Omul de afaceri Dan Şucu a devenit acţionar majoritar al clubului de fotbal FC Rapid, cu 70%. Victor Angelescu va rămâne cu 30% dintre acţiuni, ca urmare a majorării capitalului social al societăţii la 50 de milioane de lei.
„Acţionarii clubului FC Rapid au decis astăzi majorarea capitalului social şi, implicit, a investiţiei, cu încă 24 de milioane lei. Urmare a acestei decizii, valoarea totală a capitalului social este de 50 de milioane lei. Contribuţiile la această majorare vor fi în cote diferite, astfel încât noua structură a acţionariatului este următoarea: Dan Şucu va deţine 70% din acţiuni, iar Victor Angelescu, 30%”, se arată pe pagina de Facebook a clubului.
Dan Șucu anunță investiții la Rapid
Dan Şucu a declarat că în următorii ani se vor investi sume importante în club pentru că Rapid îşi propune să se claseze „întotdeauna pe podium”.
„Începând cu sezonul Super Liga 2023-2024, şi toţi anii care vor urma după, Rapid va lupta pentru a fi totdeauna pe podium, şi poate chiar pentru a câştiga campionatul. Ca acţionari, am promis suporterilor că vom face tot ce depinde de noi pentru a realiza acest deziderat. Mai sunt, însă, cel puţin alte cinci echipe care au aceeaşi ambiţie. Investesc deja mult şi devin din ce în ce mai puternice. De fapt, întreaga Superligă îşi ridică standardul de competitivitate, iar acest lucru ne obligă şi pe noi să fim mai agresivi din punct de vedere financiar. Anul acesta, dar şi în următorii doi ani, vom investi sume importante de bani, mai mari decât ne-am propus iniţial, pentru a avea convingerea că echipa noastră intră cu şanse reale în lupta pentru câştigarea titlului de campioană a României”, a spus Şucu.
Acesta a explicat că va investi investi suplimentar faţă de celălalt acţionar, Victor Angelescu.
„Înţelegerea între acţionari este că, în cazul în care nevoile clubului sunt mai mari decât posibilităţile financiare ale unuia dintre noi, cel de-al doilea acţionar va investi mai mult. În acest fel, viteza cu care avansează clubul va fi cea care primează. În următorii trei ani, eu voi investi suplimentar faţă de partenerul meu, Victor Angelescu, iar banii suplimentari necesari pentru performanţele pe care noi toţi le aşteptăm sunt şi vor fi la dispoziţia clubului. La Rapid, orice promisiune este şi va fi respectată, iar noi, ca acţionari, suntem obligaţi să dam un exemplu. Ne aşteptăm ca toţi colegii şi partenerii noştri să aibă exact aceeaşi dedicare în respectarea promisiunilor lor”, a declarat Dan Şucu, noul acţionar majoritar al FC Rapid.
Poziția lui Victor Angelescu
Victor Angelescu a afirmat la rândul său că noua împărţire a procentelor în club este mai aproape de posibilităţile fiecărui acţionar.
„Cu toţii ne dorim ca Rapidul să aibă obiective măreţe, să se bată pentru titlul de campioană în fiecare sezon, să devină o forţă a campionatului şi să joace an de an în cupele europene. Pentru a se realiza acest lucru este nevoie de seriozitate şi multă muncă din partea tuturor celor implicaţi în acest club şi, implicit, de investiţii din partea acţionarilor. Această mărire de capital este dovada noastră de seriozitate şi profesionalism, şi aşteptăm aceleaşi lucruri în toate departamentele clubului şi la toţi angajaţii. Doar aşa putem fi cei mai buni. Noua structură de împărţire a procentelor în club este mai aproape de realitate şi de posibilităţile fiecărui acţionar, în acest moment. Aşa cum am stabilit la începutul colaborării, nevoile şi obiectivele clubului trebuie să primeze în tot ceea ce facem. Forţa Rapid!”, a spus Victor Angelescu.