Cum a ajuns CFR pe butuci. Calvarul unei călătorii de aproape 3 ore cu trenul pe o distanță de 217,7 km. A călători în ziua de astăzi cu trenul a devenit o adevărată provocare în România. Îți trebuie nervi de oțel să suporți condițiile jalnice de călătorie (de la banchete mizerabile și jupuite, la deraieri și accidente mortale și până la toalete infecte care nu au mai făcut de mult timp cunoștință cu mopul femeii de serviciu sau cu soluțiile de dezinfectare). Cât despre întârzierile trenurilor aceastea sunt deja proverbiale. Pe ruta București – Pitești, spre exemplu, aproape că nu există tren care să respecte orarul de funcționare, fiind înregistrate – pe o distanță de 217,7 km – întârzieri și de până la o oră. Totul din pricina subfinanțării CFR Infrastructură și CFR Călători din ultimele două decenii și jumătate. Banii pentru salvarea CFR au venit în 2024, când Guvernul a aprobat investiții în infrastructură de 5,8 miliarde de lei. Dublu față de cât i se acordase companiei în ultimii 25 de ani. Chiar în contextul acestei majorări de venituri, CFR e tot pe butuci, întrucât finanțarea acoperă doar două treimi din necesarul de bani.
Cum a ajuns CFR pe butuci. Calvarul unei călătorii de aproape 3 ore cu trenul pe o distanță de 217,7 km. Circulația feroviară a devenit un adevărat calvar, în condițiile în care, cu mici excepții, aproape toate garniturile de tren arată execrabil. Nu mă refer la noile vagoane achiziționate recent (mai mult pentru a închide gura călătorilor și presei și mai puțin din necesitatea de a asigura confortul unei călătorii pe rutele feroviare). Astea din urmă arată bine și la exterior (la modul că încă nu au cunoscut spray-ul amatorilor de grafity), și la interior, unde un minim de confort există fără doar și poate. Mă rog, relativ bine, atâta vreme cât există și în cazul lor probleme și nu pot fi puse în circulație, deocamdată, iar numărul lor nu acoperă deficitul de material rulant rezultat în urma subfinanțării reparațiilor. Nu! Mă refer la garniturile de trenuri vechi de zeci de ani. În dreptul lor sunt bifate toate problemele CFR: locomotive atât de vechi și neîntreținute încât iau foc din senin, șine care se dilată și ajung în poziții nefirești, vagoane care deraiază sau își fierb călătorii, la temperaturi greu de suportat când afară sunt peste 30 de grade Celsius, sau, la polul opus, îi „congelează” pe timpul iernii. Norocul nostru e că, cel puțin în ultimii zece ani, iarna e… cam ca vara!
Calvarul unei călătorii de aproape 3 ore cu trenul între Pitești și București. Cu o oră mai puțin decât în 1872
Că lucrurile stau cât se poate de prost în ograda CFR am simțit-o pe propria mea piele în recenta călătorie cu trenul de la Pitești la București. Deși expresul (plecat la ora 14.00 din Pitești) ar fi trebuit să ajungă, conform orarului de funcționare, la ora 15.45 în Capitală, primul fluierat al locomotivei a răsunat la ora 16.50, anunțând intrarea triumfală a trenului de călători în Gara Nord a Bucureștiului. Cele aproape trei ore de coșmar petrecute în tren mi-au adus aminte, cu blândețea nervilor struniți la maximum, că, prima călătorie cu trenul din istoria CFR între localitățile Piteşti şi Bucureşti, consumată pe data de 13 septembrie 1872, a avut nevoie de 4 ore şi 40 de minute pentru a se încheia. Mare brânză! În aprilie 2024, trenul RE 13211 a ajuns în Gara de Nord, tot din direcția Pitești, la ora 20:51, cu o întârziere totală de 310 minute. Cinci ore, care va să zică! Asta zic și eu performanță!
Cum a ajuns CFR pe butuci. Calvarul unei călătorii pe tren de aproape 3 ore pe o distanță de 217,7 km. Întârzierile, provocate de reducerea vitezei
Explicația întârzierilor bifate în proporție covârșitoare de trenurile care circulă pe ruta București-Pitești (am ales aleatoriu această rută; practic, aproape că nu există rută feroviară care să nu fie deficitară la capitolul punctualitate!) este banal de simplă: garniturile de tren sunt obligate să reducă viteza pe porțiuni însemnate din respectiva rută, pericolul accidentelor fiind iminent în caz contrar. Totul ca o consecință imediată a faptului că CFR Infrastructură și CFR Călători au fost subfinanțate în ultimele două decenii și jumătate. Lipsa unei finanțări corespunzătoare a dus, de fapt, CFR-ul în poziția în care se află acum. Adică, la un pas de colaps. Deși banii pentru salvarea CFR au venit, într-un târziu, în 2024, când Guvernul a aprobat investiții în infrastructură de 5,8 miliarde de lei, ei nu sunt nici pe departe suficienți pentru a repune companie pe linia de plutire. Chiar dacă a obținut de la Guvern dublu față de cât i se acordase companiei în ultimii 25 de ani, CFR pare mai aproape de butuci, decât de redresare. Și asta pentru că, spun sindicaliștii, finanțarea din 2024 acoperă doar două treimi din necesarul de bani care ar putea salva CFR din colaps.
Cum a ajuns CFR pe butuci. Sindicaliștii țipă ca din gură de șarpe de zeci de ani. Banii din 2024 au ajuns prea târziu
Că CFR e „în sapă de lemn” și aproape că a ajuns pe butuci o demonstrează ineficiența avertismentelor vechi de zeci de ani lansate de sindicaliștii din instituția Căilor Ferate Române, care și-au țipat nemulțumirile în urechile Parlamentului și ale instituțiilor abilitate. Potrivit lor, sindicaliștilor, problemele au apărut după anul 1998, pe vremea lui Traian Băsescu, cel care la vremea respectivă era ministru al Transporturilor. Se vorbește de mulți ani despre distrugerea cu rea intenție a rețelei feroviare din România, iar astăzi se poate vedea cu ochiul liber că averismentele sindicaliștilor nu au fost „în vânt”. Au existat, iarăși, zeci de proteste, de la scindarea CFR și până acum, toate având la bază subfinanțarea, iar problema principală a fost imposibilitatea de a mai duce bugetul comun dintr-o parte în alta, în funcție de nevoi, cum se putea face până în 1998. În 2024, în sfârșit, Guvernul se învrednicește să dea ceva Cezarului! 5,8 miliarde de lei! Dublu față de nimicul de până atunci! Un „dublu”, totuși” ineficient, de vreme ce vor mai fi necesari alți, poate, zece ani pentru ca CFR să redevină o companie de transport acceptabilă! Asta în cazul în care în birourile CFR se va face treabă. Numai că „suflecatul mânecilor” nu pare opțiunea imediată a mai marilor din compania de stat, iar lucrurile trenează. Cu ce preț? Al unei călătorii de aproape 3 ore cu trenul pe o distanță de 217,7 km!
Redresarea CFR, aproape o himeră!
Convingerea unanimă este că, indiferent de câți bani s-ar aloca acum pentru a se remedia ce se mai poate, e imposibil să se refacă integral, peste noapte, ceea ce s-a deteriorat sistematic, după anul 1998, când CFR s-a împărțit în mai multe companii și astfel au apărut problemele de finanțare și de împărțire a bugetului care până atunci era comun. Lipsa de sprijin din partea statului, din 1998 până acum un an, pentru Căile Ferate Române afectează atât operatorul statului – CFR Călători -, cât și operatorii privați, pentru că trenurile pot sări oricând de pe șine. Sindicatele au încercat să explice aceste lucruri guvernelor din ultimii 25 de ani, dar abia din 2023 a început, firav, finanțarea inclusiv pentru reparațiile șinelor și ale trenurilor. De abia în 2024, CFR se poate lăuda că dispune de un buget acceptabil.
Cum a ajuns CFR pe butuci. Accidente pe rutele CFR, în 2023 și 2024, în lanț
Anul 2023 a fost marcate de câteva accidente extrem de grave pe rutele CFR Călători. Cauzele au fost generate tot de probleme care trenează de 25 de ani. În martie 2023, într-un interval de două săptămâni, două garnituri al CFR Călători au fost implicate în accidente grave. Primul s-a produs pe 13 martie, când trenul IR 1822, Arad-București Nord, a lovit din spate o garnitură care transporta mașini. Al doilea s-a produs pe 25 martie, când o locomotivă a lovit în plin un vagon de călători etajat, în Staţia CF Galaţi, care aștepta formarea garniturii trenului pentru ruta Galaţi-Mărăşeşti. Trei persoane au fost rănite, iar șeful de tren, o femeie cu vârsta de 53 de ani, a decedat. 2024 nu a fost nici el scutit de incidente extrem de grave pe căile ferate. Numai în decembrie 2024 au fost raportate trei astfel de accidente, produse fie pe fondul unor manevre greșite efectuate de operatorii CFR urmare a lipsei de personal calificat) – cazul feroviar produs la data 23.12.2024, pe raza de activitate a Sucursalei Regionale CF Constanța -, fie prin deraieri provocate de starea lamentabilă a șinelor de cale ferată (cazul din 20 noiembrie de pe raza Sucursalei Regionala CF Brașov). Că lucrurile nu stau nici pe departe bine și că CFR este mai aproape să fie pe butuci, decât reabilitat, dovadă stă o statistică publicată chiar pe site-ul companiei de stat în care se epecifică, negru pe alb, că, pe parcursul anului 2024, au avut loc nu mkai puțin de 56 accidente feroviare.
CITEȘTE ȘI: Sute de trenuri și gări, verificate. Amenzi de peste 70.000 de lei