Congresul PSD a debutat cu un discurs al lui Sorin Grindeanu și un atac dur la PNL. Prim-vicepreşedintele partidului i-a numit pe partenerii de guvernare „Paraziții galbeni”.
Congresul PSD. Sorin Grindeanu a declarat că Partidul Social Democrat (PSD) are nevoie de unitate şi de continuitate. El a precizat că actualul PSD, în actuala formulă de conducere, a demonstrat că este cea mai bună soluţie pentru români. Prim-vicepreşedintele partidului, Sorin Grindeanu: „Este vital pentru anii viitori să construim împreună formula de succes care ne va reprezenta la alegerile care urmează. PSD este partidul care a demonstrat permanent că ştie, poate şi mai ales doreşte să fie un promotor al evoluţiei sociale şi economice!”.
Congresul PSD
De asemenea „o evoluţie construită pe rezultate concrete, palpabile, care au condus atât la stabilitatea societăţii în ansamblu, cât şi a clasei politice din România! O evoluţie care face din PSD nu doar cel mai mare partid românesc, ci şi cel mai matur, performant şi, nu în ultimul rând, singurul partid responsabil din România. Actualul PSD, în actuala formulă de conducere, a demonstrat că este cea mai bună soluţie pentru români”, a transmis Sorin Grindeanu, sâmbătă, la Congresul PSD, unde va fi aleasă noua conducere a partidului.
Sorin Grindeanu: este momentul ca România să aibă un preşedinte puternic şi unificator
Sorin Grindeanu a punctat că este momentul ca România să aibă un preşedinte puternic şi unificator. Congresul PSD. „PSD are nevoie de unitate şi de continuitate. Este timpul să ne asumăm că suntem puternici! Să luptăm împreună pentru o Românie fără frică, fără resentimente, solidară cu proiectele naţionale. Atât cei care lucrează la stat, cât şi cei care lucrează la privat, indiferent dacă locuiesc şi muncesc în mediul urban sau rural, fiecare are o datorie faţă de interesele naţionale şi europene. Aşa că este momentul să luptăm ca România să aibă un preşedinte puternic şi unificator, un adevărat preşedinte al tuturor cetăţenilor României. Şi sunt convins că acesta este Marcel Ciolacu! Fără dezbinare şi fără orgolii autodistructive!”, a spus Sorin Grindeanu.
Sorin Grindeanu a lansat o serie de atacuri la competitorii politici
Congresul PSD. Sorin Grindeanu, atac dur la PNL: „Pe toate palierele societăţii trebuie să ieşim din paradigma riscului unei Românii eşuate. Să aducem cu picioarele pe pământ armatele de ostaşi galbeni, care se visează brokeri de putere. Se pretind un roi harnic de albine care dau miere, dar, de fapt, stau cu mâinile în buzunarele altora. Cel mai bine se pricep să fure munca altora. Sunt, de fapt, nişte viespi care îşi fac cuibul în casele altora şi încearcă să-i alunge pe locuitorii de drept. Aşa-zişi ostaşi care vor să ne facă să credem că sunt providenţiali, apostolici şi scriitori de succes.”.
Impostori, specialişti în politici parazitare
Congresul PSD. Sorin Grindeanu, atac dur la PNL. În realitate, susține Sorin Grindeanu, sunt doar nişte impostori, specialişti în politici parazitare. „Ca orice parazit încearcă să-şi ucidă încet, nemilos, cu viclenie, gazda, care i-a ţinut în viaţă. Ei vor doar ca prin tumbe politice să găsească un alt organism pe care să-l paraziteze. Le transmit astăzi doar atât: în disperarea de a supravieţui uită esenţialul – saltul lor poate fi şi-n… gol! Să-i ajutăm, dragi colegi, să-i devoreze pe alţii! Noi ne-am săturat! Să facă bine să-şi plimbe batistele în afara politicii”, a afirmat Grindeanu.
Sorin Grindeanu a cerut delegaţilor la Congres votul pentru noua conducere a PSD
Congresul PSD. Sorin Grindeanu, atac dur la PNL. Sorin Grindeanu a mai declarat la Congresul PSD: „Astăzi vă cerem, ca membri ai actualei echipe de conducere a PSD – care a câştigat ultimele două rânduri de scrutine locale şi europarlamentare alături de dumneavoastră – să continuăm împreună!”. De asemenea, „până în prezent, cu PSD la guvernare din 2021 s-au finalizat 224 de km de drumuri de mare viteză şi sunt în proiectare şi execuţie aproape 800.”. Sorin Grindeanu a mai adăugat că „până 2030 vor fi lansate licitaţii pentru etapele de proiectare şi execuţie a încă aproximativ 2.100 km de drum de mare viteză. Acestea sunt lucruri concrete, acţiuni care aduc plusvaloare societăţii.”. „Noi nu promitem cărţi nescrise şi vorbe fără conţinut. Venim cu soluţii şi proiecte realiste care unesc societatea”, a mai declarat Grindeanu.