Dacă Eminescu ar mai fi fost printre noi, cum ar fi arătat și ce ar fi făcut? Dar dacă ar fi cyborg? Întrebări ipotetice și poate oarecum nelalocul lor, dar merită să aflăm răspunsurile…
Să încercăm un exercițiu de imaginație: dacă poetul Eminescu, a cărui zi de naștere o sărbătorim azi, printr-o minune, ar mai fi fost printre noi, cum ar fi arătat și ce ar fi făcut?
N-are un sfanţ în buzunar, dar e îmbrăcat într-un smoching mai mult ca sigur împrumutat. Fetele se uită după el găsind că are un ceva, un şic urban, şi că nu i-ar strica un outfit casual. Lui nu-i pasă, nu priveşte pe nimeni, se uită visător în depărtare, dând impresia că vine de la o petrecere black tie, când el săracul doar cugetă. Alţii îi ignoră pantofii scorojiţi, suspectându-l ca ar fi un extravagant, care lucrează în IT și își ascunde astfel salariul mare. Sau poate n-ar lucra deloc,boem fiind.
Lăsând gluma la o parte, am mai scris despre acest tânăr ipotetic Eminescu al zilelor noastre, într-o formă sau alta. Un portret-robot realizat parţial pe baza descrierii aparţinând lui Mite Kremnitz (una dintre marile pasiuni ale lui Eminescu, a fost o scriitoare și traducătoare germană, care a locuit în România).
Este cazul să schimb foaia și în acest an fac altceva. Nu stau de vorbă cu vreo personalitate despre Eminescu, ci cu oamenii de rând ca să spun așa, într-un vox pop ad-hoc. Oamenii au răspuns serios și nu au comentat „ce întrebare mai e și asta”: Dacă Eminescu ar fi cyborg, ce ar face?
„Ar termina cu ăștia de la putere”, îmi răspunde din prima domnul Victor de la magazinul mixt de unde îmi iau cafeaua. „Păi nu știți: lui nu i-au plăcut niciodată ăștia de la putere. Ce credeți că degeaba a scris <Împărat și proletar>? ”. Și domnul Victor începe să recite din poezia menționată câteva versuri. „Ia uite, eu am treabă de nu-mi văd capul și acum mi-ați adus aminte lucruri. Știți că a fost invitat de regină (n.r.- Regina Elisabeta, cea care a scris versuri sub pseudonimul Carmen Sylva) să îi spună ce părere are despre poeziile ei? Și Eminescu i-a spus pe față că sunt niște porcării…Un om dintr-o bucată, inteligent…Cum să-l placă ăia din vremea lui? Nu l-ar fi plăcut nici acum”.
„Numai un cyborg ar termina definitiv cu toți alde ăștia”
Fac un time loop și îl întreb pe domnul Victor cu cine a votat: „Cu Lasconi, dintre două rele, am ales-o pe asta. Am suc de lămâie la jumate, foarte bun, nu luați?”, expediază domnul, brusc subiectul alegeri. Îl las printre sucuri, borcane cu murături și incredibile cărți vechi pe care le vinde cu 1 un leu bucata, mângâi în treacăt pisica Miți (care nu știu de ce acum mă duce cu gândul la Mite Kremnitz) mascota magazinului și plec mai departe.
Uimitor, și doamna Petruța din curtea cu tricolorul la poartă îmi răspunde direct, fără să o mire întrebarea: „Ar fi terminat cu alde Ciolacu și Bolojan, nu vezi ce mutre au? Numai un cyborg ar termina definitiv cu toți alde ăștia dintr-odată. Săracu Eminescu, l-au băgat în spital ca să scape de gura lui că-i ataca politic. Și acu cred că ar fi pățit la fel. Nu vezi, ne-au anulat ei alegerile, darămite să bage pe unul la zdup că spune adevărul despre ei”.
Apelez iar la bucla temporală și o întreb cu cine a votat: „Cum cu cine, cu Georgescu! Vecina zice că n-am discernământ, prin urmare are interzis să mai vină la mine să îmi ceară orice”.
„Dacă Eminescu era cyborg ce făcea? Nu pot să-ți răspund acum”
Plec și de aici, după ce primesc cadou o farfurie cu piftie. Tocmai când mă gândeam să ajung direct acasă, deoarece nu mai prezint credibilitate cu farfuria înfășurată în folie transparentă plină ochi cu piftie, mă întâlnesc cu domnul Romeo ieșit cu câinele la plimbare. „Ha, nu te-am mai văzut demult, ce mai faci?”, „Mă grăbesc, da auziți vreau să vă întreb ceva, să nu râdeți: ce credeți că ar fi făcut Eminescu dacă ar fi fost cyborg?, „Hm, interesantă întrebare…Cu siguranță n-ar fi scris poezii. Ar fi fost o mașină de ucis, sau de îndeplinit anumite sarcini (n.r. – specific că domnul cu pricina a avut pe vremuri o meserie să îi spun „științifică”). Auzi, da lasă-l pe Eminescu, hai să discutăm altceva: ce rău îmi pare că n-a ieșit Kamala în SUA”. Bam! (cum ar zice Zendaya). De data asta time loop e de partea domnului Romeo. „Nu vreți puțină piftie, e delicioasă”…Și dispar.
Ajung în sfârșit acasă, în fața scării mă întâlnesc cu Antoanela (26 de ani; specific, ca să nu ziceți că am stat de vorbă numai cu oameni în vârstă – cuvântul care vă trece prin minte e altul, desigur). „Dacă Eminescu era cyborg ce făcea? Nu pot să-ți răspund acum trebuie să mă gândesc, sunt prea obosită. Dar o să îți răspund altădată. Vrei să faci un film nu-i așa?”. Ok. Da, n-ar fi rău un film…
Nu știu de ce după toate astea îmi vine să recit „Mai am un singur dor/În liniștea serii/Să mă lăsați să mor/La marginea mării.
