Criminalul periculos, evadat marți, a fost prins în Oradea! Reamintim că bărbatul care a evadat dintr-o dubă aflată în faţa unei clinici medicale din Bucureşti a fost prins, în noaptea de marţi spre miercuri, la Oradea.
O persoană l-a recunoscut şi a sunat la 112. Criminalul care a evadat ieri de sub nasul poliţiştilor, în timp ce îl escortau la o clinică din centrul Bucureştiului, a fost prins în urmă cu scurt timp în Oradea.
Mai bine de 12 ore a umblat liber pe străzi, în timp ce poliţiştii au organizat mai multe filtre pentru a-l prinde, fiind dat în urmărire naţională şi consemn la frontieră. Individul de 33 de ani a fost prins în urma sesizării unui cetăţean care a văzut semnalmentele acestuia în mass-media.

Bărbatul a fost prin la Oradea în jurul orei 5 dimineaţa. În acest moment, fugarul se află în custodia poliţiştilor din Bihor şi urmează să fie încarcerat în penitenciarul din Oradea.
”Vă comunicăm faptul că deţinutul MESZAROS ZSOMBOR, în vârstă de 34 de ani, condamnat definitiv la 18 ani de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de omor, clasificat în regim de maxima siguranta a fost capturat în dimineaţa zilei de azi, 10.04.2024, pe raza municipiului Oradea, de către un echipaj al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor. Acesta va fi reîncarcerat în sistemul penitenciar”, a transmis, miercuri, Administraţia Naţională a Penitenciarelor.
Sursa citată a precizat că administraţia Penitenciarului-Spital Bucureşti-Rahova a informat judecătorul de supraveghere a privării de libertate, fiind totodată sesizat şi Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti, cu privire la evadare.
”De asemenea, în ceea ce priveşte persoana condamnată, se va declanşa procedura disciplinară şi, în funcţie de rezultatele acesteia, se vor dispune măsurile legale. Reiterăm faptul că părăsirea fără autorizare a mijloacelor de transport este asimilată infracţiunii de evadare şi se pedepseşte conform prevederilor articolului 285 din Codul Penal, cu închisoare de la şase luni la trei ani”, a mai precizat ANP.
Evadatul fusese încarcerat în cadrul Penitenciarului Bucureşti Rahova
Bărbatul a evadat, marţi, din faţa unei clinici din Bucureşti şi a fost dat în urmărire la nivel naţional şi consemn la frontieră.
“La data 10 aprilie a.c., în jurul orei 04.50, pe strada Ogorului din municipiul Oradea, judeţul Bihor, poliţiştii Biroului de Ordine Publică şi cei ai Biroului Rutier Oradea din cadrul Poliţiei Municipiului Oradea, împreună cu luptătorii Serviciului pentru Acţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor au depistat un bărbat de 33 de ani, din judeţul Satu Mare, urmărit naţional.
Acesta fusese încarcerat în cadrul Penitenciarului Bucureşti Rahova, iar la data de 9 aprilie a.c., în timp ce se afla sub escortă, la o clinică din Bucureşti, în vederea unui consult medical, a deschis uşa ambulanţei, care se afla staţionată în apropierea clinicii şi a fugit”, a transmis, miercuri, IPJ Bihor.
CITIȚI ȘI:
Impresionantă eficiența și rapiditatea cu care autoritățile au reușit să-l prindă pe evadat. Felicitări echipei de poliție pentru munca lor și cetățeanului vigilent care a făcut sesizarea!