În zilele care urmează îți vom arăta cum să te ferești de impozitarea cu 70% a banilor împrumutați de la rude, care este ilegală și neconstituțională, ea fiind o nouă tentativă a guvernului Ciolacu de jefuire “legală” a omului obișnuit și de protejarea intereselor marilor companii care scot din România miliarde de euro, fără ca cineva să miște un deget.
Ce este legea 296/2023 și ce prevede ea
Impozitarea cu 70% a veniturilor a căror sursă nu poate fi identificată a fost introdusă prin Legea nr. 296/2023, aplicabilă începând cu 1 iulie 2024. Această măsură vizează veniturile nedeclarate de persoanele fizice și identificate de Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF).
Conform noilor prevederi, dacă în urma verificărilor fiscale se constată existența unor sume cu sursă neidentificată, acestea vor fi impozitate cu 70%. Pe lângă această cotă ridicată de impozitare, contribuabilii riscă și dobânzi și penalități de nedeclarare de 0,02%, respectiv 0,08% pe zi de întârziere. Acestea vor fi calculate până la data plății debitelor principale, dar valoarea penalităților de nedeclarare se poate reduce cu 75% în cazul plății sau compensării debitelor până la termenul lor de plată sau în cazul finalizării cu succes a unei eșalonări la plată.
Este important de menționat că această cotă de impozitare nu se aplică surselor de fonduri identificate. De exemplu, dacă un părinte justifică proveniența sumelor transferate copilului său și achită eventualele impozite aferente, copilul nu va mai fi obligat să plătească impozit pentru aceste sume.
Totuși, aplicarea acestei măsuri a generat discuții privind posibilele probleme de neconstituționalitate, în special în ceea ce privește principiul neretroactivității legii și a drepturilor cetățenilor care sunt încălcate.

Legea nu poate fi aplicată retroactiv
Conform prevederilor Constituției României, a Codului Fiscal și a Codului civil, a Codului muncii și a altor prevederi în vigoare în acest moment, legea nu poate fi aplicată retroactiv, deci practic ea nu își poate produce efectul decât în mod ilegal. Într-o serie de câteva articole, pe care le voi publica în zilele ce urmează, voi încerca să întorc pe toate fețele această tentativă incalificabilă de atentat la economiile oamenilor obișnuiți, sub pretextul unei așa zise legalități. Haideți să vedem, pentru început părerea unui analist economic extrem de avizat. Adrian Negrescu este de părere că Avocatul Poporului ar trebui să se sesizeze din oficiu în privința impozitului de 70% pe care ANAF vrea să îl aplice:
„Acest impozit, pe care l-am criticat încă de anul trecut, încalcă drepturile constituționale ale cetățenilor.
În primul rând, se aplică retroactiv, pentru banii pe care românii i-au făcut înainte de intrarea în vigoare a aceste taxe, ceea ce încalcă principiul neretroactivității legii.
În al doilea rând, valoarea acestuia se traduce, practic, printr-o confiscare, o naționalizare a banilor românilor.
Statul trebuie să dovedească, cu probe clare, că banii supuși suprataxării au fost realizați din activități ilicite.
În al treilea rând, prin acest supraimpozit, statul pleacă de la premiza că românii sunt niște infractori dacă nu au chitanțe pentru banii câștigați sau primiți de la rude și prieteni. Unde este prezumția de nevinovăție? Înțeleg foamea de bani a statului, dorința de a controla mai dur zona de evaziune fiscală, însă pare că ANAF ignoră situațiile specifice în care românii, practic, sunt nevoiți să muncească fără documente, mai ales în străinătate. Este cazul concret al ,,badantelor’’ din Italia, femeile care îngrijesc bătrânii de acolo și care, în marea lo majoritate, nu au un contract de muncă încheiat de familia de italieni. Le tratăm ca pe niște infractoare, le confiscăm 70% din bani? ANAF ar trebui să explice foarte clar care sunt limitele de competență în această speță, pentru ca românii să își poată adapta situația financiară. Altfel, întreg efortul de a combate evaziunea fiscală pare să devină o vânătoare a românilor care au adunat bani la saltea”.
Mâine vom vedea care este de fapt ținta reală a acestei legi care deschide larg porțile unor abuzuri inimaginabile, pentru ca vineri și sâmbăta să oferim și soluții perfect legale pentru rezolvarea acestei situații și pentru contracararea abuzului. Hakuna matata!