Cum era Ajunul Crăciunului în Bucureștiul de altădată? Poate pare greu de crezut în prezent, dar în Capitala altor vremuri Crăciunul era sărbătorit cu tradiții bine întemeiate, cu colindat „live”, fără boxe.
Sărbătoarea Crăciunului a reprezentat pentru bucureșteni, în toate timpurile, un moment de evlavie, dar mai ales de fericire. Încă din timpul postului, pe care unii îl țineau cu sfințenie, fiecare familie începea pregătirile pentru această mare sărbătoare. Copiii învățau cu mult înainte colindele tradiționale pe care urmau să le cânte, apoi, din casă în casă. Aceștia începeau prin a-și împodobi Steaua, cu care urmau să colinde în nopțile reci ale Crăciunului, pregătindu-și hainele specifice Vicleimului, în funcție de mahalaua în care trăiau. „Bună dimineața la Moș Ajun!” era leitmotivul acestei perioade, repetat cu sârguință de vocile cristaline, notează Muzeul Municipiului București.
„Bucureşteanul din toate timpurile, mult mai ataşat de valorile satului de unde provenea, s-a simţit mereu apropiat de tradiţia sărbătoririi Crăciunului, păstrând cu credinţă şi sfinţenie tot ce învăţase de la părinţi.
Cu toate acestea, oraşul a adăugat treptat sărbătorii elemente noi, care au prins rădăcini, rămânând să coexiste cu cele tradiţionale. Că vorbim de secolul XIX sau de anii dintre cele două războaie mondiale, Crăciunul a reprezentat pentru locuitorii Bucureştilor un prilej de pietate, dar mai cu seamă de bucurie şi petrecere”, notează Historia. Ca o mărturie că orașul altor vremuri avea și el, totuși, „cele mai frumoase tradiții de Crăciun”.
Odinioară, întregul Bucureşti era învăluit, în seara Crăciunului, în sunetele profunde şi atât de diferite ale clopotelor multelor biserici existente în oraş. Efectul era copleşitor:unele clopote sunau falnic şi maiestuos, pe când altele, tainic, stins, ori vesel şi zglobiu. Astfel, se auzeau „glasul tânguitor al clopotului de la Sfântul Gheorghe, sunetul jalnic şi mândru al Antimului, bătaia rară şi falnică a Sfântului Spiridon cel Nou, îngânându-se cu Sărindarul şi cu sunetul clopotului de la Curtea Veche”, după cum aminteşte Ion Ghica în scrierile sale.
Ajunul Crăciunului: Uliţele oraşului prindeau a răsuna de cântece de Stea
„Copiii din mahalalele bucureștene, văzuți de artiștii vremii, sunt redați cu piciorușele îngreunate de cizmulițe sau șoșoni, cu paltonașe până la glezne, înfofoliți cu șaluri de lână, cu căciuli de oaie și desăgile pe umeri, luptând din greu cu zăpada moale ce cădea din văzduh”, povestește doamna Lelia Zamani în cartea „Oameni și locuri din vechiul București”. Copiii reușeau să se încălzească cu un ceai cald cu scorțișoară cumpărat din bănuții primiți de la trecători. Ulițele orașului răsunau de cântece de Stea. Se mai umbla și cu Vicleimul sau Irozii. În frunte mergea Irod, urmat de cei trei magi: Baltazar, Gaspar și Melchior. Veneau apoi Îngerul, Călugărul, Ciobanul și ostașii.
Dascălii bisericilor din enorii mergeau din casă în casă cu Crăciunul, în urma copilului care ținea icoana acoperită de o maramă, cântând troparul și condacul Nașterii Domnului. În ziua Crăciunului, din nicio casă din Bucureşti, oricât de săracă ar fi fost, nu lipsea de la masă friptura de porc, sarmalele, vinul roşu, ori de ce culoare preferau stăpânii, şi cozonacii rumeni şi gustoşi. Nimeni însă nu mânca înainte de a da de pomană pentru sufletul morţilor din familie. Pomana era dată rudelor şi vecinilor, dar şi celor nevoiaşi, potrivit historia.ro.
După slujba bisericească, fiecare îşi petrecea diferit ziua de Crăciun. Copiii ieşeau la săniuş ori să se dea pe gheaţă, tinerii plecau la petrecere, iar bătrânii mergeau şi ei să mai stea de vorbă cu prietenii. Pe la unele case petrecerea era în toi, căci se auzeau lăutarii. Ziua trecea repede şi seara copiii se duceau cu Steaua. Treptat, uliţele oraşului prindeau a răsuna de cântece de Stea…
Citiți și: Crăciun pentru toți la Ateneul Român
