Comisia Europeană a pierdut procesul privind transparența vaccinurilor. Mult-așteptata decizie a Curții de Justiție a venit cu o zi înainte de votul pe care urmează să îl dea Parlamentul European pentru Ursula von der Leyen.
Ea are nevoie de susținerea a cel puțin 361 de deputați pentru a fi reconfirmată la președinția Comisiei Europene.
Comisia Europeană nu a oferit publicului un „acces suficient de larg” la contractele pentru vaccinurile împotriva COVID-19, este sentința dată de Curtea de Justiție UE, miercuri, cu o zi înainte de votul pe care urmează să îl primească în Parlamentul European pentru un nou mandat la șefia Executivului comunitar, potrivit Politico.
Mult-așteptata decizie a Curții de Justiție a venit cu doar o zi înainte de votul pe care urmează să îl dea Parlamentul European pentru Ursula von der Leyen, care are nevoie de susținerea a cel puțin 361 de deputați pentru a fi reconfirmată la președinția Comisiei Europene.

Cine a acționat Comisia Europeană în instanță
Cazul a fost „pus pe masă” de un grup de eurodeputați ai Verzilor, care au formulat solicitări pentru a primi acces la contractele privind vaccinurile anti-COVID-19 și la diverse documente asociate astfel încât să înțeleagă mai bine acordul pe care l-au perfectat Comisia Europeană și producătorii de ser în 2021.
Comisia a fost de acord să ofere doar un acces parțial la anumite contracte, argumentând că unele secțiuni au fost redactate pentru a proteja interesele comerciale sau din rațiuni de intimitate. În replică, eurodeputații au decis să acționeze Comisia Europeană în instanță. Miecuri, cea mai înaltă curte administrativă din UE a stabilit că decizia Comisiei Europene de a redacta secțiuni ale acordului conține „neregularități”. Executivul, spune Curtea de Justiție a UE, „nu a demonstrat că un acces mai larg la acele clauze ar submina într-adevăr interesele comerciale ale acestor întreprinderi”.
PPE, din care face parte și Ursula von der Leyen, a organizat miercuri o ședință cu scopul de a pregăti un scenariu alternativ pentru eventualitatea în care politiciana germană ar primi joi un vot de respingere din partea Parlamentului European.
Pe larg, tribunalul UE consideră că Comisia Europeană, condusă de Ursula von der Leyen, a picat testul „interesului public” prin păstrarea secretă a numelor oficialilor UE implicați în negocieri și decizii.
Comisa Europeană și „divulgarea detaliilor ascunse”
„Numai având numele, prenumele și detaliile rolului profesional sau instituțional al membrilor echipei în cauză ar fi putut stabili dacă membrii acelei echipe au avut sau nu un conflict de interese”, a transmis instanța. În motivarea deciziei, Curtea se mai afirmă că executivul european „nu a demonstrat că un acces mai larg la aceste clauze ar aduce efectiv atingere intereselor comerciale ale acestor întreprinderi”.
Verzii, care au contestat lipsa de transparență a Comisiei Europene, sunt acum curtați de Ursula von der Leyen, care dorește să își asigure sprijinul pentru un nou mandat în fruntea Comisiei Europene. Comisia, condusă de președinta Ursula von der Leyen, care e implicată separat și într-un dosar legat de ținerea la secret sau ștergerea unor schimburi de mesaje text cu șeful Pfizer, a oferit doar versiuni parțial clasificate ale contractelor pe care le-a semnat.
Ursula von der Leyen a susținut că divulgarea tuturor detaliilor ascunse ar pune în pericol relațiile comerciale cu companiile farmaceutice, în special în ceea ce privește răspunderea și despăgubirea în caz de defecte ale vaccinului.

Comisia Europeană are termen până la sfârșitul lunii septembrie
Comisia a susținut, de asemenea, că trebuie să păstreze private identitățile și cuvintele folosite de membrii echipei sale care au negociat tranzacțiile. Hotărârea oferă o victorie parlamentarilor și persoanelor fizice care au solicitat detaliile acordurilor de cumpărare a vaccinurilor Covid, în valoare de 2,7 miliarde de euro, pe care Comisia le-a negociat în 2020-2021.
Comisia are termen până la sfârșitul lunii septembrie să depună un recurs la Curtea Europeană de Justiție dacă dorește să conteste hotărârea Tribunalului.
În urmă cu doi ani, Avocatul Poporului de la nivelul UE a declarat într-un caz separat că Comisia Europeană este responsabilă de gestionarea defectuoasă a unei cereri de acces la mesaje text între președintele său și CEO-ul companiei farmaceutice Pfizer cu privire la achizițiile de vaccinuri COVID-19.
Șefa instituției, Emily O’Reilly, a recomandat Comisiei Europene „să efectueze o căutare mai amplă a mesajelor relevante” referitoare la astfel de achiziții, după ce un articol publicat de New York Times a dezvăluit că von der Leyen și CEO-ul Pfizer, Albert Bourla, au schimbat mesaje text și apeluri despre achizițiile de vaccinuri pentru țările UE.
Acordul UE cu Pfizer și al președintei Comisiei Europene
Spiegel.de a scris despre acordul UE cu Pfizer și al președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen cu CEO-ul Pfizer, Albert Bourla.
Regulamentul nr. 1049/2001 al Parlamentului European și cel al Consiliului European, din 30 mai 2001, stabilesc că orice cetățean al UE are acces direct și simplificat la documentele Comisiei, Parlamentului European și Consiliului European, fără ca aceeași transparență să se fi aplicat și la gestionarea documentelor Comisiei pentru aceste contracte.
Și New York Times a scris despre legătura strânsă dintre cei doi pentru livrarea a 1,8 miliarde de doze de vaccin anti-Covid. În august 2020, Curtea de Conturi din România a descoperit o serie de nereguli consemnate într-un raport remis Parlamentului, în care se vorbește de daune de 700 de milioane de lei. Raportul privește rezultatul controlului privind achizițiile derulate de autoritățile locale și centrale pentru a stopa efectele epidemiei de coronavirus.
Documentul arată că au existat 147 de abateri de la legislația achizițiilor publice, 200 de abateri privind realitatea și exactitatea datelor reflectate în evidențele financiare și 382 de abateri de la calitatea gestiunii economico-financiare.