Codul Rutier a fost modificat prin Ordonanță de Urgență de Guvern, iar una dintre cele mai importante prevederi modificate se referă la regulile de obținere a permisului de conducere.
Astfel, o anumită categorie de conducători auto va putea susţine examenul pentru obţinerea permisului fără să mai fie nevoiți să urmeze cursurile unei şcoli de şoferi.
Care sunt românii care pot da pentru permis fără să facă şcoala de şoferi
Obținerea permisului de conducere reprezintă un țel pentru mulți tineri, iar pentru asta ei se pregătesc temeinic ca să poată avea dreptul să conducă pe drumurile publice. Prima condiție este aceea să urmeze cursurile unei școli de șoferi specializată, iar dacă trec proba teoretică, aceștia au de susținut și proba practică (traseul).
Ei bine, potrivit Codului Rutier în vigoare, anumiți români nu vor mai fi nevoiți să facă școala de șoferi pentru a se putea înscrie la examenul pentru permisul de conducere. Regulile de obţinere a permisului s-au schimbat prin Ordonanţă de Urgenţă, iar una dintre cele mai importante prevederi îi vizează pe cei care au obţinut carnetul în alte ţări.
Mai exact, șoferii care dețin permise auto care au fost eliberate de autoritățile altor țări, dar care nu pot fi preschimbate cu permisul de conducere românesc vor putea să se înscrie la examenul pentru obținerea acestuia fără să mai fie nevoiți să facă școala de șoferi și să achite taxele aferente, așa cum prevedea legislația rutieră până nu demult. Ei nu vor mai trebui decât să dovedească faptul că sunt apți din punct de vedere medical.
Odată dobândit permisul de conducere românesc, documentul emis în străinătate va fi trimis autorităților din statul emitent prin intermediul serviciilor publice comunitare regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor. În același timp, va fi necesară o mențiune, și anume că a fost obținut un nou permis de conducere în România.
O altă facilitate pentru românii care nu au reședința sau domiciliul în România constă în faptul că ei pot înmatricula provizoriu un automobil cu scopul de a-l înmatricula ulterior în altă țară. Anterior, acest lucru era permis doar posesorilor care aveau reședința sau domiciliul pe teritoriul țării noastre.
Cum își pot recupera permisul șoferii depistați pozitiv cu aparatul DrugTest?
O altă modificare importantă survenită în Codul Rutier se referă la posibilitatea restituirii permisului auto pentru şoferii care au fost testați pozitiv cu aparatele DrugTest ale Poliției Rutiere.
Astfel, conform noilor reglementări legislative, permisul poate fi restituit „în baza rezultatului analizei testelor biologice (probe de sânge) realizate în instituțiile medico-legale autorizate prin care s-a stabilit absența din organism a substanțelor psihoactive”.
În aceste condiții, șoferii își vor putea recupera permisul mult mai ușor. Modificarea legislativă vine în contextul în care multe dintre aparatele DrugTest au avut rezultate fals-pozitive, iar în urma testelor de sânge s-a dovedit acest lucru.
Anterior acestei noi reglementări legislative, restituirea se putea face doar în baza soluției de clasare dispuse în faza urmăririi penale, o procedură destul de anevoioasă, care făcea ca procesul de restituire a permisului să dureze foarte mult.