Doi copii agresați sexual de educator. Caz șocant la o grădiniță din București. Anchetă în Sectorul 1.
Doi copii agresați sexual de educator, anunță Poliția Capitalei. Cazul șocant a fost semnalat la o grădiniță din București, chiar de directoare. Polițiștii fac anchetă în Sectorul 1.
Poliția Capitalei transmite:
„La data de 10 iunie 2024, polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Secția 5 Poliție au fost sesizați, în jurul orei 17.00, de către o femeie, în calitate de director al unei unități de învățământ, cu privire la faptul că doi minori, în vârstă de 5 ani, ar fi fost agresați sexual. Bănuit de comiterea faptelor fiind educatorul acestora.”.
Copii agresați sexual de educator
După ce au fost sesizați de directoarea de la grădiniță că dopii au fost agresați, polițiștii s-au deplasat la fața locului.
Oamenii legii au luat legătura cu directoarea unității de învățământ. Ulterior, atât femeia, cât și părinții celor doi minori au mers la sediul secției de poliție, în vederea audierii.
Copii agresați sexual de educator la grădiniță. „În urma cercetărilor și investigațiilor desfășurate până în acest moment, a rezultat presupunerea rezonabilă că bănuitul, în timp ce se afla în exercitarea atribuțiilor de serviciu, profitând de imposibilitatea minorilor de a-și exprima consimțământul, în raport cu vârsta fragedă a acestora pentru a înțelege ce se întâmplă, i-ar fi agresat sexual pe cei doi minori,”, precizează Poliția Capitalei.
Caz șocant la grădiniță
Copii agresați sexual de educator la grădiniță. Poliția Capitalei a mai transmis că, în acest moment, se administrează probatoriu, în vederea stabilirii situației de fapt și luarea măsurilor legale.
Cercetările sunt continuate de către polițiști din cadrul subunității, sub supravegherea unui procuror specializat în investigarea abuzurilor sexuale comise asupra minorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1.
CITIȚI ȘI: Pedofilii virtuali atacă din nou! DIICOT i-au prins după ce au batjocorit o fetiță și un băiat