Care era misiunea de bază a Securităţii în România? Supravegherea populaţiei, în vederea identificării şi lichidării oricăror acţiuni de contestare a sistemului comunist, spune CNSAS, care „sparge tăcerea și oferă câteva date statistice despre activitatea de urmărire a populaţiei derulată de Securitate.
Securitatea comunistă a deschis, în perioada 1980-1989, aproximativ 250.000 de dosare de urmărire, dintre care 70.000 aveau ca obiect cetăţeni străini, dar şi 15.000 de fugari arestaţi în timpul tentativelor de trecere a frontierei, potrivit unui comunicat CNSAS.
Ca orice regim politic totalitar, nici comunismul din România nu avea prea mare încredere în loialitatea şi sprijinul total din partea cetăţenilor, arată CNSAS. Misiunea de bază a Securităţii era supravegherea populaţiei, în vederea identificării şi lichidării oricăror acţiuni de contestare a sistemului comunist.
“Din păcate, este imposibil de stabilit un număr clar al românilor urmăriţi de Securitate. Unele dosare au fost distruse, ori au dispărut în decembrie 1989. Mulţi erau urmăriţi la comun în dosare de obiectiv (ale instituţiilor sau unităţilor economice în care lucrau), dosare de comună, dosare de problemă (Problema Evaziune, Problema Legionară, Problema Culte-Secte, Problema Artă-Cultură etc). Alţii erau urmăriţi în dosare de grup (în care doar cel perceput de securişti ca lider este menţionat titular), ori ca rude/legături în dosarul altei persoane.
Citiți și: Amintiri din comunism. Unde le poți asculta la telefon
CNSAS oferă şi câteva date statistice
Mulţi dintre cei arestaţi, în timp ce încercau să treacă fraudulos frontiera, nu au un dosar de urmărire, aceasta fiind în epocă o infracţiune de drept comun (dar având ca motiv politica autorităţilor comuniste de a limita drastic plecările în străinătate)”, susţine CNSAS.
De asemenea, cei stabiliţi legal ori rămaşi ilegal în străinătate au fost, anterior plecării, verificaţi în cadrul dosarelor de paşapoarte. Mai trebuie spus că numeroşi cetăţeni români au avut chiar două sau mai multe dosare de urmărire deschise în perioade diferite. Pentru unele persoane urmărite în anii ’80, acţiunile au fost începute anterior acestei perioade. CNSAS oferă şi câteva date statistice despre activitatea de urmărire a populaţiei derulată de Securitate. “Chiar şi aşa, trunchiate, cifrele aflate în baza de date a Securităţii pot oferi o privire de ansamblu asupra dimensiunilor fenomenului.
Astfel, în decada 1980-1989, au fost deschise 250.000 de dosare de urmărire; 45.000 doar în anul 1989. Din acestea, 70.000 aveau ca obiect cetăţeni străini. Lor li se adaugă peste 15.000 de fugari arestaţi în timpul tentativelor de trecere a frontierei şi 350.000 de cetăţeni români stabiliţi (legal sau ilegal) în exterior”, mai adaugă Consiliul.
CNSAS: Situaţia dosarelor deschise, în funcţie de domeniile sau problemele de acţiune
- 93.000 pe linie de informaţii interne (Direcţia I şi Serviciul I al unităţilor judeţene şi al Securităţii Municipiului Bucureşti);
42.000 pe linie de contrainformaţii în domeniul economic (Direcţia II şi Serviciul II al unităţilor judeţene şi al Securităţii Municipiului Bucureşti);
40.600 pe linie de contraspionaj (Direcţia III şi Serviciul III al unităţilor judeţene şi al Securităţii Municipiului Bucureşti);
1.900 pe line de comerţ – protocol şi alte 1.500 în domeniul comerţului exterior;
13.000 pe linie de contrainformaţii militare (Direcţia IV);
7.300 pe linie de antiterorism (majoritatea ale unor cetăţeni din ţări musulmane).
Securiștii i-au recrutat pe 6.000 dintre românii pe care îi urmăreau
Peste 26.000 au fost dosare de verificare informativă, 130.000 au fost dosare de supraveghere informativă, iar peste 50.000 D.U.I. – dosare de urmărire informativă, forma cea mai complexă a urmăririi, care, pe lângă dirijarea reţelei informative, mai putea cuprinde interceptarea corespondenţei şi convorbirilor telefonice, filaj etc.
În peste 6.000 de cazuri, materialele obţinute în timpul urmăririi au fost folosite de securişti pentru recrutarea titularului”, mai adaugă CNSAS.
Securitatea și „momentul” Timișoara de la Revoluția din 1989
Securitatea comunistă a intrat în alertă la nivelul întregii ţări imediat după evenimentele din Timişoara, din 16 – 17 decembrie 1989. Din fiecare judeţ erau transmise spre Comitetul Central din Bucureşti informări secrete cu privire la starea de spirit a oamenilor.
Un astfel de buletin informativ a fostr transmis şi de Securitatea din Alba, în 20 decembrie 1989. Era cu o zi înainte de izbucnirea Revoluţiei la Alba Iulia şi cu două zile înainte de preluarea puterii de revoluţionari. Buletinul informativ insista să tramsită că existau suficienţi oameni care nu erau de acord cu ceea ce auziseră că s-a întâmplat la Timişoara. În final sunt prezentate şi păreri ale unor persoane care, în discuţiile lor cu alţi oameni, ”proferează cuvinte ofensatoare la adresa unei înalte personalităţi”.
Era vorba despre Nicolae Ceauşescu care era înjurat de oamenii obişnuiţi şi era considerat principalul responsabil pentru ceea ce se întâmpla în România. Securitatea nu folosea, însă, niciodată numele dictatorului, formularea clasică fiind aceea de ”înaltă personalitate” atunci când se făceau referiri la adresa acestuia.
Toate informaţiile cuprinse în aceste buletine secrete erau obţinute de Securitate fie prin ascultarea convorbirilor telefonice ale oamenilor, fie prin utilizarea informatorilor, a persoanelor care semnau angajamente şi ofereau informaţii despre cei care aveau discuţii sau păreri contrare regimului comunist. Securiştii susţin că au fost semnalate unele situaţii în care diverse persoane au aprobat ”acţiunile anarho-protestatare” desfăşurate la Timişoara, potrivit adevarul.ro.
Citiți și: Vocea lui Darth Vader nu mai este. Destinul „extraterestru” al lui James Earl Jones
