe
Pinciuk a bătut palma cu demnitari de la vârful puterii SUA pentru a-și întări imunitatea, cu multă vreme înainte de a avea probleme penale. Prevăzător, între 1994 și 2005 a donat 25 milioane $ Fundației Clinton. În septembrie 2015, a donat 150.000 $ Fundației Donald J. Trump în schimbul unei apariții video de 20 de minute a lui Donald Trump, în clipul său de prezentare ca om de afaceri. În 2004, o va cunoaște pe Hillary Clinton cu care va lua masa de mai multe ori, când Hillary era șefa Departamentului de Stat. Importanța Canalului Bîstroe va fi adusă în discuții de Pinciuk cu Hillary Clinton, la care au participat și reprezentanți ai grupului american Cargill, cel mai mare exportator de cereale din Ucraina, prin porturile de pe brațul Chilia. Poate așa vom înțelege de ce pentru Klaus Iohannis nu a existat niciodată un scandal Bîstroe, care a fost inventat de clasa politică și de presă.
Ceilalți apropiați ai fostului președinte ucrainean Leonid Kucima, direct interesați de construcția canalului sunt Rinat Ahmetov și Olexii Martinov. Înainte de invazia Ucrainei, companiile lui Viktor Pinciuk și ale lui Rinat Ahmetov, patronul clubului de fotbal Șahtior Donețk, care controla industria din Bazinul Donbas, au achiziționat, cu aproape un miliard $, 93% din pachetul de acțiuni ale societății Krivorijstal, cea mai importantă fabrică de oțel din Ucraina.
De ce Canalul Bîstroe este o problemă de securitate a Statelor Unite
Rinat Ahmetov a mai cumpărat și acțiunile combinatului siderurgic Dzerjinski și pe cele ale fabricii de feroaliaje de la Nikopol. Licitațiile au fost câștigate de Ahmetov în condiții dubioase, în detrimentul grupurilor și companiilor LNM – anglo-indiană și US Steel – americană. Olexii Martinov este administratorul societății Feral (UK) Ltd. din Marea Britanie, cu capital ucrainean, care a cumpărat societatea Feral SRL din Tulcea, singurul combinat din țară care producea feroaliaje. Este proprietarul unor combinate siderurgice din Ucraina, Bulgaria și SUA și al băncilor Bank IBU din Ucraina. Societatea Feral (UK) Ltd. a intenționat să achiziționeze întreaga infrastructură a societății Deltanav, pentru a prelua sub controlul ei activitățile portuare și transporturile maritime ce se desfășoară în județul Tulcea.
Sunt o mulțime de date care acreditează ipoteza că serviciile secrete ucrainiene au pus la cale strategii de sabotaj împotriva României, înainte de 24 februarie 2022. Istoria lor a reținut eșuarea intenționată a navei “Rostock”, încărcată cu lingouri de fier, pe canalul Sulina, pentru a bloca circulația navelor maritime și a da peste cap economia românească. Alta, că o serie de explozii și incendii misterioase, produse în anii ‘90 pe platforma siderurgică de la Galați, puteau fi provocate de o mână criminală.
Ce caută cele mai mari firme de produse agricole ucrainene în Delta Dunării
Și, în fine, ultima este că acest canal face parte dintr-o strategie de slăbire pe termen lung a controlului României asupra gurilor Dunării, pe câteva etape. Prima este includerea Insulei Șerpilor în sectorul ucrainean al Rezervației Biosferei Delta Dunării printr-un decret prezidențial, semnat de președintele Kucima. A doua etapă este scoaterea de sub controlul românesc și occidental a transportului de mărfuri ucrainene, tranzitate pe canalul Sulina, spre platformele industriale de la Reni și Ismail. După o prealabilă descărcare a mărfurilor ucrainene în instalațiile portuare de pe Insula Șerpilor, ele vor fi încărcate în nave de capacitate medie și transportate pe canalul Bîstroe spre cele două platforme și apoi spre Occident.
A treia etapă este achiziționarea societății Deltanav din Tulcea de către oligarhul Olexii Martinov. Dacă acest demers s-ar fi finalizat, valoarea manoperei de încărcare/descărcare ar fi crescut discreționar sau ar fi întârziat operațiunile, blocând producția de la Ispat Sidex Galați și Alum SA Tulcea. Planurile ucrainenilor nu s-au materializat, a sosit momentul 2014 al anexării Crimeei și apoi invazia din 2022.
În 2004, Pinciuk a creat Yalta European Strategy, un forum internațional cu scopul de a promova aderarea Ucrainei la Uniunea Europeană. După anexarea Crimeei de către Federația Rusă întâlnirile forumului au loc la Kiev. În septembrie 2013, Viktor Pinciuk și Tony Blair au prezentat discursul principal al lui Hillary Clinton la conferința de la Palatul Livadia, la care a fost prezent și Bill Clinton. La lucrările forumului au mai participat de-a lungul timpului Stefan Fule, Paul Krugman, Alexei Kudrin, Shimon Peres, Dominique Strauss-Kahn și Larry Summers.
Revitalizarea transportului pe Canalul Bîstroe este legată de invazia Ucrainei de către Rusia, în contextul paralizării activității în porturile de la Marea Neagră. Soluția salvării agriculturii ucrainene, care contribuie cu 17% la PIB-ul național, a venit de la cea mai adormită zonă a țării, Bugeacul, ținută până acum în rezervă strategică, tocmai pentru circumstanțe ieșite din comun. Porturile Reni, Izmail, Kiliia și Ust-Dunaisk nu au fost scoase niciodată la privatizare, cu atât mai mult, după anexarea Crimeei din 2014, din rațiuni explicit, geopolitice. Pe 3 august 2022, analistul Bridget Diakun de la diviziunea intelligence a Băncii Lloyd’s publică informația că porturile Dunării ucrainene “au transportat peste 4 milioane de tone de cereale începând din martie”, citându-l pe ministrul ucrainean al infrastructurii, Oleksandr Kubrakov.
În porturile Reni, Izmail și Kiliia au acostat 439 de nave, dintre care 44 din Bulgaria, 38 din Egipt, 23 din Italia, 22 din Liban și 11 din Grecia. În același interval, martie-august 2022, în porturile Dunării maritime românești, Sulina, Tulcea, Galați și Brăila au aruncat ancora 237 de nave, adică jumătate din cele din Ucraina.
Este de la sine înțeles că brațul Chilia a devenit maritim, prin adâncire. La un pescaj de 9-10 metri, pe braț pot pătrunde nave de peste 10.000 tone, până la Reni. Ministrul Kubrakov invocă investiții sistemice. La o reuniune de la Lugano, de la începutul lunii iulie 2022 face aluzie la lansarea unui proiect comun între Ministerul Infrastructurii și BERD, care se concentrează pe logistica de export din Bugeac, colțul de sud-vest al Ucrainei.
Pe 20 septembrie 2022, buletinele EurActiv l-au citat pe Taras Kachka, ministrul adjunct al economiei din guvernul de la Kiev, care a declarat că prin porturile fluviale dunărene se exportă 50% din cerealele ucrainene.
Pe 21 decembrie 2022 AgriCensus a furnizat toate datele legate de lucrările ucrainenilor: pescajul canalului Bîstroe a fost mărit la 6,5 metri de la început până la kilometrul 77 și la 7 metri, de la kilometrul 77 până la kilometrul 166, unde canalul se întâlnește cu estuarul Chilia, citând o notă oficială a ministerului Infrastructurii. “Am reușit să creștem pescajul permis al navelor, pentru prima dată în timpul Ucrainei independente”, a spus Oleksandr Kubrakov. “Schimbările ar putea permite unei părți a flotei comerciale să meargă direct la Marea Neagră prin canalul Bîstroe, de pe partea ucraineană și să reducă presiunea asupra canalului Sulina, care este controlat de autoritățile române”, a mai adăugat Kubrakov.
Care este miza acestei perioade pe care n-au înțeles-o politicienii români, invocată de Iohannis, cu privire la Canalul Bîstroe? Sunt patru companii, Nibulon, TIS, Lemtrans și Kernel, cu capital ucrainean, care au apărut în cele patru porturi de pe brațul Chilia, Reni, Ismail, Kiliia și Ust-Dunaisk, imediat după invazia rusă din 24 februarie 2022, când activitatea din porturile de pe Bug, Nipru și de la Marea Neagră a fost paralizată de bombardamente. Grupul TIS formează o societate mixtă, Neptune, cu cea mai mare companie privată americană, Cargill.
Toate facilitățile celor patru companii au fost date peste cap de invazie. Sute de mii de hectare de teren arabil au fost confiscate de ruși în Donetsk și Lugansk. De pe alte mii de hectare, armata rusă percepe taxe de protecție. Sutele de milioane de euro investiți in portul Mykulaiv, de către grupul Nibulon și în portul Pivdennyi de lângă Odesa, de către societatea mixtă Neptune, nu produc decât creanțe de la băncile creditoare.
În acest context, fiecare dintre cele patru companii are motive întemeiate pentru a susține războiul de eliberare. Poate cea mai îndreptățită este Nibulon, condusă până în iulie 2022 de omul de afaceri Oleksiy Vadaturskyi, specializat în exportul grâului, orzului și porumbului, cu o avere de 450 milioane euro, cu port și șantier naval proprii în Mykolaiv, pe Bug, care a pierdut peste 100.000 hectare teren agricol în regiunile Donetsk și Lugansk. Terenurile au fost confiscate de compania Agrocomplex a oligarhului Aleksandr Tkaciov, fost ministru rus al agriculturii între 2015 și 2018, care deține în acest moment 162.000 de hectare expropriate din zona ocupată de către paramilitari înarmați ai autoproclamatelor republici populare Donetsk și Lugansk, care au invocat drepturile de propritate ale legilor ruse.
În zorii zilei de 31 iulie 2022, Oleksiy Vadaturskyi a fost ucis împreună cu soția sa Raisa, de rachete rusești trase de un sistem S-300, care i-au țintit casa din districtul Zavodsky al orașului Mykolaiv. SBU, serviciul de informații al Ucrainei, susține că Vadaturskyi a fost victima unei crime premeditate și comandate de oligarhul rus Aleksandr Tkaciov, pentru a-și însuși pe de o parte, uriașa avere funciară a acestuia, iar pe de alta, de a sabota exportul de cereale ucrainean, cu atât mai mult, cu cât pe 1 august 2022, urma să ridice ancora din portul Mykolaiv, înspre Africa, prima navă încărcată cu cereale, care aparțineau companiei Nibulon. Afacerea milionarului asasinat a fost preluată de Andriy Vadaturskyi, fiul lui Oleksiy.
Cu puțină vreme înainte de a muri, Oleksiy Vadaturskyi a perfectat un acord de cooperare privată și guvernamentală, pentru un terminal de cereale în apropierea portului Ismail, de pe brațul Chilia. Un terminal nou, cu o capacitate de manipulare de până la 300.000 de tone de cereale pe lună. Detaliille acordului sunt secrete. Se știe că statul tinde să rămână în continuare proprietarul portului Ismail și că i-a concesionat un teren de 20 de hectare în rada portului, lui Oleksiy Vadaturskyi, pe care să-și construiască terminalul. Se subînțelege că Nibulon face eforturi pentru a cumpăra terenul, fiind vorba despre o investiție pe termen lung.
La reuniunea de la Lugano, de la începutul lunii iulie 2022, despre care am amintit mai sus, ministrul Oleksandr Kubrakov pomenește despre lansarea unui proiect comun între Ministerul Infrastructurii și BERD, care se concentrează pe logistica de export de pe brațul Chilia. El vorbește despre investiții sistemice în porturile de la Dunăre, angajate de guvern. Alte investiții sunt angajate în nume propriu de fiecare dintre cele patru companii. În paralel, USAID finanțează cu 44 de milioane USD, investiția Nibulon din portul Ismail. USAID, Agenția Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională, este o continuare extinsă a Planului Marshall. O altă condiție pusă de stat, este ca Nibulon să utilizeze întreaga logistică a flotei Companiei de transport maritim ucrainean “Dunai”.
În rada portului Reni construiește un nou terminal de cereale compania TIS (TransInvestService), în condiții asemănătoare cu clauzele acordului de cooperare privată și guvernamentală, al companiei Nibulon. Compania TIS este condusă de Andrey Stavnitser și de fratele lui, Yegor Grebennikov.
Stavnitser deține o avere de 215 milioane de euro, este șeful Asociației internaționale a porturilor din Ucraina, consulul onorific al Austriei la Odesa și membru al Consiliului de supraveghere al Institutului Aspen Kiev, și poate cel mai însemnat lucru, este prieten cu președintele Zelensky. În februarie 2016, semnează un acord de asociere cu Martin Schuldt, directorul general al Cargill, — care de 19 ani la rând a rămas cea mai mare companie privată americană – cu o capacitate de 5 milioane tone, privind construirea unui nou terminal de cereale în portul Pivdennyi de lângă Odesa. Numele societății mixte este Neptune.
Abia odată intrat în posesia unui terminal de apă adâncă, Cargill câștigă acces competitiv pe piețele globale de cereale, cu produsele agroindustriale ucrainene, după ce a investit 150 milioane de euro în portul Pivdennyi, din care 50 de milioane reprezintă un credit angajat de la BERD, Banca europeană pentru reconstrucție și dezvoltare. Peste nici un an rușii invadează Ucraina și activitățile portului Odesa paralizează.
În aprilie 2022, societatea mixtă Neptune face primele demersuri, prin coproprietarul TIS, pentru transportul cerealelor dinspre Odesa, înspre spre porturile Ismail și Reni, pe podul de la Zatoka, peste Nistru. Despre Cargill s-a vorbit o singură dată în România, în septembrie 2022, atunci când presa din Ungaria a afirmat că deține milioane de hectare de teren arabil în Ucraina. Informația a fost preluată de Hotnews. A sărit ca arsă vajnica noastră presă militară, care a incriminat știrea, fără să prezinte contraargumente și a acuzat o conspirație, după care s-a făcut fără nuanțe avocatul Kievului.
Familia Cargill-MacMillan are 23 de membri, este a patra cea mai bogată familie americană, cu o avere de 113 miliarde USD și deține 88% din compania omonimă. Compania este condusă de David MacMillan.
Cargill desfășoară afaceri în 70 de țări, inclusiv în România. Din Rusia s-a retras imediat după 24 februarie 2022. În Ucraina, unde a intrat pe piață în 1991, printr-o asociere cu Institutul de cercetare a porumbului din Dnepropetrovsk, posedă mai mult decât terenuri: deține know-how-ul agriculturii ucrainene. A început cu un program de promovare a cultivării și procesării florii-soarelui, cu un conținut ridicat de ulei. Mai apoi, a achiziționat două unități de procesare a semințelor de floarea soarelui, cu o capacitate de 1 milion de tone.
Compania Cargill nu se încurcă cu cultivarea pământului. Poate lua oricât de mult pământ în arendă și-ar dori, dar tot nu e rentabil. Cumpără cereale și semințe oleaginoase de la fermieri, pentru prelucrare locală, și vinde marfa la export. O mare parte din grâul ieftin care a inundat piețele României, Bulgariei, Serbiei, Croației, Ungariei (care a instituit fără succes o blocadă împotriva șlepurilor ucrainene) și Slovaciei, amenințând profiturile proprietarilor din aceste țări, aparține atât companiei Cargill, cât și companiei TIS. Înainte de a avansa ipoteze pripite, care să acuze un plan de sabotaj premeditat, considerăm că cerealele ucrainene nu au putut fi transportate la timp pe mare, spre țările sărace din Africa și Asia, și pentru a nu se altera, au fost desfăcute la preț de dumping în statele dunărene.
Cargill are o reputație sinistră, în primul rând, în Statele Unite. În goana după profit, compania americană este culpabilă pentru nimicirea sistematică a celei de a doua păduri primare de pe pământ, jungla din Borneo, Indonezia, veche de 130 de milioane de ani. 52 de km pătrați de pădure cad zilnic sub fierăstraele drujbelor, pentru ca în locul ei să fie plantați palmieri de ulei, cu complicitatea coruptului guvern de la Jakarta. Este responsabilă pentru distrugerea unei părți semnificative a Amazoniei braziliene, cea de a cincea cea mai veche pădure a planetei, în vârstă de 55 milioane de ani. Pădurea amazoniană este culcată la pământ într-un ritm amețitor și în locul ei este plantată soia, cu larga complicitate a fostului și sceleratului președinte brazilian, Jair Bolsonaro, care a încurajat exproprierea prin toate mijloacele a comunităților amerindiene.
Este răspunzătoare pentru sclavie și exploatarea copiilor în Coasta de Fildeș, pe plantațiile de arbori de cacao. Este complice la uciderea a 98 de irakieni cu semințe de grâu tratate cu metilmercur. Este vinovată pentru calamitarea mediului în Statele Unite, motiv pentru care a fost amendată cu 2 miliarde USD. Cargill, ca de altfel și TIS, au toate interesele pentru a susține războiul din Ucraina, până la deplina eliberare a zonelor ocupate, unde dețin facilități confiscate, distruse sau amenințate de ruși. Mai presus de orice, Cargill dispune teoretic de un instrument redutabil, cu care poate prelungi războiul din Ucraina, atât cât va fi necesar: lobby-ul. În 2019 a cheltuit 1,4 milioane $ pe lobby în Congresul SUA, conform datelor Centrului pentru Politică Reactivă. Cifra nu impresionează, — Cargill se situează abia pe locul 50 în topul grupurilor care finanțează lobby-ul — dar ascunde un pervers viciu de procedură. Conform unei legi nescrise, dar în uz, sumele alocate lobby-ului sunt calculate scriptic, la valoarea dolarului din 1946, când a fost votată Legea federală privind reglementarea lobby-ului. 1 dolar din 1946 valorează 15,34 USD, în 2023. Suma de 1,4 milioane USD trebuie înmulțită așadar, cu indicele de inflație de 15,34, iar rezultatul este de 21.602.000 USD.
Lobby-iștii de la Cargill influențează membrii Congresului și ramura executivă în toate domeniile, de la agricultură, la politica comercială, implementarea legislației privind reforma fiscală, sustenabilitatea și reforma imigrației, până la problemele de mediu. Imigrație înseamnă forță ieftină de muncă, iar mediu, tertipuri legislative pentru a acoperi pagubele produse prin defrișări, poluare, deversări cu substanțe toxice, amenzi.
Culoarea lobby-ului companiei Cargill este dominant albastră, a democraților, însă lucrurile riscă să nu rămână așa, dacă roșii câștigă prezidențialele din 2024. Ron DeSantis, o fostă glorie pe termen scurt a republicanilor americani, despre care s-a vehiculat că ar putea fi un potențial candidat la Casa Albă, s-a pronunțat că “apărarea Ucrainei nu face parte din interesele vitale ale SUA”.
Cum a ajuns cea mai mare firmă privată americană, care este și cel mai mare distrugător al mediului global, în deltă
S-a vorbit recent în presa românească despre Legea privind securitatea Mării Negre, din 2022, însă interpretarea ei a fost greșită, speculându-se că în baza acestui act normativ, România va facilita construirea unei baze americane în Delta Dunării. La o lectură atentă a textului normativ, vom vedea că în lege se regăsesc de fapt, interesele economice ale grupului Cargill și cum să fie ele protejate printr-o prezență sporită a SUA în spațiul Mării Negre: “Războiul neprovocat al Federației Ruse a generat o criză de securitate alimentară, deoarece 20.000.000–30.000.000 de tone de cereale ucrainene rămân în imposibilitatea de a părăsi Ucraina într-un mod eficient și sigur”. (…) “Războiul a împiedicat, de asemenea, capacitatea Ucrainei de a produce și transporta recolta de anul viitor”. (…) “Politica Statelor Unite este să descurajeze în mod activ amenințarea unei noi escalade a Rusiei în regiunea Mării Negre și să apere libertatea de navigație în Marea Neagră pentru a preveni extinderea unui conflict armat în continuare în Europa”. (…) “Statele Unite trebuie să încerce să abordeze provocările legate de securitatea alimentară care decurg din perturbarea porturilor Ucrainei la Marea Neagră, deoarece această provocare globală va avea implicații critice de securitate națională pentru Statele Unite, partenerii și aliații noștri”.
De ce patronii lor susțin războiul ruso-ucrainean
Cargill este prezentă în toate statele riverane ale Mării Negre, cu excepția Georgiei, care deține puțin teren arabil, iar din Rusia a trebuit să plece din motivele bine-știute. Legea Mării Negre a fost introdusă pe ordinea de zi de senatorii Shaheen, Romney, Coons, Tillis, Cardin, Wicker, Portman, Blumenthal, Cornyn, Durbin, King și Klobuchar, la data de 12 iulie 2022 și transmisă spre dezbatere Comisiei pentru relații externe a Senatului. Printre senatori regăsim și doi lobby-ști ai companiei Cargill, pe Amy Klobuchar al cărei onorariu rectificat este de 483.654 USD (la care se adaugă o sumedenie de atenții, începând de la finanțarea unor vacanțe exorbitante, până la achiziția unor autoturisme de lux sau la deplasarea în diverse destinații cu avioanele private ale companiei Cargill), cât și pe senatorul Chris Coons.
Este straniu că oficialii noștri n-au observat decât lucrările de dragare și adâncire de pe brațul Chilia și canalul Bîstroe și nu cele de amenajare a patru noi terminale, din acvatoriile porturilor Reni, Ismail, Kiliia și Ust-Dunaisk. Aici apar cu repeziciune bazine portuare, moluri și cheuri, dane și diguri. Andrey Stavnitser, partenerul Cargill în societatea mixtă Neptune, are mare experiență în dragări de fund. Când a amenajat portul Pivdennyi, a dragat 50 ha de pe fundul estuarului și a extras 6,5 milioane m3. Alte 7 milioane m3 de sol au fost excavate de pe țărm, pe o lungime de 1,5 km. Milioanele de tone de aluviuni extrase din danele adâncite ale porturilor Reni și Ismail, de pe brațul Chilia și canalul Bîstroe sunt depozitate în estuarul Chilia, de unde curenții le împing în Golful Musura, dublând bara Sulina.
Cine sunt proprietarii firmelor care i-au nenorocit pe producătorii noștri de cereale
Ascunsă în spatele lui Andrey Stavnitser, compania Cargill nu se va da în lături să distrugă cu ochii închiși Delta Dunării, rezervație a patrimoniului universal, cu vasta sa experiență de ucigaș al naturii și al comunităților tradiționale din regiunile tropicale ale globului, combinată cu metodele brutale postsovietice ale ucrainenilor.
De ce miza Legii securității Mării Negre a SUA, este exportul cerealelor ucrainene, nu construcția unei baze militare în deltă
Înainte de a denunța riscurile colmatării rezervației biosferei Delta Dunării, care sunt oricum, discutabile pe termen mediu, Chilia se industrializează rapid și pune presiune pe biodiversitatea deltei. Bombardarea de câteva ori de către Rusia a facilităților portuare de pe Chilia nu este atât o sabotare directă a intereselor americane în regiune, cât în primul rând, o și mai mare creștere a presiunii asupra fragilelor ecosisteme ale rezervației biosferei, fapt pe care l-a observat întreaga opinie publică, mai puțin președintele Iohannis.
CITIȚI ȘI: O comoară de 3.000 miliarde $ a fost pierdută pe veci de SUA în Afganistan (oficiuldestiri.ro)
