Cristi Chivu (42 de ani) a fost fundaș la Inter, iar în prezent este antrenorul echipei U19 a italienilor. Recent, el a vorbit despre momentele în care a devenit violent din cauza medicamentelor prescrise de doctor.
În 2010, Chivu a suferit o accidentare gravă la cap, punându-și astfel viața în pericol. Acesta a revenit pe teren după două luni și jumătate, câștigând tripla la finalul sezonului 2009-2019, însă a jucat cu o cască de protecție până în 2014, moment în care cariera sa a luat sfârșit.
Ce medicamente lua
Fostul fotbalist susține că medicamentele pe care le-a luat îi luau mințile și a povestit despre un moment în care colegii din echipă au sunat-o pe soția lui pentru a întreba dacă este agresiv și acasă.
În ceea ce privește ieșirea pe care a avut-o în momentul loviturii date lui Marco Rossi, despre care spune că a fost un instinct animalic, Chivu dă vina pe dintoina, un medicament pe care îl administra ca agent antiepileptic, potrivit gsp.ro.
„Lovitura dată lui Marco Rossi a fost ca un prim instinct animalic, dar există un motiv: dintoina (n.r. – medicamentul pe care îl lua Chivu e utilizat ca agent antiepileptic, în tratamentul unor tipuri de epilepsie). Ar fi trebuit să iau pastile timp de două luni, dar le-am dus mai departe timp de nouă luni. Vreau să subliniez asta”, a mai adăugat Cristi Chivu.