Ministrul Educației, Daniel David, afirmă că ar fi vrut să plece înainte de 8 iulie, dar mai apoi a realizat că este o formă de patriotism să nu demisioneze.
„Dacă ar fi fost după mine, ar fi trebuit să-mi dau demisia înainte de 8 iulie, când am realizat că dintr-un ministru al reformelor, mă voi transforma într-un ministru al austerității. Era un moment excelent să plec, dar aș fi dat un semnal prost. Pentru mine a fost o formă de patriotism să fiu un ministru responsabil pentru țară”, a spus Daniel David în cadrul unui interviu.
Daniel David afirmă că a ales stabilitatea țării în locul propriei imagini.
„Problema este că uneori, un ministru trebuie să hotărască la ce se uită: la interesul personal sau la țară. Dacă ministrul Educației pleca înainte de evaluările ECOFIN, S&P, Fitch și Moody’s, semnul era foarte prost și, Doamne ferește, puteam contribui la încadrarea țării în categoria junk. Asta ar fi pus la risc salarii, burse, pensii și ajutoare sociale. Pentru mine a fost o formă de patriotism”, a explicat ministrul.
Salarii și burse protejate în context de austeritate
Ministrul subliniază că a reușit să protejeze veniturile cadrelor didactice și bursele elevilor și studenților, cel puțin până la sfârșitul anului.
„Și acum, pentru mine, cel mai simplu ar fi să-mi dau demisia. Dar este înțelept să ceri plecarea unui ministru care a filtrat măsurile fiscal-bugetare prin repere educaționale și a salvat salarii și burse?”
El adaugă că speră ca unele măsuri să fie relaxate. „Eu sunt atent la cum putem flexibiliza condițiile fiscal-bugetare, ca să ies din logica austerității și să implementez reformele pentru care am acceptat acest mandat”, a arătat David.
Invitație la dialog cu sindicatele
Daniel David a lansat un apel către sindicatele din Educație pentru a construi un plan comun. „Am făcut o invitație sindicatelor, știind că și ele doresc să lucreze la astfel de propuneri. Este foarte important ce facem cu nemulțumirile din sistem. Și eu sunt nemulțumit că a trebuit să mă transform din ministru al reformei în ministru al crizei. Dar vreau să construiesc pe aceste nemulțumiri reformele de care avem nevoie.”
Lipsa unui partener de dialog
Ministrul recunoaște că întâlnirile cu elevii, studenții și sindicatele nu au adus soluții concrete, ci doar revendicări greu aplicabile în contextul financiar actual. „Premisa era clară: nu avem resurse, mai avem nevoie de două miliarde pentru salarii și burse doar anul acesta. Dar de fiecare dată mi se răspundea: educația trebuie să fie prioritate națională, trebuie 6% din PIB. Și eu cred în asta, și eu m-am bătut pentru asta. Dar acum suntem în criză, iar soluțiile trebuie să țină cont de realitate.”
Perspectivele pentru perioada următoare
David speră că discuțiile cu sindicatele, programate pentru perioada imediat următoare, vor contura o direcție comună. Până acum, ambele părți s-au concentrat pe măsurile de criză fiscală, mai degrabă decât pe reformele pe termen lung.