Alegerea orașului perfect pentru pensionare în Europa poate fi o provocare, dar un studiu recent a făcut lumină asupra celor mai bune orașe pentru așa ceva. Pe locul întâi se situează Sofia, ca cel mai bun oraș pentru pensionari, și desigur ne interesează pe toți cum a atins această performanță.
Studiul firmei de soluții de afaceri Moneypenny a clasat primele orașe pentru pensionare din Europa pe baza diferiților factori, notează novinite.com, care citează Forbes. Cum ar fi costul mediu al vieții, economiile necesare și alte detalii relevante.
Moneypenny a analizat cele mai populate 50 de orașe din Uniunea Europeană, luând în considerare factori precum vârsta de pensionare, prețurile medii ale chiriei, disponibilitatea spațiului liber, accesul la asistență medicală și numărul de facilități precum săli de sport și cafenele.
După cum spuneam, rezultatele acestui studiu au plasat Sofia, capitala Bulgariei, în fruntea listei ca cel mai bun oraș pentru pensionari din Europa. Prin ce se remarcă Sofia? Prin vârsta medie de pensionare mai mică și prin suma relativ modestă necesară pentru o pensionare confortabilă, care este de 148.590 de euro – mult mai puțin decât este necesar în alte orașe europene.
După Sofia și Budapesta în clasament sunt Zagreb, București și Roma
Budapesta, Ungaria, ocupă locul al doilea în studiu. Orașul oferă o gamă largă de activități recreative, ceea ce îl face o opțiune excelentă pentru pensionari, potrivit studiului. „Cu arhitectura și reperele sale impresionante, Budapesta se mândrește și cu o scenă socială vibrantă, cu 691 de cafenele unde pensionarii pot socializa”, notează Moneypenny. În plus, orașul este dotat cu 31 de centre de fitness și patru cluburi de golf, care sprijină pensionarii în menținerea sănătății și mobilității lor.
După Sofia și Budapesta în clasament sunt Zagreb, București și Roma.
Dar…Bucureștiul nu e văzut prea bine, deși e considerat ieftin. Capitolul la care stă prost?„Verdeața”: „București se află pe locul al patrulea datorită costurilor lunare reduse de închiriere, cu o medie de 358 EUR (392 USD) pe lună. Orașul are un acces relativ ridicat de 74% la asistență medicală, dar doar 16,44% spațiu verde (al doilea cel mai scăzut dintre cele 50 de orașe din UE cercetate). Totuși, bărbații din București se pensionează la 65 de ani, iar femeile la 62 de ani, moment în care pot folosi din plin cele 6 cluburi de fitness ale orașului, 1 teren de golf și 311 cafenele”…Aceasta este scurta descriere a studiului menționat.
O „alegere minunată pentru pensionarii activi”
Și alte site-uri ori publicații scriu laudativ despre Sofia, caracterizând orașul drept primitor și care se remarcă printre capitalele europene prin istoria și cultura veche, populația tânără și talentată, stilul de viață dinamic și seri artistice. Sofia are o atmosferă impresionantă care atrage chiar și pe cel mai pretențioși turiști, potrivit investsofia.com. Orașul are o infrastructură care funcționează bine, un sistem educațional puternic, un startup vibrant și o comunitate de afaceri care poate face din viața și munca în Sofia o experiență uimitoare.
De la Țările Baltice la Balcani, o altă alegere excelentă pentru orașele la prețuri accesibile să se pensioneze în Europa sub 2000 de dolari pe lună este Sofia, Bulgaria, notează și The Travel. „Capitala acestei națiuni balcanice din sud-estul Europei este plină de istorie, arte și cultură, în timp ce peisajele montane uimitoare și zonele naturale sunt la doar o excursie de o zi. Aceasta este o alegere minunată pentru pensionarii activi care doresc echilibrul dintre viața fermecătoare a orașului și acces la aventuri în aer liber în anii lor de aur”, subliniază sursa menționată.
Potrivit aceleiași surse, orașul se află poalele muntelui Vitoșa și este mai puțin turistic decât alte orașe est-europene de dimensiuni și atmosferă similare, cum ar fi Tallinn sau Praga. Ca atare, se pretează la un ritm de viață lent și relaxat, iar prețurile nu sunt determinate de cererea turistică, menținând costurile rezonabile pentru rezidenți. Iată mai jos, direct de la sursă (The Traver), ce presupune Sofia, pe scurt, la „eficacitate” (datele fiind menționate în aprilie a.c.):
Population: | 1,287,540 |
Crime Rate: | 18.93 per 1,000 |
Cost of Living Comparison to the US: | 53% more affordable |
Average Rent Per Month: | $533 for a 1 bedroom |
România, o opțiune de top
Pe de altă parte, nici noi nu stăm prea rău, deși vecinii noștri bulgari stau mai bine (de exemplu și Plovdiv este menționat în diverse topuri drept „un loc bun să te retragi).
Site-ul global de călătorii Big 7 și EnjoyTravel au realizat în 2022 un studiu despre cele mai bune locuri de pensionare din lume și au descoperit că România este o alegere de top.
Pe locul 12 în clasament (din 50 de destinații), România a fost desemnată o opțiune de top pentru costul său relativ scăzut al vieții (35), calitatea ridicată a vieții (133,38) și ușurința generală de a obține o viză/reședință.
„Cu peisaje uluitoare, orașe vibrante și unele dintre cele mai mici costuri de trai din Europa (35), România este o alegere de top pentru cei care doresc să se pensioneze mai devreme. Engleza este vorbită pe scară largă în orașe, iar româna este considerată una dintre cele mai ușoare limbi de învățat pentru vorbitorii de engleză. Vizele și permisele de ședere sunt mai ușor de obținut decât în majoritatea țărilor europene, iar temperaturile anuale sunt în medie de 12,8 grade Celsius. În afara centrelor orașelor, există și peisaje de poveste, sate săsești și păduri nesfârșite de explorat”, se arată în prezentarea României.
În studiul menționat Slovenia era pe primul loc, fiind definită drept țara unde expații se pot bucura de un cost al vieții relativ scăzut (47) și de o calitate ridicată a vieții (169,04). Pe listă urmau Portugalia, Estonia, Spania și Paraguay.
Citiți și: Președintele Macron promovează Varna, oraș bulgăresc. Ce i-a nemulțumit pe internauți