Schimbare de situație în dosarul Ferma Dacilor! Avocatul Iancu Toader – cel care îl reprezintă pe omul de afaceri Cornel Dinicu în dosarul în care acesta este arestat preventiv în urma incendiului de la complexul turistic Ferma Dacilor, soldat cu moartea a opt persoane – declară că Dinicu a formulat, în urma incendiului, plângere penală.
Apărătorul susţine că între reprezentanţii pensiunii de la Tohani şi compania de electricitate a existat o corespondenţă bogată, însă documentele au dispărut în incendiu.
Avocatul Iancu Toader a subliniat, într-o intervenţie telefonică la Digi 24, sâmbătă după amiază, că plângerea penală depusă în urma incendiului a fost depusă din partea societăţii pe care funcţiona Ferma Dacilor.
„Plângerea penală a fost făcută recent de colegul meu care este cu mine în echipă (…) din partea societăţii , evident, legat de circumstanţele producerii acestui accident. Nu este o plângere îndreptată împotriva unei persoane”, a afirmat avocatul, potrivit news.ro.

Acesta a precizat că reclamaţia „este subsumată tezei” conform căreia nu se putea ajunge la acest incendiu „decât urmare unui act criminal”
Întrebat dacă plângerea se referă, în mod explicit, la compania de electricitate sau la ANRE, avocatul a răspuns: „Dat fiind faptul că această plângere a fost înregistrată, ea a primit ordonanţă de reunire, acel dosar se va analiza împreună cu cel principal, făcând obiect al unei cercetări penale eu nu pot să dau mai multe amănunte pentru că aş încălca o obligaţie legală, aceea care se numeşte caracterul nepublic al urmăririi penale”.
„Domnul Dinicu a formulat şi dânsul o plângere penală, evident, se va constitui şi parte vătămată, pentru a putea, în primul rând – şi aceasta a fost şi o strategie de-a noastră, în apărare – pentru a putea avea acces şi la materialul dosarului, pentru că nu avem nici acum acest acces, subsumat acestei credinţe legitime că este o mână criminală şi pentru a se cerceta, evident, în amănunt, toate aceste aspecte pe care dânsul le-a semnalat şi pe care nu… nu ştiu, nu s-a voit să se aducă în spaţul public”, a afirmat avocatul sâmbătă, la Antena 3.
Întrebat împotriva cui se îndreaptă clientul său, în contextul în care se consideră parte vătămată, avocatul Iancu Toader a făcut referire la compania furnizoare de energie electrică.
„Dânsul mai are, anterior, nişte plângeri şi nişte sesizări cărora nu li s-a dat curs. Există o corespondenţă bogată, încercăm acum să o refacem, pentru că ştiţi, acum, din cauza acestui incident, s-au pierdut foarte documente, care atestă această corespondenţă cu autorităţile făcută de domnul Dinicu şi cred că va fi relevantă prin prisma lipsei de diligenţă”, adaugă avocatul.
Întrebat daca Dinicu a denunţat sau a reclamat pe cineva, în încercarea de a se disculpa în dosar, apărătorul omului de afaceri a răspuns negativ.
ANRE a primit reclamaţii de la reprezentanţii pensiunii Ferma Dacilor
Potrivit HotNews, Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) afirmă că a primit reclamaţii de la reprezentanţii pensiunii Ferma Dacilor, în luna mai, cu privire la existenţa unor fluctuaţii de tensiune în reţea şi a cerut distribuitorului de energie din zonă, DEER (fosta Electrica Distribuţie) să verifice situaţia.
„DEER a descoperit că, de fapt, pensiunea se alimenta de la un punct de consum aflat la 650 de metri depărtare, care avea aviz pentru o pompă de apă şi certificat de racordare pentru o casă de locuit cu panouri fotovoltaice, când de fapt avea nevoie de un întreg post de transformare pentru a-şi acoperi consumul”, scriu jurnaliştii de la HotNews.
Dosarul „Ferma Dacilor” continuă să ridice multe necunoscute și semne de întrebare
Patronul Cornel Dinicu, arestat pentru 30 de zile, insistă că focul de la pensiune a fost pus de o mână criminală. Acesta exclude ipoteza pe care merg anchetatorii în dosarul deschis în urma incendiului.
De cealaltă parte, procurorii demontează această variantă, mai ales că pensiunea, fără autorizație de construcție și de incendiu, avea sistem de supraveghere video.
Din declarațiile martorilor, s-ar contura însă ipoteza ca focul să fi fost provocat de un televizor care se afla la mansardă și despre care supraviețuitorii incendiului spun că se supraîncălzea frecvent.
”M-am culcat în Rai și m-am trezit în Iad. Nu sunt pericol public, am făcut demersuri să obțin autorizații, mi-au fost puse piedici din partea autorităților. Exclud varianta ca incendiul să fi izbucnit în condițiile impuse de Parchet. Adevărul trebuie să iasă la iveală, nu pentru mine, ci pentru familiile supraveghetorilor”, a declarat, ieri patronul Fermei Dacilor, potrivit Antena 3.
Avocatul lui Cornel Dinicu susține că, tratamentul aplicat clientului său, nu este unul corect
”În condițiile în care acestui om nu i s-a respectat un drept la informare sau un drept la apărare, și în condițiile în care trăiește o dramă, Parchetul, pe lângă faptul că a plecat de la o apărare emipirică, un proces de intenție, exploatând mentalul colectiv, a omis foarte multe aspecte”, este de părere avocatul Iancu Toader.

Cornel Dinicu a fost arestat pentru 30 de zile
Cornel Dinicu, proprietarul pensiunii Ferma Dacilor, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, și este revoltat că i se cere socoteală pentru cei 8 morți din incendiul de Crăciun. Ceilalți doi administratori din documentele pensiunii de la Tohani sunt în arest la domiciliu.
Avocații apărării au contestat deja decizia, iar patronul fermei ar fi declarat în fața instanței că pierderea unui fiu în acest incendiu ar reprezenta plată suficientă pentru mai multe vieți.
Magistrații de la Judecătoria Ploiești au decis să îl aresteze preventiv pentru 30 de zile pe Cornel Dinicu, patronul de la Ferma Dacilor. Decizia vine după ce Dinicu a fost reținut, iar procurorii au decis să propună instanței arestarea sa pentru infracțiunea de distrugere din culpă care a avut ca urmare un dezastru.
În cazul celor doi asociați ai lui Cornel Dinicu, judecătorii au decis arestul la domiciliu. Decizia Judecătoriei Ploiești nu este definitivă și poate fi atacată.
CITEȘTE ȘI: Fiul unui şef din cadrul MApN, printre victimele incendiului de la complexul Ferma Dacilor