Un cutremur cu magnitudinea de 5,5 pe scara Richter a fost resimțit luni seară în România, conform informațiilor inițiale furnizate de Institutul Național de Fizica Pământului (INFP). Mișcarea seismică s-a manifestat în Capitală sub forma unor oscilații orizontale.
Update: INFP a revizuit magnitudinea cutremurului la 5,2 pe scara Richter. “În ziua de 16.09.2024, 17:40:21 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICA VRANCEA, BUZAU un cutremur semnificativ cu magnitudinea ML 5.2, la adâncimea de 140 km. Cutremurul s-a produs la 57km NV de Buzau, 58km SE de Sfantu-Gheorghe, 61km E de Brasov, 64km V de Focsani, 73km NE de Ploiesti.”, transmite INFP.
“Atenție! În urmă cu puțin timp s-a produs un cutremur. Păstrați-vă calmul, pot urma replici ale cutremurului. În acest moment efectuăm recunoașteri în teren pentru a identifica posibile consecințe.”, a transmis ISU București-Ilfov. Până în momentul de față, nu sunt înregistrate apeluri la numărul de urgență 112.
Cutremurul a fost perceput nu doar în România, ci și în Republica Moldova, Bulgaria și Ucraina. La Iași și în alte orașe din zona Moldovei, seismul a fost simțit în special la etajele superioare ale clădirilor, conform unor mărturii de la fața locului postate pe rețelele de socializare.
Potrivit INFP, seismul s-a produs pe 16 septembrie 2024, la ora 17:40 (ora României), în zona seismică Vrancea, județul Buzău, la o adâncime de 152,5 km. Orașele cele mai apropiate de epicentru au fost Sfântu Gheorghe, Brașov, Buzău, Focșani și Ploiești.
În Fundulea, Călărași, aflată la 25 km de București, locuitorii au raportat că lustrele și paturile s-au mișcat vizibil în timpul seismului. La Iași, mișcarea a durat câteva secunde, fiind resimțită mai intens la etajele înalte.
Ghidul “Fii Pregătit” – Sfaturi de urmat după un cutremur
Autoritățile sfătuiesc oamenii să rămână calmi în cazul unui cutremur și să îi liniștească pe cei din jur. Dacă sunt persoane rănite, este important să li se acorde primul ajutor doar dacă există cunoștințele necesare, pentru a nu înrăutăți situația.
Potrivit ghidului “Fii Pregătit”, după cutremur, este esențial să se verifice locuința pentru a identifica eventualele pagube. Dacă au apărut daune majore, trebuie evitate scările și liftul, deoarece structura clădirii ar putea fi afectată.
Instalația de gaze trebuie verificată folosind o emulsie de apă și săpun. În cazul în care se detectează scurgeri, se recomandă deschiderea ferestrelor, închiderea robinetului de gaz și evitarea utilizării surselor de foc.
Pentru a nu bloca rețelele de telefonie mobilă, apelurile telefonice ar trebui să fie scurte, limitate la semnalarea urgențelor și informarea celor apropiați. De asemenea, este recomandat să se folosească mașina doar în cazuri extreme, pentru a menține străzile libere pentru echipele de intervenție.
Știre în curs de actualizare