A murit Costel Constantin! Actorul avea 81 de ani și apropiații nu îl știau suferind de vreo boală care să-i amenințe viața. Anul trecut, pe 16 iunie, Costel Constantin a decis să se retragă de pe scenă, odată cu ultima reprezențație a piesei “Omul care a văzut moartea”, a 225-a.
A murit Costel Constantin, iar fiica lui Dinu Săraru, Alexandra Săraru, a postat un mesaj emoționant pe pagina sa de Facebook.
”Să te odihnească Dumnezeu, prietenul nostru bun. Te-ai dus la ceruri să te întâlnești cu Mihaela și tata! S-a dus și Costel Constantin, Ștefan cel Mare din Apus de soare, poate ultimul din generația de aur a marilor actori! Sunteți acum toți, acolo, Undeva, și, poate, puneți și de-o piesă de teatru. Adio, bun prieten! Și regret că aseară nu ti-am răspuns la mesaj. Ne întorceam de la tata!”, a scris Alexandra Săraru pe rețeaua de socializare.
Costel Constantin a murit la un an de când s-a retras din teatru
În vara anului trecut, Costel Constantin s-a retras din lumina reflectoarelor. Anunțul retragerii a fost făcut de actorul Lari Giorgescu.
„Acum 10 ani, în luna iunie, aveam premieră, la Teatrul Naţional „I. L. Caragiale” Bucureşti, cu spectacolul Omul care a văzut moartea. Atunci nu îmi puteam imagina că va ajunge la 225 de reprezentații. Iar faptul că în tot acest timp distribuția a rămas neschimbată, a reușit să transforme membrii spectacolului într-o adevărată familie.
Aseară am avut ultima reprezentație. Motivele țin de etică profesională a unui artist. Se pare că actorul Costel Constantin și-a propus să se retragă la minunată vârstă de 80 de ani și la nu mai puțin de 60 de ani de teatru. Vă mulțumesc, domnule Costel, pentru ceea cea am trăit alături de dvs. pe scenă!
Este greu de explicat cât de rare sunt aceste momente în lumea teatrului din zilele noastre. Iar faptul că am fost parte dintr-un fenomen artistic de o amploare excepțională, mă face să mă simt cu adevărat norocos. Mulțumesc acestei „familii” în care am crescut în ultimii zece ani și publicului atât de numeros!”, a notat Lari Georgescu pe 17 iunie 2023.
Cum se simțea Costel Constantin cu doar o zi înainte să moară
Jurnalista Ioana Mandache a vorbit cu maestrul Costel Constantin cu o zi înainte să moară.
”Am vorbit chiar ieri cu el, când i-am urat la mulți ani de Sfântul Constantin și Elena. Eu cred că există marile iubiri, pentru că după moartea soției lui, Mihaela, în urmă cu doi ani, probabil că i-a fost foarte greu și nu a mai rezistat. Singurătatea aceasta, la un moment dat, ucide. Deși avea copii, avea nepoți, îi simțea lipsa, pentru că era o poveste de dragoste extraordinară.
Cred că sunt șocată mai ales pentru că nu avea probleme de sănătate și juca încă, avea ”Omul care a văzut moartea” la Teatrul Național, unde mergea și juca o dată sau de două ori pe lună. Dar probabil, fiind foarte discret, nu a spus cât de greu îi este.
Ieri i-am spus la mulți ani de Sfântul Constantin și Elena, și am avut o conversație de suflet. Și culmea, pe la 22:30, aseară, mi-a trimis un mesaj cu o icoană, cu Maica Domnului și cu pruncul. Am văzut-o dimineață. Deci a trimis probabil prietenilor de suflet… Repet, nu îmi vine să cred! Din păcate ne mor marii artiști și rămânem fără marile valori”, a povestit Ioana Mandache la Antena 3 CNN.
Costel Constantin a murit. Actorul și-a dedicat peste 60 de ani din viață scenei. Rolurile memorabile
Actorul s-a născut la Galați, pe 20 octombrie 1942, fiind absolvent al Institutului de Artă Teatrală și Cinematografică din București, clasa profesor Beate Fredanov, pe care l-a absolvit în 1964, a debutat că actor la Teatrul Național din Iași, unde a activat în perioada 1965-1969, cu rolul Călugărul tânăr, “Beckett” de Jean Anouilh, în regia Soranei Coroamă-Stanca.
Din 1969 devine actor al Teatrului Național din București, unde a apărut în numeroase roluri principale din piese de Shakespeare, Ostrovski, Gogol, Vallejo, Wasserman, Caragiale etc.
A absolvit liceul Liceul Mihail Kogălniceanu din Galați și era membru al trupei de teatru a școlii. Fratele mamei sale era Damian Bozianu, actor renumit în Galați și i-a servit drept model. A plecat la București, a intrat din prima încercare la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică, absolvindu-l în anul 1964. I-a marcat evoluția mentorul său din perioada studenției, marele actor Ion Finteșteanu.
Acesta a fost repartizat la Teatrul Național din Iași. Rolul de debut a fost cel al călugărului tânăr din piesă Beckett de Jean Anouilh. A mai jucat în Vara și fum de Tennessee Williams, Săgetătorul de Ion Omescu, Există nervi de Marin Sorescu, Lotte la Weimar de Thomas Mann s.a. până în anul 1969, când l-a descoperit actorul Radu Beligan, pe atunci director al Teatrului Național bucureștean și l-a luat în capitală.
Debutează pe scenă Teatrului Național București în 1970, cu rolul Nick din piesă Cui i-e frică de Virginia Woolf? de Edward Albee. Slujește și azi scenă acestui teatru și a jucat în zeci de piese, printre care se numără Săptămâna patimilor de Paul Anghel, Regele Lear de William Shakespeare, Năpasta, O scrisoare pierdută de I.L. Caragiale, Alexandru Lăpușneanu de Virgil Stoenescu, Ultimul set de Marica Beligan, Moștenirea de Titus Popovici, Azilul de noapte de Maxim Gorki, Apus de soare de Barbu Ștefănescu Delavrancea, Steaua fără nume de Mihail Sebastian, Crimă pentru pământ după Dinu Sararu, Sâmbătă, duminică, luni de Eduardo De Filippo, Sinucigasul de Nikolai Erdman etc.
Citește și: Florin Piersic a explicat de ce a făcut infecție la genunchi: „Văd cum o să merg…”
Costel Constantin a jucat în seriale difuzate de posturile Acasă și Pro TV
Primul rol într-un film l-a avut în pelicula Porțile albastre ale orașului, din 1973, în regia lui Mircea Mureșan.
Au urmat: Tănase Scatiu, Ultima noapte a singurătății, Ediție specială, Ion, blestemul pământului, blestemul iubirii, La răscrucea marilor furtuni, Ana și hoțul, Liniștea din adâncuri, Amurgul fântânilor, Liliacul înflorește a două oară, O lebădă iarnă, Campioană, Pepe și Fifi, Omul zilei, Dulcea saună a morții, Eu sunt Adam etc.
În seriale a jucat roluri puternice, cele mai importante fiind în ”Aniela”, ”Iubire și onoare” sau ”Cu un pas înainte”, difuzate la posturile Acasă și Pro TV, reamintește realitatea.net.