Criza economică bate la ușă
În tot acest context global, probabilitatea ca România să fie retrogradată de marile agenții de rating la statutul de țară neremandată pentru investiții crește considerabil. Criza economică este un al scenariu pe care l-au proiectat economiștii.
Scenariul retrogradării României la categoria junk și posibilitate ca criza economică să ne lovească în acest ani devin sunt tot mai aproape de adevăr. Agențiile de rating au anunțat că vor reanaliza toate economiile globale prin prisma războiului tarifar pornit de administrația Trump. România este de ja pe muchie, mai ales că perspectiva a fost retroradată la negativ.
„A crescut și mai mult probabilitatea ca noi să fim retrogradați, dar în continuare, scenariul de bază, adică peste 50% probabilitate, este ca noi să rămânem cu această categorie de rating – recomandat investițiilor. Însă pentru asta, după alegeri, ar trebui să venim cu un program credibil de reducere a deficitului bugetar”, a declarat Adrian Codirlașu, președinte CFA România.

Criza economică generată de tarifele lui Trump
Contextul creat de tarifele impuse de președintele american seamănă din ce în ce mai mult cu perioada 2008-2009, perioadă în care criza economică a făcut ravagii în toată lumea. Deficiul bugetar și cel comercial sunt elementele comune ale contextului actual și al celui din 2008-2009. Elementul de noutate constă în războiul comercial, care pune și mai multă presiune pe economia țării.
Retrogradarea României la statul de junk reprezintă automat retragerea investitorilor instituționali din România și implici, o ieșire importantă de capital. Un astfel de scenariu ar însemna dobânzi mai mari pentru toată lumea și o depreciere a leului.
Elemente care pot determina ca în 2025 criza economică să lovească din nou România. „Există și la noi o probabilitate de recesiune, să avem pe finalul anului -0,5, cred că nu mai rău de atât. Noi depindem mult și de fondurile europene.

România riscă să fie retrogradată la statutul de junk
În momentul acesta se discută că nu vom putea atrage toți. Dacă reușim totuși printr-o minune să îi luăm pe toți sau o mare parte dintre ei, fondurile europene sunt, de fapt, în special cele din PNRR, cele care ne pot ține pe linia de plutire.”, a declarat și analistul Dragoș Cabat.
Cu toate acestea, specialiștii speră în continuare că tarifele anunțate de Donald Trump să reprezinte doar un instrument cu ajutorul căruia președintele american să negocieze de pe o poziție de forță acorduri comerciale favorabile Washingtonului, potrivit stirileprotv.ro.
Similare
