Ministerul de Finanțe a venit cu precizări în ceea ce privește facturile care se transmit în sistemul RO e-Factura. Ministerul a transmis cum se procedează.
Facturile se transmit în sistemul RO e-Factura în termen de 5 zile calendaristice de la data emiterii, care se calculează pe zile calendaristice din ziua următoare celei în care a fost emisă factura şi expiră în cea de-a cincea zi, indiferent că aceasta este o zi lucrătoare sau nelucrătoare, precizează Ministerul Finanţelor, într-un comunicat.
„Spre exemplificare, în situaţia în care o factură este emisă pe data de 5 august, termenul începe să curgă din ziua următoare, respectiv din 6 august, şi se consideră împlinit în data de 10 august. Prin urmare, în acest caz, factura transmisă în sistemul naţional privind factura electronică RO e-Factura pe 11 august se consideră a fi transmisă cu întârziere.
De asemenea, în cazul unei facturi emise pe 31 iulie, aplicând acelaşi raţionament, ultima zi în care contribuabilii pot trimite prin sistem factura ar fi 5 august”, se arată în comunicatul MF.
Un pas important in digitalizare
e-Factura constituie una dintre bazele strategiei de digitalizare fiscala implementata de autoritatile de stat, inclusiv ANAF, avand ca obiectiv principal fundamentarea infrastructurii digitale fiscale din Romania. Acest sistem joaca un rol important in eforturile de prevenire si combatere a evaziunii fiscale, oferind posibilitatea unei monitorizari eficiente a colectarii taxei pe valoarea adaugata (TVA). Astfel, RO e-Factura functioneaza ca un instrument de control si supervizare, avand un impact direct asupra relatiei dintre furnizori si cumparatori.
Nu în ultimul rând, e-Factura reprezintă un pas important in digitalizarea relatiilor dintre statul roman si sectorul antreprenorial, facilitand prelucrarea electronica a datelor privind tranzactiile dintre entitatile economice, atat publice, cat si private, din Romania.
Prin intermediul sistemului national RO e-Factura, facturile electronice sunt emise, transmise si receptionate in format XML. Acest demers marcheaza tranzitia de la documentele traditionale pe suport de hârtie la o gestiune digitala avantajoasa atat din punct de vedere al timpului necesar completarii si depunerii, cat si financiar, pentru companii.
e-Factura nu trebuie confundată cu „factura în format electronic”
În mod tradițional, factura era întocmită pe un format tipizat, pe suport hârtie, iar toate informațiile referitoare la identificarea furnizorului și clientului, precum și a tranzacției respective, erau completate manual. Ulterior, antreprenorii au început să completeze datele facturii în mod electronic, într-un fișier Word sau Excel, folosind sistemul de operare Windows. Apoi, factura completată manual sau electronic era scanată și trimisă destinatarului tranzacției ca un atașament la email.
e-Factura nu trebuie confundată cu „factura în format electronic”. e-Factura este un fișier XML care conține informații codificate și standardizate și care este generat odată cu „factura fiscală clasică”. Ea poate conține informații care nu sunt vizibile pe formatul tipic al facturii.
Prin implementarea sistemului e-Factura se elimină, prin urmare, diverse lipsuri sau vulnerabilități ale vechiului sistem de facturare pe suport tipizat de hârtie.
E-factura devine obligatorie, mai precis la 1 ianuarie 2025, România introduce o serie de măsuri fiscale importante. Utilizarea platformei e-Factura va fi extinsă pentru toate tranzacțiile dintre companii și consumatori.
Citiți și: E-factura devine obligatorie. Schimbările din 2025