În anii ’70, trupa Phoenix avea un succes imens, însă situația nu le convenea comuniștilor și mama lui Nicu Covaci a plătit pentru asta. Phoenix continuă să progreseze valoric și să se impună în fața publicului, câștigând un premiu în 1968, la Festivalul Național de Artă Studențească de la Iași. Persecutat încontinuu în comunism, Nicu Covaci a decis să fugă din România și a făcut tot ce i-a stat în putință să-i salveze și pe prietenii de la Phoenix, deși a plătit scump acest act suprem de curaj. Cu viața mamei sale.
La începutul anilor ’60, în plin comunism, Nicu Covaci și Kamocsa Camo Bela, elevi la Școala Generală nr. 2 din Timișoara, au fondat o formație de chitare electrice, fiind inspirați în demersul lor de evoluțiile muzicale de peste graniță. Trupa s-a numit inițial ”Sfinții” și avea să devină celebra Phoenix.
Cum a luat naștere trupa Phoenix
Sub numele inițial, “Sfinții”, cu semnificație religioasă, repudiată de regimul comunist, participarea la manifestările artistice din epocă nu ar fi fost posibilă pentru trupa lui Nicu Covaci. Nu era primită la festivalurile organizate de Uniunea Tineretului Comunist, așa că a fost numită Phoenix.
În 1965, în trupa Phoenix au intrat Florin “Moni” Bordeianu (n.1948, student IEFS), Claudiu Rotaru, Ioan “Pilu” Stefanovici (n.1946, student la Politehnică) și Gúnter “Spitzi” Reininger (n.1950, elev la școala de muzică). Repertoriul era compus din cover-uri ale trupelor Beatles, Rolling Stones, Animals etc.
Au intrat în atenția criticului și realizatorului de emisiuni muzicale Cornel Chiriac, care i-a ajutat să înregistreze un album. În acea perioadă, Phoenix a lansat piesele celebre “Vremuri” și “Canarul”.
Trupa apare la televiziunea comunistă și susține zeci de concerte, câștigând o popularitate imensă. Solistul Moni Bordeianu emigrează în SUA în toamna anului 1970. În locul acestuia, este cooptat Mircea Baniciu, student la Arhitectură și cântăreț folk care însoțea trupa în turnee. De asemenea, intră în trupă bassistul Joszef Kappl (ex – Color, Clasic XX, student la Conservator). Accentele rock se modifică și ele, iar stilul capătă rezonanțe folclorice, reamintește Antena 3.
În 1974, apare în trupă toboșarul Ovidiu Lipan “Țăndarică” (ex- Roșu și Negru). Ajunsă la nivelul unui fenomen muzical printre tinerii din anii ’70, formația începe să aibă probleme cu cenzura comunistă, fiind interzisă succesiv la televiziune, la radio și în concerte.
De unde vine numele legendarei trupe Phoenix
Nu mulți știu, de fapt, istoria, dar și de unde vine numele legendarei trupe Phoenix, al cărei lider a fost Nicu Covaci. Mai mult, există și un film documentar la care el și reprezentații au lucrat împreună, “Phoenix. Povestea”, despre istoria trupei.
„La început, noi eram niște băieți, băieții răi ai Timișoarei. Eram cei mai răi băieți din Timișoara, crede-mă, și ne-am numit «Sfinții». Bineînțeles că am fost interziși după o vreme și, cum să-i păcălim, cum să-i păcălim, să nu schimbăm nimic, să fim aceiași, să renaștem? … Ahaaa: Phoenix! Și ne-am numit Phoenix! Și Phoenixul a fost acceptat’, a povestit Nicu Covaci pentru Gândul, în urmă cu mai mult timp.
S-a bucurat de un real succes, însă din păcate trupa Phoenix a fost intens încercată. Cenzura nu s-a oprit atunci, astfel că formația rock a fost nevoită să renască din propria cenușă, așa cum sugerează, de fapt, și numele.
„Am fost interziși și ca Phoenix, pentru că s-a prins conducerea că avem niște mesaje mai dure, tot mai dure, și astăzi sunt tot mai dure’, a mai mărturisit Nicu Covaci pe atunci.
Dacă în 1962, în plin comunism, „cei mai răi băieți din Timișoara’ puneau bazele trupei, în 2022, când au ajuns să marcheze a 60-a aniversare, au lansat filmul documentar intitulat „Phoenix. Povestea”, care prezintă pe larg istoria legendarei trupe. „Mesajul este: „Găsește-ți șira spinării și învață să spui Nu!„. Că dacă fiecare dintre noi ar spune Nu!, nu s-ar putea petrece ceea ce se petrece’, a spus Nicu Covaci, liderul trupei, la acel moment.
Citește și: Mesaje de la politicieni la moartea lui Nicu Covaci. Marcel Ciolacu: “Phoenix a fost şi tinereţea mea”
Nicu Covaci fuge din România comunistă în 1976
Nicu Covaci a plecat din țară în anul 1976, printr-o căsătorie fictivă și prin renunțarea la cetățenia română. „Contesta regimul, dar cu o oarecare finețe. Sătul de povestea asta, a hotărât să plece. Și ce face? Le lasă colegilor de trupă instrumentele, instalația de sunet și de lumină și le spune exact așa: «Rămâneți calzi, pentru că nu se știe, poate vine Moș Crăciun» și părăsește Romania“, povestește Andrei Galiță, cel care i-a documentat biografia la CNSAS.
Nicu Covaci revine însă în țară după cutremurul din martie 1977 pentru a scoate din comunism și restul trupei. A stat câteva luni în țară, timp în care trupa se reunește și susține două mari concerte cu zeci de mii de spectatori, la Constanța și Tulcea. Pe drum spre Timișoara au mai multe discuții și Nicu Covaci le-a sugerat să se vadă la el acasă, în Timișoara și le propune să fugă din țară ascunși în cutiile boxelor.
Au trecut câteva zile și, într-o seară frumoasă, de vară, Ovidiu Lipan Țăndărică îl tot ruga să iasă la o bere. „Hai să ieșim și noi în oraș. Hai să ieșim la Continental, să bem o bere. Stăm aici în casă. E vară..“. „Atunci, Nicu Covaci le-a spun: „OK, ieșim, dar ieșim definitiv!” Evident, ceilalți se șochează. Chiar descriu un moment în care Josef Kappl vrea să pună mâna pe telefon să o sune pe mama lui, să o anunţe, iar „Nicu Covaci rupe firul telefonului din perete, evident, de teamă să nu fie interceptată discuția ambientală, pentru că Securitatea făcea și asta, acolo unde era cazul. Și pleacă“, povestește, mai departe, Andrei Galiță, în interviul publicat integral în volumul „Phoenix. Har/Jar“.
La întâlnirea de la Nicu Covaci, de a doua zi, Mircea Baniciu nu a mai venit, povestește Covaci în romanul autobiografic.
„În boxa pregătită pentru Mircea Baniciu, Nicu Covaci spune că a luat o prietenă, o vecină de etnie germană, gravidă, care nu își dorea sub nicio formă să nască în România. Îi pune în boxe, îi închide. Chiar el spune că, din cauza numărului foarte mare de șuruburi, vreo 48, s-a ales cu răni la mâini din cauza șurubelniței.
Ajunge la granițe, unde vameșii amenință că mijlocul de transport o să fie controlat peste tot. El, relaxat, le răspunde: „OK, n-aveți decât!”. Dar și-a permis să spună asta pentru că pregătise pentru grăniceri vin de Recaș, cârnați de Banat și franzele calde, astfel că le deturnează atenția. Închiși în instrumente stăteau, în poziție de yoga, membrii trupei. Tot Covaci a fost cel care le-a administrat și Valium, altfel nu crede că ar fi putut să-și ducă planul la bun sfârșit, se arată în romanul autobiografic.
Covaci scria pe blogul personal: „Formaţia Phoenix a fost interzisă în 1974. (…) Mi-am dat seama că nu mai merge şi m-am hotărât să plec. De cum am ajuns în Amsterdam, am început să umblu pe la studiouri ca să mă interesez cum să continui cu trupa afară. Singura soluţie era să-i scot ilegal din ţară. Disperarea m-a împins să fac gestul ăsta. I-am băgat în boxele Marshall şi am pornit spre graniţă.
Noaptea, am ajuns la Orşova. Grănicerii (…) mi-au spus să descarc maşina şi să trec la percheziţie corporală. Le-am spus că în maşină se află instalaţia mea (…). Unul se urcase pe boxa în care era Ţăndărică şi îşi bălăngănea picioarele la un centimetru de obrazul lui. Până la urmă mi-au dat drumul şi am început să trec barajul spre sârbi. (…) Când am terminat, mă pun şi sârbii să deschid maşina. Când au văzut atâta amar de scule, au trântit uşa maşinii şi mi-au spus ‘Idi’. Am luat-o în sus pe munte. (…) Băieţii au ieşit la lumină odată cu ziua şi când m-au întrebat unde suntem, m-am uitat în jur la brazi şi la norii aurii de la picioarele noastre şi le-am spus ‘În RAI’ “.
Andrei Galiță a descoperit în arhive prima fotografie făcută de Nicu Covaci în Germania și trimisă în țară mamei lui. „Noii puișori ai Păsării Phoenix“, a scris artistul pe spatele fotografiei aflată în arhivele fostei Securități.
Citeste si: Nicu Covaci a murit! Ce boală avea liderul trupei Phoenix: “Nu mă doare nimic, dar…”
Liderul Phoenix plătește “Raiul” cu viața mamei sale
Nicu Covaci avea amintiri dureroase despre aventura sa cu ieșirea din țară, mama sa fiind cea care avusese de suferit.
Tamara Stoian a murit la vârsta de 72 de ani, în condiții care au șocat întreaga țară. Femeia a fost atacată brutal de doi bărbați, Sandor Carol și Ruszi Zoltan, care au comis un act de violență extremă. Cei doi au înjunghiat-o de 25 de ori și, ulterior, i-au incendiat casa în care trăia. După comiterea crimei, bărbații au fost arestați în anul 1998 și acuzați de omor grav și distrugere prin incendiere. Sandor Carol a fost condamnat la 18 ani de închisoare, iar Ruszi Zoltan a primit o sentință de 19 ani.
„Mă doare tot timpul, zi și noapte. Nu pot să renunț la România, la români, nu se poate. Nu se poate pentru că sunt român și nu sunt altceva decât român și orice român ar trebui să își iubească țara, să-și iubească poporul. Eu personal nu mai pot să dau înapoi, aventura mea, cu ieșirea peste graniță a fost plătită de maică-mea.
Maică-mea a fost tăiată în bucăți și i s-a dat foc simbolic. Mi-a spus căpitanul Poliției: Covaci tu ești vizat. Nu au furat nimic din casă. Arsese pe jumate casa, dar am găsit în pupitru mărci, bani, ce îi trimiteam mamei. Deci acum chiar că nu mai dau înapoi”,povestea Nicu Covaci.
Nicu Covaci ținea să sublinieze că a plătit scump realizările sale: „Tot ce-am realizat am plătit foarte scump. Dar am avut și eu o data noroc, să găsesc colțisor de rai, în sudul Spaniei. Aici aș face pușcărie, aș începe să pedepsesc răul’, mai spunea el.
Întrebat dacă este fericit, Nicu Covaci spune: „Poate că ar trebui să fiu, uite că nu sunt. Am momente, plâng în fiecare zi, dar asta mă ține. De asta mă bat. Le spun băieților: în viață ca la box, cine rămâne în picioare, ăla a câștigat. Rămâi în picioare, bate-te până la capăt’.
De asemenea, cu o tărie de caracter fantastică spunea că nu îi este frică de nimic, nici chiar de moarte: „Am trait în viața asta câți alții în 10. Dacă mâine mor, nu am nicio problemă’.
Nicu Covaci va fi înmormântat în Cimitirul Eroilor din Timişoara
Liderul formaţiei Phoenix, Nicu Covaci, care a murit vineri seară, va fi înmormântat în Cimitirul Eroilor din Timişoara.
Trupul neînsufleţit al lui Nicu Covaci va fi preluat de familie luni, de la Morga Spitalului Judeţean din Timişoara, deoarece este aşteptată să sosească, din Spania, partenera de viaţă a lui Nicu Covaci.
Data înmormântării nu a fost deocamdată stabilită, însă slujba va fi oficiată de mitropolitul Banatului, ÎPS Ioan Selejan.