Rapid a remizat și cu Dinamo, 1-1, în etapa a 6-a din SuperLiga, iar patronul giuleștenilor, Dan Șucu, a fost aspru criticat.
Marian Iancu, fost finanțator la Poli Timișoara, a avut un discurs dur la adresa omului de afaceri din Giulești, spunând că acesta continuă să facă aceleaşi greşeli ca la început.
Dan Șucu, criticat aspru după Rapid – Dinamo: “Îl detest. Face bișniță neaoșă”
„Nu pot să cred că Dan Şucu face deliberat aceleaşi greşeli de mai bine de doi ani de când investeşte la Rapid!
Este evident un modus operandi, m-am convins! Dan Şucu este un patron din rumeguş, nu este unul de esenţă tare, nobilă. Asta este! Atât poate, asta face!
Bişniţă neaoşă cu eticheta de piaţă de capital. Ca fost preşedinte al unui club de fotbal cu suporteri mulţi, elevaţi şi cunoscători ai fenomenului, înfrăţiţi cu cei din Giuleşti, îl înţeleg, dar ca fan alb-vişiniu îl detest!
Nu a învăţat nimic din dezastrul de anul trecut numit Marko Dugandzic! O repetă copy-paste cu Krasniqi, cu Funsho şi, în mod cinic, recent cu Rrahmani.
Continuă minciuna iluzorie legată de mari obiective sportive prin manifestări şi comunicate publice de o ipocrizie ridicată la rang de talent managerial, adică una gândeşti, alta spui şi cu totul altceva faci!
A reuşit să strâmbe centenarul de dragul corporatist al banului, s-a înconjurat de avataruri şi imprimante tip Moldovan, Marian Mihail sau Daniel Sandu, forme fără fond şi fără drept de dispoziţie, construind piramidal organigrama clubului din care lipseşte premeditat ca scop empatia, rapidismul, starea de spirit şi ataşamentul, unice prin sinceritatea lor, dar şi frustrarea predată între generaţii în cursul celor o sută de ani de istorie alb-vişinie, din care s-a născut sloganul <<Singuri împotriva tuturor>>.
Rapid e captiv financiar unui stil corporatist sec, inodor şi incolor, fiind obligat să se schimbe structural.
Bani, nu emoţie, minciună, prosteală şi iluzii ambalate atent în locul fotbalului boem şi aristocratic cu care s-au hrănit generaţii de suporteri alb-vişinii.
Nu mai promiteţi rezultate sportive, domnule Şucu, promiteţi doar respect şi e de ajuns în Giuleşti”, a spus Marian Iancu, potrivit orangesport.ro.
Rapid – Dinamo 1-1
După o primă repriză în care rapidiştii au avut cea mai mare ocazie – bara lui Gojkovic, din minutul 44, cea de-a doua parte a început cu un penalty obținut de Gojkovic.
În minutul 50, cel poreclit ”Xavi al Serbiei” a fost faultat în careu de Kennedy Boateng, care în același moment a comis și henț, iar Claudiu Petrila a transformat lovitura de la 11 metri fără emoții.
După doar patru minute, portarul gazdelor, Siegrist, a intervenit foarte bine la Selmani. Petrila a trecut pe lângă majorarea scorului, în minutul 74, dar Golubovic a fost la post.
După doar un minut, Cristian Ignat l-a tras de tricou, în careu, pe Selmani, şi, după verificarea VAR, s-a dictat penalty şi pentru Dinamo. Selmani a transformat și a stabilit scorul final.
După acest rezultat, Dinamo e pe locul al treilea în clasament, cu 9 puncte. Rapid este pe locul 11, cu 5 puncte, giuleştenii fiind singura echipă fără victorie din Superligă după 6 runde.