Datoria publică a României a înregistrat două recorduri nedorite în acest an. Pe de-o parte, a depășit pragul de 700 miliarde de lei încă din luna februarie, iar pe de altă parte, l-a depășit pe cel de 50% raportat la PIB, conform unei analize realizate de Cursdeguvernare.ro.
Altfel spus, datoria publică s-a dublat în ultimii patru ani, ajungând de la 375,5 miliarde de lei în 2019, la 707 miliarde la început de 2023.
Plata dobânzilor în ultimii 5 ani se ridică la 22,4 miliarde de euro
Indiferent de felul în care ar fi exprimată, datoria publică a României este foarte mare. Astfel, dacă este raportată la numărul de locuitori, fiecărui român îi revine o datorie de 6.000 de euro.
Ce este cu adevărat îngrijorător este ritmul de creștere a datoriei publice și, odată cu aceasta, și valoarea dobânzilor care trebuie achitate. Astfel, aproape jumătate din valoarea totală a dobânzilor plătite de guvern în ultimii 25 de ani, aferentă datoriei publice, s-a acumulat în ultimii cinci ani, ajungând la 22,4 miliarde de euro.
Ca pondere în PIB, cheltuielile pentru plata dobânzilor se majorează substanțial, față de aproximativ 1% din PIB în perioada anterioară. Spre exemplu, în 2008, adică înainte de criza economică, cheltuielile cu dobânzile au costat bugetul 3,7 miliarde de lei, ceea ce reprezintă circa 0,7% din PIB-ul realizat în acel an.
Pentru anul în curs, dacă se va menține ritmul din primul trimestru, dobânzile vor însuma peste 7 miliarde de euro, ceea ce reprezintă o creștere cu un miliard față de 2022 sau peste 1,6% din PIB. Acest nivel este echivalent cu circa 10% din veniturile bugetului realizate din taxele și impozitele plătite de populație și companii.
Cât vor fi cheltuielile cu dobânzile în 2023?
Cheltuielile cu dobânzile s-au triplat în ultimii doi ani, de la 12,1 miliarde de lei în 2021, la peste 36 de miliarde lei în acest an.
În aceste condiții, cheltuielile cu dobânzile se vor ridica la cel puțin 36 miliarde de lei în 2023. Potrivit calculelor efectuate plecând de la execuția bugetară pe primele trei luni ale anului în curs, avem de-a face cu o sumă-record, care este mai mare cu 6 miliarde de lei decât cea care s-a plătit anul trecut.
Pentru acest an, necesarul de finanțare estimat în bugetul pe 2023 este de aproximativ 150 miliarde de lei, ceea ce înseamnă că până la sfârșitul anului se va depăși nivelul de 800 de miliarde de lei, datorie publică.
Nevoia de împrumuturi a Guvernului ar urma să crească la un nivel-record
Suma pe care statul român trebuie să o împrumute pentru a acoperi deficitul bugetar, precum și rostogolirea datoriei vechi ce vine la plată – necesarul brut de finanțare al Guvernului – ar putea ajunge în 2023 la un nivel-record.
Astfel, acesta ar putea atinge pragul de 180 de miliarde de lei, potrivit unei analize realizată de Profit.ro pe baza unor informații primite pe surse despre evaluarea Guvernului privind deficitul estimat pentru acest an. Astfel, deficitul ar putea ajunge anul acesta la 5,5%.
Autoritățile au renunțat la ținta de deficit bugetar de 4,4% pentru 2023, adică aproape 70 de miliarde de lei, și au discutat cu Comisia Europeană permisiunea. Și asta, în contextul în care România este deja monitorizată într-o procedură de deficit excesiv, pentru un deficit care să fie chiar și cu peste 1% mai mare, potrivit sursei citate.