Cristi Săpunaru (40 de ani) a vorbit pentru prima dată, într-un interviu acordat Digi Sport, despre fostul antrenor de la Rapid, Neil Lennon.
Evident, subiectul de bază a fost Rapid, echipă care a luat mai multe decizii importante vara aceasta, dintre care cea mai de impact înlocuirea lui Neil Lennon cu Marius Șumudică.
Cristi Săpunaru, primele declarații despre Neil Lennon
Căpitan în Giulești, veteranul a fost întrebat ce nu a mers în mandatul nord-irlandezului de 53 de ani, care a fost demis după doar 6 meciuri, în cadrul cărora a înregistrat cinci egaluri și un eșec.
“N-o să stau să detaliez nimic. Nu a mers. Explicația a fost dată de rezultate. Și jucătorii și-au dorit, și el și-a dorit performanță. Dar nu a fost ce trebuie.
Nu știu dacă n-a fost potrivit el pentru club, nu ne-a ieșit, ăsta e principalul lucru. Iar după, când n-ai rezultate, cade capul antrenorului.
Nu dau vina pe el pentru rezultatele care au fost, toți am avut vină. Când nu ai rezultate, jocul scade, jucătorii se gândesc de ce nu le iese.
Se ajunge să nu mai joci fotbal, să joci doar la rezultat, cât de urât poți, doar ca să îți intri în formă. Dacă aveam vreo victorie, poate se schimba și jocul, dar nu s-a întâmplat.
Am vorbit de multe ori cu Lennon. Se pare că nu a ajutat cu nimic. Am avut o relație normală, de jucător-antrenor.
Am încercat să-l ajut cu ce am putut, cum au făcut și ceilalți jucători”, a declarat Săpunaru, la Digi Sport.
Cristi Săpunaru: ”Îmi doresc să joc. Fotbalul e viața mea”
După victoria de la Iași, Cristi Săpunaru, căpitanul Rapidului, s-a declarat mulțumit de rezultatul din Copou și a vorbit despre venirea lui Marius Șumudică la cârma echipei, dar și despre starea de sănătate în care se află.
”Un meci bun, foarte multe ocazii de a închide meciul. O echipă bună a Iașiului, care joacă bine acasă. Suntem fericiți pentru cele 3 puncte.
Bine, m-a durut piciorul. Mă simt bine, îmi doresc să joc. Fotbalul e viața mea. Am stat pe bancă la început, după care m-am accidentat mai rău și a vrut să mă folosească, nu am putut, am avut dureri.
Apoi am făcut tratamentul și acum am spus că joc cât pot și am rezistat până în minutul 55.
Mă bucur pentru el (n.r.- pentru Șumudică), a venit acasă, ăsta e cadoul nostru pentru el. Rapid nu e de locul 12-13. E frustrant că nu am câștigat până acum.
Nu dau vina pe nimeni, e vina comună, a jucătorilor și a antrenorului.
A schimbat mentalitatea (n.r.- Șumudică), știe să schimbe o echipă din mers, îl cunosc.
Nu am lucrat nimic tactic, nu a fost timp. E fratele meu mai mare, mă știu cu el de peste 20 de ani, aș face orice pentru el, pentru Rapid.
E visul meu să-mi închei cariera la Rapid. Trebuie să ne facem treaba, cu Șumi avem șanse mult mai mari să ne atingem obiectivul.
Nu vreau să spun că nu aveam și cu Neil Lennon, dar nu ne-a ieșit”, a spus Săpunaru, citat de digisport.ro.