Antarctica, cu calota sa glaciară de două kilometri grosime și o suprafață de aproape două ori mai mare decât Australia, joacă un rol crucial în nivelul mării globale. Deși are suficientă apă dulce pentru a ridica nivelul mării cu 58 de metri, este încă incert cum va contribui calota glaciară la creșterea nivelului mării până în 2100.
Cum contribuie oceanul la topirea Antarctidei
Această incertitudine provine din procesele complexe ce se desfășoară la marginea gheții, unde oceanul topește platformele de gheață, un proces numit „topire bazală”. Deși cercetările recente au început să adâncească înțelegerea acestui fenomen, multe întrebări rămân încă fără răspuns, scrie presa internațională.
Topirea bazală și provocările măsurării acestui proces Oceanul topește platformele de gheață din Antarctica din jos, iar acest proces a condus la subțierea și retragerea gheții în unele regiuni, ceea ce contribuie la ridicarea nivelului mării.
Totuși, studiul acestor procese a fost extrem de dificil din cauza faptului că schimbările care au loc în zona de graniță dintre gheață și ocean sunt la o scară extrem de mică (milimetri), iar mediul în care se întâmplă acest proces este izolat și greu accesibil. Stratul de apă din această zonă de graniță este extrem de rece și sub o gheață masivă, ceea ce face studiul direct aproape imposibil.
Cu toate acestea, datorită progreselor în tehnologia de calcul și resurselor disponibile, cercetătorii au reușit să dezvolte simulări pe calculator ale fluxurilor microscopice de apă din acest strat de graniță.
Modelele actuale au dezvăluit mai multe regimuri de topire bazată pe condițiile oceanice, precum temperatura, salinitatea și viteza curenților oceanici, și pe forma calotei glaciare. De exemplu, pe ghețurile cu o pantă abruptă, apa topită se amestecă cu apele mai calde din ocean, accelerând procesul de topire. În schimb, pe ghețurile cu o pantă mai puțin înclinate, apa mai rece se adună sub gheață, încetinind topirea.
Roboți cu sonar pentru colectarea datelor
O descoperire revoluționară a venit din utilizarea roboților oceanici echipați cu sonar, care au furnizat date detaliate despre mediul sub platformele de gheață. Aceste mașinării autonome, precum vehiculele subacvatice și sondele fixate prin forarea gheții, au scot la iveală „peisaje de gheață” fascinante, inclusiv crevase, terase și canale, care se formează sub influența topirii. Aceste descoperiri au ajutat la înțelegerea cum se formează structuri precum terasele și canalele bazale în funcție de regimurile de topire.
Deși simulările recente și roboții au ajutat la reducerea unor incertitudini legate de topirea gheții, procesul rămâne în mare parte un mister. Formarea și evoluția „peisajului de gheață” sunt încă slab înțelese și este necesar un model complet pentru a simula aceste procese. Însă, cu progresele realizate până acum, cercetătorii speră că vor putea să prezică mai precis contribuția gheții din Antarctica la creșterea nivelului mării globale.
În concluzie, pentru a obține o înțelegere completă a proceselor de topire care afectează Antarctica și a impactului lor asupra nivelului mării, cercetătorii trebuie să depășească provocări semnificative, în special în ceea ce privește reprezentarea exactă a proceselor de topire în modelele climatice și ale calotei glaciare. Aceste cercetări vor deveni din ce în ce mai importante pe măsură ce condițiile oceanice și regimurile de topire vor suferi schimbări în viitor, având un impact considerabil asupra prognozelor privind nivelul mării.
CITEȘTE ȘI – Încălzirea globală, schimbările climatice și goana după aurul verde