Pornind de la credințe și superstiții încă prezente în mentalitatea rurală și, de ce să nu recunoaștem și în cea a mahalalelor marilor orașe, Gavril Pătru alătură calității sale de bun actor și pe acelea de bun dramaturg și regizor. Ultima premieră a Naționalului bucureștean, ”Moroi și păpădii”, este o surpriză extrem de plăcută pentru spectator. Fiind Sărbătoarea Floriilor, surpriza plăcută am avut-o încă de la intrare, când toate femeile au fost întâmpinate cu câte o floare.
Spectacolul reprezintă debutul regizoral al lui Gavril Pătru, și autor al textului care i-a adus Premiul „Marin Sorescu” pentru Cartea de debut a anului 2022, oferit de Filiala București a Uniunii Scriitorilor. Inspirată din copilăria și adolescența petrecute într-un sat oltenesc, „Moroi și păpădii” oferă o imagine autentică a Olteniei, cu obiceiurile, superstițiile, limbajul popular și mitologia locală. Atât de real și firesc este ceea ce se desfășoară în fața, dar și în spatele cortinei – pentru că spectacolul începe în fața cortinei și se încheie în buclă tot în fața ei – încât ai senzația că tu, spectator, participi la acțiune. Că ești acolo, în camera mortului, și asiști la jelania familiei. Jelanie care se transformă repede într-o tragicomedie savuroasă. Pereții camerei în care are loc priveghiul, asemenea unui trapez cu baza mare către sală creează senzația unei fundături, unei întoarceri de situație spectaculoase. Ceea ce și constați imediat, când mama face mărturisirea ce va declanșa acțiunea, aceea că tatăl, defunctul, s-a născut cu tichie – explicată apoi de intelectualul familiei, Mihăiță, ca fiind de fapt o afecțiune banală apărută la naștere – și asta înseamnă că după moarte se transformă în strigoi/moroi și îi va bântui.
Între pocăință și blesteme fiecare începe să-i ceară iertare tatălui, în fapt să-și retrăiască timpul petrecut împreună, cu bune și rele, cu mărturisiri ale unor minciuni și fapte reprobabile, dar și cu neîmplinirile de rigoare. Mama, Natalia, Mirela și Mihăiță sunt oameni cu calități și defecte, mai buni sau mai răi, așa cum este însăși natura umană.
Gavril Pătru schițează un portret de familie caustic şi plin de umor, cadrul perfect în care superstițiile satului oltenesc fac să iasă la suprafață secrete de familie și drame personale.
Costina Cheyrouze, Victoria Dicu, Ileana Olteanu, Raluca Petra, Petre Ancuța, Silviu Biriș, Andrei Finți, și copilul Andrei Andronescu sunt acolo pe scenă personaje firești, spunându-și povestea ca și cum ar sta cu tine, spectator, la taifas.
Dramaturgul și regizorul Gavril Pătru, dar și fiecare actor în parte dozează și echilibrează perfect dialogurile și fiecare scenă a spectacolului, încât nimic nu pare în plus sau în minus.
”Nu e nimic după. Auzi, hai să râdem. De ce? De nimic”, dialogul din final, cel din fața cortinei, dintre tată și baba Floarea, creează mister și întrebări, dar și speranță șoptită parcă de ultimul cuvânt al tatălui ”șoim” ori de cel al babei Floarea ”păpădie, ca să pot călători”. Dorințe nemplinite în timpul vieții, împlinite poate după?!
Decorul spectacolului este realizat de Ștefan Caragiu, costumele sunt concepute de Liliana Cenean, iar coregrafia de Flavia Giurgiu.
