Fostul lider PNL Crin Antonescu a declarat joi, despre alianţa PNL-PSD, că dacă va fi validată de public înseamnă că are creditul electoratului şi rămâne de văzut cu ce program, cu ce oameni şi în ce măsură vor îndeplini aceste aşteptări.
El a mai spus că nu este îngrijorat de soarta PNL, aşa cum sunt unii care îi „cântă prohodul de foarte multă vreme”.
Crin Antonescu a fost întrebat într-o intervenţie la Antena 3 despre decizia PNL de a face alianţă cu PSD la europarlamentare, în condiţiile în care el este cel care a făcut USL-ul.
„Frăţie nu a fost niciodată, a fost vorba de o construcţie politică atunci, este un început, o formă de construcţie politică, acum. Singura asemănare deocamdată, parţială, este că se vor prezenta cele două partide cu o listă comună, strict la alegerile pentru Parlamentul European. Asemănarea constă în faptul că această formulă de asociere va fi supusă validării publice, prin vot”, a declarat Crin Antonescu despre asemănarea noii înţelegeri cu fostul USL.
“Dacă va fi validată de public, înseamnă că este o construcţie care are creditul electoratului”
El a precizat că „nu este atât de îngrijorat, paradoxal, cum vede că sunt foarte mulţi, de soarta PNL”.
„Pe de o parte i se cântă prohodul de foarte multă vreme, fără să fie cazul, PNL fiind un partid la guvernare, care a avut premier, care are şi reprezentare şi naţională, şi europeană, de primă mână.
Privitor la această formulă, la această variantă, din două – una: fie publicul nu o va susţine, deci nu vor lua voturi. Vor lua 1%, 2%, restul vor lua 60% suveraniştii, 40% băsiştii de rit nou, USR, Orban, şi toată lumea va fi mulţumită.
Dacă va fi validată de public, înseamnă că este o construcţie care are creditul electoratului şi rămâne să vedem cu ce program, cu ce oameni şi în ce măsură vor îndeplini aceste aşteptări. Eu, personal, nu văd un motiv ca trei sferturi din ţară să se preocupe de soarta PNL şi să plângă de mila PNL. La unii înţeleg, la alţii nu”, a mai spus Crin Antonescu.
Liderii Coaliției, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă au avut, miercuri, 21 februarie, mai multe rânduri de discuții, consultându-se inclusiv cu președintele Klaus Iohannis înaintea deciziei oficiale privind comasarea alegerilor europarlamentare cu localele.
Nicolae Ciucă, președintele PNL, a declarat miercuri că în ședința coaliției de guvernare a fost luată decizia ca formațiunea pe care o conduce să aibă liste comune cu PSD la alegerile europarlamentare. Liberalul a menționat că dezbaterile de azi au ca scop „stabilitatea țării și a guvernării”.
CITEȘTE ȘI:
Liderii coaliției o dau cotită pentru prezidențiale. Marcel Ciolacu promite că ne anunță pe 10 iunie