Anul Nou Chinezesc începe pe 29 ianuarie 2025 și va marca intrarea în Anul Șarpelui de Lemn – care vine o dată la 60 de ani. Recomandările astrologilor în legătură cu acest an nu au întârziat să apară, deoarece se întrevede a fi un an cu răsturnări de situație.
Conform zodiacului chinezesc, anul 2025 este Anul Şarpelui de Lemn, care vine o dată la 60 de ani, iar de această dată pare a fi mai favorabil decât cel din 1965. Pe 29 ianuarie 2025, Dragonul Ceresc va face loc Șarpelui Pământesc în calendarul lunisolar chinez, potrivit South China Morning Post.
Anul Șarpelui de Lemn este cunoscut și ca Anul Șarpelui Verde, deoarece lemnul este asociat culorii verzi, conform teoriei chineze a celor cinci elemente.
Șarpele poate simboliza răul și trădarea în unele tradiții – șarpele reprezintă diavolul și ispita în Biblia creștină, de exemplu. În cultura chinezească, șarpele este o creatură misterioasă cu o natură dublă. Pe de o parte, este considerat viclean și periculos, iar pe de altă parte, acesta simbolizează vindecarea și protecția. Astfel, Anul Nou Chinezesc al Șarpelui va veni cu schimbări. Cei care sunt pregătiți și au curaj să schimbe lucrurile o pot face. De asemenea, acest an este prielnic pentru reconsiderarea obiectivelor.
„Anul e cu suișuri și coborâșuri, dar e, totuși, un an de energie yin care ne aduce puțin mai multă toleranță. Noi facem apel, de fapt, acum la cei care ne ascultă să fie mai toleranți și răbdători, fiindcă va fi un an cu impulsivități. Fiind acest exces de lemn, el formează focul. (…) Lumea va fi uneori întoarsă pe dos”, a spus specialistul în zodiacul chinezesc Anca Dimancea, la un post de televiziune.
Anul Nou Chinezesc, plin de neîncredere
Potrivit aceleiași surse, în Anul Nou Chinezesc 2025, lumea va trata totul cu neîncredere poate și în anumite situații când ar trebui să dăm încredere anumitor persoane. „Deci pur și simplu nu vor ști ce să creadă la un moment dat, fiindcă nu va fi totul clar sau clarificat, din cauza acestui Șarpe care să târăște. Totul e destul de insidios sau ascuns sau cel puțin așa pare la prima vedere”, potrivit aceleiași surse.
Mai aflăm că vor fi rebeliuni ici-colo, poate chiar oameni care vor ieși în stradă, dar nu se vor apleca asupra problemei în sine cu adevărat, se vor gândi mai mult la ei, la nevoile lor și nu vor analiza situația în profunzime: „Se pare că nimeni anul ăsta n-o să prea mai aibă răbdare să stea să analizeze de ce se întâmplă și o s-o ia ca atare că se întâmplă și o să reacționeze imediat”, a completat Anca Dimancea.
Anul Șarpelui corespunde numărului 9, iar în numerologie, această cifră simbolizează sfârșitul unui ciclu, despărțirea de trecut, transformarea, dar și trezirea spirituală. În același timp, numărul 9 este asociat cu înțelepciunea, intuiția, compasiunea și creșterea spirituală.

Anul Nou Chinezesc și persoanele influențate de șarpe
Cifra 9 poate reflecta și aspecte negative precum conflicte, destrămări și pierderi. În contextul anului 2025, cifra 9 combinată cu energia Șarpelui poate intensifica tendințele negative observate în 2024.
În mai multe culturi, 9 este considerat sfânt și sacru, fiind folosit în practici religioase și spirituale. Mai mult, numărul este asociat cu evoluția spirituală, dar și cu dezvoltarea conștiinței superioare. Arhetipal, cifra evocă învățarea și dezvoltarea intelectuală și dezvoltarea planului mental. Caracterul numărului 9 este unul aparent ciudat, care reprezintă idealismul și pe cel care are mereu treabă cu sine însuși, pentru a se reclădi continuu.
Anul Șarpelui influențează în mod special persoanele născute sub semnul acestui animal, dar și pe cei care sunt născuți în anii: 1917, 1929, 1941, 1953, 1965, 1977, 1989, 2001, 2013. Aceste persoane pot trăi în 2025 un an de schimbare semnificativă, de reînnoire și de adaptare la noi condiții.