La București se va desfășura prima ediție a unui festival care explorează și celebrează cultura țărilor nordice. Ce este Nordic Festival și cum se derulează programul evenimentului, care promite și surprize.
Este vorba despre un nou festival multidisciplinar , ce va prezenta în Capitală un program de filme premiate, dezbateri cu invitați speciali, evenimente literare, concerte și multe alte surprize, în spații culturale consacrate din București. Sub deviza Enchanting Aurora – A Nordic Cultural Expedition, Nordic Festival își propune să conecteze mediul local la stilul de viață, creațiile artistice și inovațiile recente din cele cinci țări participante și să faciliteze dialogul și schimbul de experiență între țările nordice și România.
Proiectul cultural este realizat de Ambasada Regală a Danemarcei la București, Ambasada Republicii Finlanda la București, Consulatul Republicii Islanda în România, Ambasada Regatului Norvegiei în România, Ambasada Suediei la București.
Pe parcursul a patru zile, publicul bucureștean va avea ocazia să cunoască și să discute cu artiștii și experții internaționali invitați, care vor aborda teme de interes public, cum ar fi educația, tranziția verde sau inteligența artificială. Festivalul propune și o selecție de literatură nordică și abordează și teme universale din basmele pentru copii aduse în actualitate. În plus vor fi și discuții despre rolul traducătorilor în decodarea spiritului nordic, iar toate aceste lucruri se vor desfășura sub formă de întâlniri cu publicul în atmosfera primitoare a librăriilor din București
Secțiunea dedicată cinematografiei nordice va avea loc la Cinema Elvire Popesco, iar selecția este pregătită de jurnalistul și criticul de film Ionuț Mareș. „Selecția îşi propune să aducă cele mai importante filme de ficțiune recente din cele cinci țări organizatoare, realizate atât de cineaști consacrați și cu experiență, cât și de talente noi și promițătoare. Filme care s-au regăsit în selecția celor mai mari festivaluri internaționale și care se văd, în marea lor majoritate, în premieră în București. Secțiunea e completată cu unele documentare noi și relevante sau filme de patrimoniu restaurate, precum și cu filme pentru copii și publicul tânăr”, spune Ionuț Mareș.
Nordic Festival – Secțiunea filme
Festivalul va fi deschis joi, 13 februarie, de propunerea Finlandei la Premiile Oscar, „În familie” („Family Time”, 2023), al regizoarei Tia Kouvo, film care a avut premiera mondială în secţiunea Encounters a Festivalului de la Berlin. O familie extinsă se reuneşte de Crăciun, însă tensiunile încep rapid să se amplifice.
Tot din Finlanda vine şi „Racheta”(„The Missile”, 2024), semnat de o altă regizoare, Miia Tervo. Plasat în Laponia finlandeză în 1984, filmul are în prim-plan o mamă singură, care lucrează la un ziar dintr-o mică localitate și care este atrasă în investigația din jurul prăbușirii unei rachete, care dă peste cap viața comunităţii. Actriţa Oona Airola a fost premiată la Festivalul de la Göteborg pentru interpretarea sa.
Norvegia e reprezentată de „Armand” (2024), debutul regizorului Halfdan Ullmann Tøndel, laureat cu Camera d`Or la Festivalul de la Cannes şi cu European Discovery – Prix FIPRESCI la gala Academiei Europene de Film. Filmul spune povestea lui Elizabeth (Renate Reinsve), care trebuie să gestioneze o situație de neimaginat la școala primară la care merge fiul său.
Un alt mare succes al cinematografiei norvegiene de anul trecut este şi„Loveable” (2024). Un eveniment special va fi proiecţia filmului „Singurătate” („Solitude”, 2023), în prezenţa regizoarei islandeze Ninna Pálmadóttir, aflată la debut. Selectat la numeroase festivaluri, filmul urmăreşte un fermier în vârstă care se mută pentru prima dată la oraş, unde stabileşte o legătură cu un băiat care vinde ziare.

Filmul-cult „Pusher”, cu Mads Mikkelsen, la Nordic Festival
Din Islanda vine şi „La drum cu mama” („Driving Mum”, 2022), de Hilmar Oddsson. „Hipnoza”(„The Hypnosis”, 2024), de Ernst De Geer, este o comedie neagră suedeză despre un cuplu de tineri antreprenori a căror relaţie ia o turnură neaşteptată după ce unul dintre ei încearcă terapia prin hipnoză pentru a renunța la fumat. Actorul Herbert Nordrum a fost premiat la Angers şi Karlovy Vary pentru interpretarea sa.
Singurul documentar din program este producţia suedeză „Fraţii Andersson” („The Andersson Brothers”, 2024), a regizoarei Johanna Bernhardson. Filmul este un portret tandru a patru frați care s-au despărțit, dintre care unul este regizorul de renume mondial Roy Andersson, iar altul, tatăl cineastei.
Din cinematografia daneză, festivalul propune„Copenhaga nu există” („Copenhagen Does Not Exist”, 2023), regizat de Martin Skovbjerg şi cu un scenariu scris de Eskil Vogt. Selecția include şi un lungmetraj de patrimoniu, filmul-cult„Pusher”(1996), debutul furios al celebrului regizor danez Nicolas Winding Refn, dar şi al actorului ajuns un star mondial Mads Mikkelsen, care joacă alături de Kim Bodnia şi Zlatko Buric. Filmul spune povestea unui vânzător de droguri care devine tot mai disperat după ce o afacere eşuată îl lasă dator faţă de un lord al drogurilor nemilos. „Pusher” va fi proiectat în versiune restaurată, prezentată în premieră anul trecut la Festivalul de la Veneţia.
Citiți și: Companion – Filmul „de dragoste” cu o femeie android