Prețurile cresc, serviciile sunt din ce în ce mai proaste. Șomajul începe să atingă cote alarmate.
De aceea ne întrebăm din ce în ce mai des cu cât s-a scumpit viața în ultimii cinci ani în România, pentru că vedem cu toții că abia ne mai ajung banii de mâncare și trebuie să facem din ce în ce mai multe sacrificii.
Prețurile cresc, serviciile sunt din ce în ce mai proaste
Nu este un secret pentru nimeni că viața în România a devenit din ce în ce mai scumpă. Prețurile au crescut în unele cazuri și cu 100% în special la alimente și la servicii, iar inflația a atins cote alarmante.
Reputatul economist Mircea Coșa trage un mare semnal de alarmă
“În ultimii cinci ani, viața în România s-a scumpit masiv. Există servicii în care prețurile au crescut cu peste 100%, mâncarea s-a scumpit cu aproape 50%, medicamentele cu aproape 30%. În paralel, inflația a crescut fără ca salariile să crească o dată cu ea. Astfel, populația țării noastre „sărăcește” în ansamblul ei, a spus economistul Mircea Coșea la Antena 3 CNN. “Mai grav, România e limitată în măsurile pe care le poate lua pentru a mai atenua din șocul pentru populație pentru că este dependentă de importuri.” A mai precizat celebrul economist. De exemplu, față de anul 2020 pentru serviciile poștale plătim cu 108%, ceea ce practic înseamnă falimentul instituției, și așa pe butuci. Pentru servicii de apă, canal și salubritate scoatem din buzunar cu 90,7% mai mult, iar pentru gaze cu 84% mai mult.

Dăm pe mâncare cu 49% mai mult decât o făceam în urmă cu cinci ani. Și medicamentele s-au scumpit cu 29% în 2025, față de 2020.
Iată lista aproape completă a scumpirilor din ultimii patru ani:
servicii poștale ⬈ 108%
apă, canal, salubritate ⬈ 90,7%
gaze ⬈ 84%
detergenţi ⬈ 61%
servicii de igienă și cosmetică ⬈ 60%
restaurante, cafenele și cantine ⬈ 54,89%
mâncare ⬈ 49%
încălțăminte ⬈36,5%
îmbrăcăminte ⬈ 32%
medicamentelor ⬈ 29%
combustibili ⬈ 44%
cazarea în unitățile hoteliere ⬈ 39,47%
sursa: INS via libertatea.ro
Creșterea prețurilor este masivă și are o consecință redundantă; scăderea calității produselor și a serviciilor pentru că în goana lor după profit, uneori justificată, comercianții fac rabat la calitate, folosind ori materiale ieftine, ori materie primă ieftină pentru a și maximaliza profitul. Toate astea duc către o scădere abruptă a nivelului de trai și o sărăcire forțată a românilor. Iată ce spune tot Mircea Coșa despre această situație:
“Ceea ce discutăm acum este problema esențială a României în ziua de astăzi. Din păcate, toată această politică care se face în permanență, acoperă marea problemă a Româniie, care e scăderea abruptă a nivelului de trai. România sărăcește pe ansamblul ei, sărăcește pentru că prețurile sunt mari, inflația e mare și acum descoperim încă un lucru și anume că serviciile încep să fie din ce în ce mai proaste, din punct de vedere calitativ, asta toată lumea poate să spună, vedeți cum funcționează Poșta și celalalte, Apa, Canalul, nu avem căldură așa cum trebuie, și totuși prețurile cresc în permanență”, a spus economistul.
Mircea Coșea oferă și soluția pentru redresarea economică:
„Dacă ar trebui să se facă ceva în România e o reformă adevărată. O reformă de structură. Pentru că România nu reușește să își valorifice astăzi capitalul pe care îl are, resursele pe care le are. Avem o agricultură care produce atât de mult, dar importăm 70% și ceva la sută din mâncare, nu reușim să prelucrăm în țară, am închis fabricile de zahăr, importăm carne din toate colțurile lumii. Lucrurile astea arată că nu există o preocupare la nivelul Guvernului, asta e problema.”
Din cauza dependenței de importuri, România nu poate lua măsuri precum a luat Ungaria, respectiv de a plafona marjele de profit ale producătorilor la 10% astfel încât prețurile să scadă.
Șomajul începe să atinga cote alarmante
Șomajul va exploda în următoarea perioadă din cauza lipsei de eficiență economică, datorită faptului că odată cu scăderea puterii de cumpărare a leului a scăzut și volumul de mărfuri vândute și implicit producția. Pentru a păstra un echilibru și a nu intra în faliment firmele se văd nevoite să se descotorosească de din ce în ce mai mulți angajați, astfel încât să creează un adevărat vârtej economic, care trage la fund economia. Pe fondul scăderii economice din ce în ce mai acute, în următorii ani presiunea socială va fi din ce în ce mai mare. Cu toate că rata inflației în Uniunea Europeană a scăzut uşor în luna februarie, până la 2,7%, de la un nivel de 2,8% în ianuarie, România rămâne printre ţările cu cea mai ridicată inflaţie, cu un avans anual al preţurilor de 5,2%, arată datele publicate, miercuri, de Eurostat. Toate acestea ne fac să tragem concluzia că fără o mobilizare exemplară a tuturor instituțiilor statului pentru redresarea economică și mărirea aportului societăților cu capital românesc, România va intra în faliment economic în doar câțiva ani. Hakuna matata!