Motivul principal pentru care subsemnatul, împreună cu mai mulți prieteni, NU am ciocnit ouă roșii în noaptea de Înviere este o vulpe. Cum știu că o să caști ochii mari cât capacul de la borcanul cu dulceață și o să zici că asta e povestire de Evenimentul zilei, din alea cu găina care a născut pui vii, îți spun că martor e prietenul meu Coriolan Florea, fost producător la Prima tv, care poate să confirme.
Uite povestea:
Anul ăsta am făcut sfintele sărbători de Paște la o cabană în Clisura Dunării, într-un peisaj mirific, la doi pași de mănăstirea Mraconia, o superbitate de construcție ecleziastică. Totul a început în ziua de joi, când prietenul meu împreună cu cei apropiați s-au apucat să înroșească un carton de ouă, că de, eram suficient de mulți. Operațiunea s-a terminat cu bine, iar cartonul cu ouă a poposit pe frigider, în bucătărie. În seara de sambătă ne-am ambalat cu gecuțe călduroase și ne-am dus la mănăstirea Mraconia să luăm lumină și să facem cele lumești necesare în noaptea de Înviere. Pe drum am mai vorbit de una de alta. La întoarcere, după ce am spus creștinescul “Hristos a înviat!” răspunzându-ne unul altuia cu “Adevărat a înviat!”, am ajuns înapoi pe la 12:45-1:00.
Ne-am dus în bucătărie, să ciocnim și noi un ou ca orice creștin, să mâncăm o bucățică de friptură de miel și să bem un pahar de vin. Prietena lui Cori a venit la noi cu față lungă de mirare și a întrebat “măi oameni buni, unde sunt ouăle?” La care noi am răspuns o firesc “pe frigider” . “Nu sunt. E doar cartonul gol” Cum cabana este ticsită de camere de supraveghere, Cori s-a uitat pe înregistrari să vadă care este misterul dispariției ouălelor. Nu mică ne-a fost mirarea când să ne anunțe că hoțul sau mai bine zis hoața este o vulpe, care a intrat prin efracție în bucătărie și pe care am botezat-o Camelia, ca să o deosebim de vulpea semi domesticită Grațiela, care dă târcoale aproape în fiecare seară, ca banii la buzunare și pe care o hrănim din mână, ba cu pâine, ba cu cărniță, ba cu una, ba cu alta.
Vulpea Camelia a făcut ce a făcut și a șterpelit toate ouă vopsite proaspăt. Am stat noi și ne-am gândit, punându-ne tot felul de întrebări, din astea de detectivi amatori, cum a reușit vulpea să care 30 de ouă? dar mai ales unde? Ne-am uitat pe cameră și deși imaginile filmate noaptea erau foarte șterse, am observat că vulpea a făcut foarte multe drumuri. Lua câte un ou în gură și-l ducea undeva în pădure. Probabil și-a făcut depozit pentru a sărbători și ea Paștele animalelor, pentru că și vulpile sunt sufletele Domnului. Acum nu știu dacă vulpea Camelia a ciocnit ouă și cu vulpea Grațiela sau a mâncat ea singură 30 de ouă. Am căutat toată dimineața coji. Nu am găsit nimic. Pe la 1:30 am început să dăm din colț în colț, de unde am putea să rost facem la ora aia măcar de câteva ouă roșii. Așa că, în timp ce ne “dădeam cu presupusul” apropo de dispariția ouălor, am realizat că stăm cu degetul în gură și o să ne dăm cap în cap să vedem care se sparge primul. Până la urmă, fratele lui Cori s-a suit în mașină și s-a dus la un restaurant în Turnu Severin, unde era organizată o masă de Paște și a reușit să vină de acolo cu 10 ouă, așa ca să nu zicem că am făcut Paștele. Treaba asta s-a întâmplat undeva pe la 3:00-4:00 dimineața, așa că practic am ratat evenimentul.
Întrebarea fundamentală a fost “bă, oare nu s-o fi stricat vulpea la burtă de la atâtea ouă?”. “Oare nu cumva ăsta e un semn de la Dumnezeu cât trebuie să avem mai multă grijă de animale și, din când în când, să le mai dăm și lor ceva de mâncare?” Așa că, întâmplarea cu vulpea Camelia am s-o țin pentru noua mea carte, pe care am de gând să o scriu în vara asta și care să vă numi “Măgarul cu cinci picioare”. Hakuna matata!
