Președintele PNL, Nicolae Ciucă, a explicat miercuri că proiectul de lege care ar fi permis președintelui Klaus Iohannis să candideze la alegerile parlamentare ca independent pe lista PNL nu a fost conceput pentru a-l favoriza pe acesta. Președintele Iohannis s-a arătat nemulțumit de proiectul de lege făcut de liberali și de discuția publică pe marginea acestui subiect.
Ciucă se apără după ce Iohannis l-a certat public: „A fost vorba despre o reparație”
Nicolae Ciucă a afirmat că proiectul avea un scop mai amplu și că, oricum, nu va fi realizat din lipsa unei majorități parlamentare care să-l susțină.
„Nici n-a fost o lege pentru candidatura domniei sale. A fost vorba despre o reparație. Lumea probabil nu va crede, dar eu o spun cu toată sinceritatea. E vorba despre un gest reparatoriu astfel încât să se îndeplinească o prevedere constituțională potrivit căreia orice persoană are dreptul de a alege și de a fi aleasă”, a declarat Nicolae Ciucă, la Gândul.
Șeful PNL a subliniat că, în ciuda discuțiilor avute pe acest subiect, nu există sprijinul necesar în Parlament pentru ca legea să fie adoptată.
„Probabil va rămâne așa cum este. Am avut o discuție care nu se poate materializa din cauza că nu e o majoritate parlamentară care să susțină”, a spus președintele PNL.
Nicolae Ciucă susține că nu a vorbit cu Klaus Iohannis despre această lege
După ce Klaus Iohannis s-a arătat public nemulțumit de proiectul pe care liberalii îl negociau cu social-democrații, pentru a-i permite să candideze la alegerile parlamentare, Ciucă a ținut să precizeze că nu a discutat direct cu președintele Klaus Iohannis despre acest subiect și că nu există o presiune din partea acestuia pentru a candida. Cu alte cuvinte, aceasta ar fi fost exclusiv dorința PNL.
Întrebat dacă există posibilitatea ca Iohannis să demisioneze din funcția de președinte pentru a se înscrie în cursa electorală, Ciucă a spus: „Așa cum îl cunosc eu pe domnul președinte, odată ce a anunțat formal că își va aduce mandatul până la capăt, va rămâne în mandat”.
Șeful PNL: „Lucrul acesta poate să fie apreciat de români”
Liderul PNL a ținut să evidențieze respectul pe care îl are pentru modul în care Klaus Iohannis și-a exercitat funcția de președinte pe parcursul celor două mandate.
„Președintele Iohannis a fost un om care a rămas în prevederile constituției în cei 10 ani de mandat și cred că lucrul acesta poate să fie apreciat de români”, a adăugat Ciucă.
De asemenea, Ciucă a exprimat regretul că experiența dobândită de Iohannis în această perioadă nu va mai fi utilizată în instituțiile statului.
„A dobândit o experiență care din punctul meu de vedere ar fi păcat să fie irosită în perioada următoare la nivelul instituțiilor statului”, a mai spus liderul PNL.
Ciucă îl face mincinos pe Ciolacu: „I s-a părut că e o chestiune corectă”
Un alt subiect sensibil abordat de Ciucă a fost legat de discuțiile avute cu liderul PSD, Marcel Ciolacu, referitoare la modificarea legislativă care ar fi permis candidatura președintelui Iohannis la Senat. Ciucă a sugerat că Ciolacu nu a fost complet sincer atunci când a negat existența unui acord în această privință.
„Eu nu pot să duc în eroare pe nimeni, când vine vorba de aranjamente, mesaje, spre deosebire de oamenii politici care nu recunosc ce au făcut în urmă cu o săptămână, două”, a spus Ciucă.
Președintele PNL a adăugat că ultima întâlnire cu Ciolacu a avut loc chiar miercuri: „Miercuri m-am întâlnit cu președintele PSD, vă rog să vedeți toată chestiunea… Atunci când n-au curaj să spună că ne-am văzut… chiar nu trebuia să zică nimic despre ce am vorbit”.
Întrebat direct dacă discuția a avut legătură cu posibilitatea ca Iohannis să devină senator, Ciucă a răspuns franc: „Păi, cum altfel cum făceam demersul?”.
În plus, liderul PNL a menționat că Marcel Ciolacu a fost de acord cu propunerea și că nu a cerut nimic în schimb: „I s-a părut că e o chestiune corectă, să reconstituim un drept constituțional”.
Cum s-a gândit PNL la toți cei vor să candideze independenți pe listele unui partid
Nicolae Ciucă a subliniat că inițiativa nu se referă doar la președintele Iohannis, ci la toate persoanele care ar dori să candideze independent pe listele unui partid.
„Orice om care vrea să candideze independent nu poate să o facă… Vrea cineva, un medic, un om de cultură, un profesor, care se identifică cu valorile unui partid și vrea să candideze pe listă, dar nu poate pentru că nu e o prevedere legală din acest punct de vedere… De ce să limităm acest drept?”, a adăugat Ciucă.
Ciolacu neagă înțelegerea pe care ar fi făcut-o cu Ciucă
În ciuda declarațiilor lui Nicolae Ciucă, Marcel Ciolacu a continuat să nege că ar fi existat o înțelegere privind amendamentul care ar fi permis candidatura lui Klaus Iohannis la Senat. Pentru a susține afirmația, liderul PSD și-a făcut public programul din data de 3 aprilie, arătând că era plecat în ziua în care PNL susține că s-ar fi încheiat acordul.
„Nici domnul Ciucă, nici domnul Iohannis – împreună sau separat, nu au fost în programul meu pe 3 aprilie. Ca să nu se mai încurce domnul Ciucă în explicații…”, a scris Ciolacu marți pe Facebook.