George Simion, liderul AUR, a ajuns la Palatul Cotroceni, acolo unde în acest moment au loc consultări în privința noului Guvern. Într-o tentativă de a părea interesant și cu simț al umorului, George Simion a venit la Cotroceni însoțit de o dubă pe care a fost inscripționat mesajul „mutări și debarasări”. Deși nu e limpede dacă nenea care se visează președinte al României le are, legal, cu mutările și debarasările, cert este că îl vrea cu tot dinandinsul „mutat” pe Klaus Iohannis de la Casa Albă a României. Pentru că îl consideră un „președinte ilegitim” și nici nu se pricepe la mutări! (președintele în exercițiu, nu el, că George le știe pe toate!). „Vrem să anunțăm Administrația Prezidențială de intenția de vacantare a locului de președinte”, a tunat și fulgerat George Simion care cochetează mai nou cu ideea de debarasator în imobiliare.
George Simion, liderul partidului AUR, care deja a întors susul în jos în politică, prin vajnicii săi exponenți politicieni care au urlat în ultimele zile în Parlament, oferind un moment de real spectacol la modul „băh, boilor, noi suntem fruntea, voi doar prostimea!”, și-a dat din nou în petic, venind la Cotroceni însoțit de o dubă pe care a fost inscripționat mesajul „mutări și debarasări”.
George Simion se reprofilează pe „mutări și debarasări”. CCR cică nu se mută nimic!
Jupânul de la AUR susține, sus și tare, că nu va intra la discuții cu Klaus Iohannis. „Nu e de nasul lui!”, o dă cotită nea Simion, care susține că Iohannis este „un președinte ilegitim”. Pentru a-și susține mai bine punctul de vedere, George Simion a venit la Cotroceni cu o dubiță. Nu orice fel de dubiță – că doar sunt alegerile, ce naiba, și ne spargem în figuri care cum, ce fel de?!. Una (dubița, adică) inscripționată cu mesajul „mutări și debarasări” pentru „a muta locatarul de la Palatul Cotroceni, care este ilegitim acolo”. Zice nea Simion. Că, cică Klaus Iohannis ar fi ilegal. O fi, nu zic, nu! Deși CCR susține cu totul și cu totul altceva. Cică – zic magistrații CCR – că Iohannis poa’ să fie președinte până când s-o alege altul! Mă rog, e o chestiune relativă, dacă mă întrebați pe mine. Adică, președintele, la cum merg lucrurile în România, poate să fie ales și peste un an. Umor fin din partea lui nenea George Simion! Sau, poate doar reprofilare! Că, nah, vin alegerile! Și nimeni nu-l poate împiedica pe George Simion să se reprofileaze pe „mutări și debarasări”.
CITEȘTE ȘI: George Simion, atac cu talpa la CCR, după anularea alegerilor: „Le cerem demisia!”