Claudiu Keșeru este pe punctul de a reveni pe teren la aproape un an după ce s-a retras din fotbal. Anterior, atacantul român în vârstă de 37 de ani s-a retras după o experiență nesatisfăcătoare la UTA Arad, însă acum este pregătit să joace din nou pentru Cherno More Varna, vicecampioana Bulgariei.
Aceasta nu ar fi prima sa experiență în Bulgaria, deoarece Claudiu Keșeru a mai jucat pentru Ludogorets, echipă pentru care a marcat 139 de goluri în 243 de meciuri și a câștigat șase titluri. De altfel, Keșeru deține un apartament la Varna, ceea ce face mai ușoară revenirea sa în Bulgaria.
Claudiu Keșeru este recunoscut drept unul dintre cei mai valoroși atacanți români din ultimii 15 ani și deține recordul pentru cele mai multe goluri marcate de un jucător străin în campionatul bulgar. Ultimul său meci oficial a avut loc pe 4 iunie 2023, când a marcat pentru UTA Arad în victoria cu 5-1 împotriva Gloriei Buzău. De-a lungul carierei, Keșeru a evoluat pentru mai multe echipe, inclusiv FC Bihor, Nantes, Lib-St-Seurin, Tours, Angers, Bastia, FCSB, Al-Gharafa, Ludogorets și UTA Arad. În tricoul echipei naționale a României, el a adunat 46 de selecții și a înscris 13 goluri.
Ce salariu va avea Claudiu Keșeru în Bulgaria
La Cherno More Varna, Claudiu Keșeru va avea un salariu de 3.000 de euro pe lună, cu 1.000 de euro mai puțin decât plafonul salarial al clubului. El va juca pentru echipa împotriva căreia a marcat de 11 ori în perioada în care evolua pentru Ludogorets. Cariera sa impresionantă include peste 600 de meciuri și 278 de goluri marcate în toate competițiile.
“Bombă! Keșeru va juca din nou în Bulgaria. Cel mai bun marcator din istoria lui Ludogorets s-a alăturat lui Cherno More. Când era la Ludogorets, Keșeru și-a cumpărat un apartament în Varna, iar acolo va locui în perioada în care va fi jucătorul lui Cherno More. Cei din club îl așteaptă pe starul român să contribuie cu golurile sale”, au scris ieri jurnaliști bulgari de la Blitz.
„Contractul lui Keșeru va fi unul deschis, totul depinzând de forma în care se va afla și de prestațiile din teren. Clubul este impresionat de forma atacantului, chiar dacă acesta n-a mai jucat de un an. Keșeru a arătat multă ambiție pentru a demonstra”, au mai scris și cei de la Tema Sport.
🇷🇴🇧🇬 | Ludogorets'in eski kralı Claudiu Keseru 36 yaşında! pic.twitter.com/sSE1Rra7Q1
— Balkan Futbolu (@BalkanFutbolu) December 2, 2022
Perioadă grea după decizia de a se retrage din fotbal
Decizia de a își pune ghetele în cui a fost una foarte grea pentru Claudiu Keșeru, fotbalistul recunoscând la sfârșitul anului trecut că a ajuns chiar să apeleze la un psiholog pentru a face tranziția mai ușoară către noua sa viață.
„Sunt acasă, totul e ok, mă obișnuiesc cu noua viață, care e total nouă, dar descopăr și apreciez. Sună ciudat, toată cariera am fost extrem de motivat, am încercat să mă antrenez suplimentar pentru a încetini acest proces fiziologic, care nu iartă pe nimeni, dar am avut impresia că mentalitatea mea nu mai coincide. Șocul a fost în momentul în care mi s-a zis că nu ar trebui să mai lucrez suplimentar, atunci s-a ridicat primul semn de întrebare. Am zis că e mai bine așa, nu sunt un tip conflictual, nu îmi place să ies public.”, spunea fotbalistul pentru GSP la momentul retragerii.
”Am avut o perioadă agitată în ultimul timp și am preferat să mă retrag din lumina reflectoarelor, să-mi găsesc liniștea. La început nu-mi găseam locul, dar, cam de o lună, parcă m-am mai adaptat. Am și mers la psiholog pentru a accepta tranziția. După 22 de ani, să schimbi total modul de viața… e greu! Îmi doresc să rămân în fenomen, fac școala de antrenori. Încă nu mi-am stabilit prioritățile, am terminat și managementul. Văd puțin din ambele, fără să mi se creioneze drumul”, spunea Keșeru.