Româna este a doua limbă vorbită în sucursalele companiei Microsoft din toată lumea. Acest lucru a fost confirmat de ambasadoarea SUA la București, Kathleen Kavalec, în cadrul recepției oferite de ambasadă cu ocazia Zilei Independenței.
De altfel, o mare parte din discursul ambasadoarei a fost chiar în limba română.
Subsidiara din România a gigantului american Microsoft, unul dintre cei mai mari furnizori globali de echipamente, aplicaţii şi servicii de IT, a aniversat 25 de ani de activitate pe piaţa din România, în anul 2021. Timp în care a ajuns la un număr de peste 1.000 de angajaţi la nivel naţional.
Microsoft şi-a propus să-şi mărească echipa
În prezent, sunt peste 1.800 de persoane care lucrează pentru Microsoft în România, dintre care peste 200 în cadrul Microsoft Development Center. În contextul dezvoltării accelerate de soluţii tehnologice, cu impact asupra transformării digitale, Microsoft şi-a propus să-şi mărească echipa cu peste 500 de persoane până la finalul acestui an.
Din acest total, peste 350 de noi poziţii sunt destinate specialiştilor şi tinerilor pregătiţi în domeniul dezvoltării de software în vederea extinderii echipelor Microsoft Development Center pe plan local, dar mai ales regional.