Primarul municipiului Iaşi, Mihai Chirica, a vorbit , marţi, într-o conferință de presă, despre scheleții din dulapori de care s-ar putea folosi candidații săi politici în campania electorală.
Primarul Iașiului, Mihai Chirica, a fost implicat în mai multe dosare penale, cel mai important fiind cel în care este suspectat de DNA că a semnat documente cu încălcarea legii privind construirea şi extinderea unui bloc din Iași.
“Va încerca să prezinte că Iașiul se află în apropiere de Hiroshima”
“Nu o să încerce să mai reîncălzească ciorbele anului 2020, că nu ar mai avea nicio argumentație. Vor încerca să folosească chestiuni legate de dosarele penale. Apoi, tema poluării, o temă avansată de către un secretar de stat, va încerca să prezinte că Iașiul se află în apropiere de Hiroshima.
Se va încerca oarecum și o perturbare a tandemului, între mine și Costel Alexe, pentru a nu favoriza obținerea unui scor bun al candidatului nostru la președinția Consiliului Local. Și asta va face PSD, direct interesat de a diminua șansele lui Costel Alexe la Consiliul Județean”, a explicat Mihai Chirica.
Actualul primar al Iașiului, istoric îndelungat în PSD. Contracandidatul lui Chirica în 2024
Ca președinte al filialei locale a social-democraților, Chirica a câștigat alegerile din 2016. După ce, în 2027, s-a certat cu Liviu Dragnea pe tema Ordonanței 13, ajungând să fie dat afară din partid, edilul Chirica a fost „transferat” la PNL. Așa a câștigat în 2020 alegerile la primărie alături de aceștia.
În 2016, contracandidatul la Primărie al lui Mihai Chirica a fost Marius Bodea, de la PNL. Același contracandidat îl are Mihai Chirica și în 2024, doar că s-au schimbat taberele. Chirica candidează din partea PNL, în timp ce Marius Bodea a plecat din PNL și este candidatul oficial al USR Iași.
Mihai Chirica, primarul PNL din Iași, trimis în judecată în dosarul DNA de corupție într-o afacere imobiliară
Primarul Iașiului, Mihai Chirica, a fost implicat în mai multe dosare penale, cel mai important fiind cel în care este suspectat de DNA că a semnat documente cu încălcarea legii privind construirea şi extinderea unui bloc din Iași.
Concret, blocul ar fi fost construit și intabulat ilegal, cu mai multe niveluri față de cele prevăzute în autorizație, iar suprafața imobilului este mai mare decât cea din autorizație, fiind încălcat planul urbanistic zonal.
CITIȚI ȘI: