Daniel Băluță a făcut un anunț extrem de important pentru cetățenii Sectorului patru! Edilul acestui sector a anunțat că, începând din data de 18 septembrie, Piața Berceni-Olteniței revine în patrimoniul Sectorului 4, după aproape 25 de ani.
“Evident, fiind administrată privat, piața nu a beneficiat de igienizarea și de modernizarea potrivită vremurilor în care trăim, așa că după ce o vom prelua, vom demara lucrările de modernizare și de punere în siguranță necesare pentru exploatarea conformă a acestui spațiu.
Cât timp se vor derula lucrările, producătorii și comercianții de produse agroalimentare pot să-și mute activitatea într-una dintre celelalte piețe ale Sectorului 4 – Piața Sudului, Piața Norilor sau Piața Progresul, acolo unde avem suficiente tarabe, ce pot fi închiriate, zilnic, folosind o procedură transparentă și extrem de simplă.
Cât privește spațiile pentru carmangerii și alte asemenea tipuri de activități economice, acestea vor putea fi accesate după parcurgerea procedurilor de licitație publică, toate informațiile în acest sens fiind dispobibile pe site-ul www.ps4.ro, la secțiunea „Anunțuri” – https://ps4.ro/anunturi/
La momentul publicării acestei postări, sunt disponibile spre închiriere 16 astfel de spații, după cum urmează: 8 la Piața Norilor, 5 la Piața Sudului, 2 la Piața Progresul și unul la Piața Covasna”, potrivit lui Daniel Băluță.
CITIȚI ȘI: