Fiica lui Igor Cuciuc a murit, la doar 17 ani, în timp ce se afla la Balul Bobocilor. Cântărețul de muzică populară din Republica Moldova a făcut primele declarații, după ce fiica lui s-a stins, și spune că Andreea Cuciuc a avut probleme cu inima când era mică.
De ce a murit Andreea Cuciuc, fiica artistului Igor Cuciuc
Andreea Cuciuc a murit aseară, la doar 17 ani, în timp ce se afla la Balul Bobocilor. Fiica artistului de muzică populară Igor Cuciuc era alături de colegii ei de clasă, când a simțit că i se face rău.
„Eu aseară am avut spectacol la Palatul Național și cred că fiica mea a decedat chiar când cântam. Au resuscitat-o 45 de minute. A fost stop cardiac si numai pulsul batea la ea. La un moment dat i s-a făcut rău, era la masă cu toți colegii de clasă. Ea a iesit cu 2 fete afara, coborand pe balustrada aia care era la restaurant, a inceput sa ameteasca, sa i se impaienjeneasca ochii, s-a asezat jos. Le-a spus fetelor: nu mai am putere, nu mai vad nimic. Apoi a cazut in genunchi, dupa care au cazut intr-o parte, fetele au chemat salvarea, a venit in 15-20 de minute.
Pe mine m-au anunțat și am plecat de la spectacol. Eu veneam de la spectacol, soția venea de acasă. Chiar când parcam în fața localului, m-a anuntat: Igor, a murit fata noastră. Altă fată nu mai am. Ea a fost floarea mea. Acum suntem la spitalul central din Chisinau și mi-a spus doctorul după autopsie că a fost stop cardiac.
Toți colegii mei, Marcel Pavel, Maria Cârneci, Mioara Velicu, Nicolae Botgros sunt alaturi de mine si le multumesc foarte frumos. Mulțumesc, România TV, că sunteți lângă mine. Cred că moment mai greu nu există.
Andreea a mai avut probleme de sănătate, cu 5 ani în urmă, a avut viciu cardiac. A fost operată la Chișinău, o operatie reusita, a fost inima slaba”, a povestit Igor Cuciuc la România TV.
Nereguli cu ambulanța chemată pentru Andreea Cuciuc
Fiica interpretului Igor Ciuciuc, Andreea Cuciuc, s-a stins din viață noaptea trecută. Avea 17 ani și învăța la Colegiului de Muzică „Ștefan Neaga” din Chișinău.
Igor Cuciuc a venit cu un mesaj pe pagina sa de facebook, unde a scris despre cele întâmplate aseară. El a menționat că prima ambulanță care a venit în 7 minute nu era echipată corespunzător. Apoi, a venit a doua ambulanță peste 20 min cu aparat respirator, dar era prea târziu.
Centrul Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească vine cu explicații, după ce Igor Cuciuc a spus că prima ambulanță care a venit să-i acorde ajutor fiice sale Andreea nu era echipată corespunzător.
Astfel, responsabilii de la CNAMUP susțin că toate autosanitarele sunt dotate cu echipamente medicale, oxigen și defibrilatoare, iar solicitarea pentru a doua echipă a fost reieșind din specificul și gravitatea cazului concret.
„Toate acțiunile și măsurile de resuscitare s-au efectuat timp de 52 minute în conformitate cu Protocoalele Clinice Naționale în vigoare. Membrii echipelor AMU au făcut tot posibilul pentru a salva pacienta, efectuând măsurile de resuscitare cardio-respiratorie și cerebrală, care cu părere de rău nu s-au soldat cu succes, cu profund regret tânăra s-a stins din viață”, explică CNAMUP.