Dacia continuă să se bucure de un imens succes comercial nu doar în România, ci și pe mai multe piețe din Occident. Cel mai recent exemplu îl reprezintă Italia, acolo unde Dacia este cea mai bine vândută marcă în rândul clienților persoane fizice.
Producătorul auto de la Mioveni a vândut în primul trimestru din 2023 aproape 29.000 de unități. Această valoare se traduce printr-o cotă de piață de circa 10%, informează agenția italiană de presă ANSA.
Care au fost cele mai bine vândute modele Dacia
Așadar, în primul trimestru din 2023, brandul românesc a comercializat 28.913 de automobile pe piața italiană. Astfel, constructorul de la Mioveni și-a confirmat poziția de lider pe piața autovehiculelor pentru clienții persoane fizice. Dacia a obținut o cotă de piață de 9,7%, raportează sursa citată.
Cel mai bine vândut model a fost Sandero. În primul trimestru, 15.235 de clienți din „Cizmă” au cumpărat hatchback-ul subcompact, care a fost cea mai bine vândută mașină străină pe piața persoanelor fizice. În acest fel, Sandero și-a menținut prima poziție în topul modelelor de segment B.
Și Duster (foto, sus) a înregistrat cifre îmbucurătoare în primele patru luni ale anului curent. Astfel, popularul SUV s-a clasat pe locul 4 în rândul mașinilor vândute clienților privați cu 10.653 de unități. Duster își menține locul al treilea în clasamentul celor mai vândute mașini de import din Italia către persoanele fizice.
Cu 2.378 de înmatriculări, Jogger a depășit pragul de 9.000 de unități vândute de la lansarea sa, la început de 2022. Automobilul produs la Mioveni se clasează în Top 10 al mașinilor de segment C. În segmentul C-Multispace este lider de piață.
Cum s-a descurcat electricul Spring?
Dacia Spring ocupă locul 7 pe piața vehiculelor cu emisii zero pe piața din Italia. Micul model electric destinat traficului urban a fost comercializat în 650 de exemplare în perioada analizată.
Pe frontul „verde”, trebuie remarcată și performanța modelelor Dacia alimentate cu GPL. De altfel, marca autohtonă își confirmă statutul de lider în acest segment cu peste 21.000 de înmatriculări și o cotă de piață ce depășește 40%. Motorul ECO-G 100 este în continuare cel mai căutat de clienții italieni, cu un mix de vânzări de 70%.
„Povestea de succes a brandului Dacia continuă și în luna aprilie. Astfel, își consolidează tendința de la începutul anului 2023”, a declarat Guido Tocci, managing director la Dacia Italia. „Faptul că suntem cel mai vândut brand în rândul persoanelor fizice în primele patru luni ale anului ne face mândri de munca extraordinară de zi cu zi. Țelul nostru este să răspundem nevoilor reale ale clienților noștri”.