Dan Barna, vicepreședintele USR, a declarat că Partidul Național Liberal “a fost sufocat și aruncat sub patul PSD” de Klaus Iohannis și că PNL este acum “un partid care nu mai există”. Barna a mai afirmat că este esențial să avertizeze electoratul că nu trebuie să cadă în capcana PSD-PNL.
Dan Barna: “La PCR, vedem o încercare de a mai prosti încă o dată România”
Barna a descris coaliția dintre PSD și PNL drept o încercare de a păcăli încă o dată România, menționând că PSD-ul a preluat deja aproape 200 de primari de la PNL și va continua să facă acest lucru.
“Astăzi, dacă ne uităm la această coaliţie, la această coabitare, la această comasare, la Partidul Comunist Român, pardon… Comasat Român, la PCR, vedem o încercare de a mai prosti încă o dată România. Pesediştii le-au luat PNL-iştilor aproape 200 de primari deja şi o să ia în continuare.”, a afirmat vicepreședintele USR.
Dan Barna: “PNL-ul a murit sufocat de Iohannis, cu perna pe gură”
Vicepreședintele USR susține că e necesar să avertizeze electoratul că nu trebuie să cadă în capcana PSD-PNL.
”Orice vot dat PNL e un vot pentru PSD şi Marcel Ciolacu. PNL-ul a murit aşa cum îl ştiau cei care credeau în democraţie, în libertate, în drumul european al României, a murit sufocat de Iohannis cu perna pe gură şi aruncat sub patul PSD. Asta este miza acestui 9 iunie – să nu ne mai predăm încă o dată pesedismului şi penelismului care scufundă această ţară”, a afirmat vicepreşedintele USR.
Barna: ”Judecătorii CCR se duc cu căciula în mână în birourile PSD”
În opinia Lui Barna, orice vot dat PNL-ului este un vot pentru PSD și pentru Marcel Ciolacu.
“Nu vă mai lăsaţi păcăliţi de o guvernare care ne-a dus pe locul I în Europa la inflaţie, de o guvernare care ne duce pas cu pas spre modelul de guvernământ din Belarus şi nu spre Europa, de o guvernare în care judecătorii CCR se duc cu căciula în mână în birourile PSD-ului din Parlament şi ni se explică că ăsta este un lucru de normalitate, o guvernare în care păcănelele devin o industrie importantă a economiei şi care sunt protejate de Ciolacu care a promis în fel şi chip că va rezolva problema şi a băgat un bluf în Parlament ca să arunce praf în ochi, o guvernare care taxează bolnavii, o guvernare care nu ştie cum să mai simplifice viaţa hoţilor de lemne, o guvernare care prăbuşeşte această ţară zi cu zi şi care ne spune acum că nu a venit Apocalipsa, că ne-a zis Ciolacu zilele trecute. Pentru că perspectiva lui este că atâta timp cât nu ajungem ca Argentina, să mergem cu sacoşe de bani ca să cumpărăm nişte pâine sau nişte lapte, putem avea în continuare încredere în ei.”, a mai spus Barna.
Barna: ”Liberalismul adevărat e reprezentat de Dreapta Unită”
În finalul discursului său de la evenimentul de lansare a candidaților Alianţei Dreapta Unită din Prahova, Barna a afirmat că salvarea României stă în mâinile Alianței Dreapta Unită, singura care aduce speranța în aceste alegeri, și că liberalismul adevărat este reprezentat de această alianță.
”O guvernare în care pur şi simplu vedem o comasare disperată de salvare a PNL-ului, un partid care nu mai există, pentru că liberalismul adevărat este în această sală, este reprezentat de Dreapta Unită”, a încheiat vicepreşedintele USR discursul, citat de Agerpres.