Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a respins public ideea declanșării unei noi „operațiuni militare speciale”, susținând că un astfel de scenariu nu va exista dacă statele occidentale vor respecta interesele de securitate ale Moscovei. Declarațiile au fost făcute într-un schimb de replici cu corespondentul BBC Steve Rosenberg, în cadrul unui discurs televizat.
Putin anunță condițiile pentru a evita o nouă invazie
Liderul de la Kremlin a afirmat că viitorul Rusiei nu este legat de escaladare militară sau de intensificarea represiunii interne și a catalogat drept nefondate acuzațiile potrivit cărora Moscova ar pregăti noi atacuri asupra statelor europene.
Întrebat direct despre posibilitatea lansării unei noi „operațiuni militare speciale”, Vladimir Putin a condiționat evitarea unui astfel de scenariu de respectarea intereselor Rusiei de către Occident.
„Va exista o nouă operațiune militară specială? Nu va exista nicio operațiune dacă ne respectați. Dacă ne respectați interesele așa cum noi am încercat întotdeauna să le respectăm pe ale voastre”, a declarat președintele rus în discursul său, citat de ziare.com.
În același context, liderul de la Kremlin a respins categoric ideea unui atac asupra Europei, ironizând scenariile vehiculate în spațiul public occidental.
„Ce, o să atacăm Europa? Ce prostie.”, a spus Putin.
Adresându-se direct corespondentului BBC, acesta a invocat din nou extinderea NATO către est, temă recurentă în discursurile oficiale ale Moscovei.
„Dacă nu ne păcăliți, așa cum ați făcut cu extinderea NATO către Est.”, a adăugat Vladimir Putin.
Relația Rusia–Occident și condiția „egalității”
Președintele Rusiei a susținut că Moscova rămâne deschisă dialogului și cooperării cu statele occidentale, inclusiv cu Europa și Statele Unite, dar numai în condiții de egalitate și respect reciproc.
„Suntem dispuși să lucrăm cu voi. Cu Regatul Unit, cu întreaga Europă și cu Statele Unite, dar pe picior de egalitate. Cu condiția să ne respectăm reciproc.”, a afirmat liderul rus.
În același discurs, Putin a subliniat că Rusia și Europa sunt interdependente din punct de vedere economic și strategic, motiv pentru care, în opinia sa, cele două părți sunt „condamnate” să ajungă la o formă de înțelegere.
Totodată, liderul de la Kremlin a transmis că Moscova ar fi dispusă să oprească imediat acțiunile militare, în anumite condiții.
Președintele rus a declarat că este gata să „înceteze imediat acțiunile militare în cazul în care se garantează securitatea Rusiei pe termen mediu și lung”, reiterând că scenariile privind un atac asupra unei țări europene după încheierea războiului din Ucraina sunt o „prostie” și o „absurditate”.
Putin critică NATO și discursul despre un război cu Rusia
În declarațiile sale, Vladimir Putin a criticat și poziția secretarului general al NATO, Mark Rutte, referitoare la necesitatea pregătirii pentru un posibil conflict cu Rusia. Liderul de la Kremlin a pus sub semnul întrebării această abordare, invocând poziția Statelor Unite.
„Cum se pregătește NATO pentru un război împotriva Rusiei dacă principala țară a Alianței nu ne consideră nici adversar, nici dușman?”, a întrebat retoric Putin.
Președintele Rusiei a susținut că discursul despre un război iminent cu Rusia ar fi folosit în Occident din motive politice interne și pentru consolidarea unei imagini de inamic extern.
Putin a afirmat că această retorică servește la „construirea imaginii unui dușman”, respingând ideea că Moscova ar avea în plan o extindere a conflictului dincolo de granițele Ucrainei.









„O noua invazie in Europa”? 🤣 clickbait?
„„Cum se pregătește NATO pentru un război împotriva Rusiei dacă principala țară a Alianței nu ne consideră nici adversar, nici dușman?”, a întrebat retoric Putin.
Președintele Rusiei a susținut că discursul despre un război iminent cu Rusia ar fi folosit în Occident din motive politice interne și pentru consolidarea unei imagini de inamic extern.
Putin a afirmat că această retorică servește la „construirea imaginii unui dușman”, respingând ideea că Moscova ar avea în plan o extindere a conflictului dincolo de granițele Ucrainei.””