Circ în Parlamentul României! Aleșii noștri, pentru care cotizăm să ne reprezinte se iau la bătaie în Parlament. În acest context, deputatul liberal Florin Roman îl acuză pe Dan Vîlceanu – deputat neafiliat, fost PNL – că l-a „agresat fizic” și că „în mod golănesc” și l-a lovit cu genunchiul în nas. Liderul PNL și președintele Senatului, Nicolae Ciucă, a condamnat „atacul asupra domnului Florin Roman”, care arată „măsura unei lipse de caracter.”
Nu este prima situație de acest gen din Parlamentul României, când acești vremelnici aleși au fost implicați în bătăi pe holurile instituției sau în sala de ședințe. Este modalitatea lor de a arăta că sunt actici și că au activitate în plen.
„Astăzi am trăit un momement prin care nu credeam ca voi trece vreodată într-o lume civilizată”, a declarat deputatul PNL, Florin Roman, într-o postare publicată pe Facebook.
„Totodată voi depune plângere penală împotriva deputatului huligan!”
„I-am reproșat deputatului neafiliat, Dan Vilceanu, încălcarea regulamentului prin prezenta lui în băncile grupului PNL. Problema dumnealui la parlament era să afle câți primari au plecat la Călărași. A urmat o altercație verbală, după care, am fost bruscat fizic spre ieșirea din plen.
În afara sălii de plen am fost agresat fizic, din nou, în mod golănesc, cu o lovitură cu genunchiul aplicat în zona nasului. Am evitat orice ripostă, pentru ca respect mandatul de parlamentar. În schimb, în baza imaginilor de pe camerele de luat vederi, voi depune solicitare de sancționare a deputatului neafiliat, prieten al ADU, pentru lovire! Totodată voi depune plângere penală împotriva deputatului huligan!”, a precizat deputatul Florin Roman.

Dan Vîlceanu recunoaște că a avut un conflict cu Roman, dar neagă faptul că s-ar fi ajuns la loviri
„Nu a fost o bătaie, doar l-am luat după umeri și l-am condus afară din sala de plen după ce am avut un schimb de replici. Totul a început cu provocarea lui, a început să îmi spună cuvinte grele când eu eram în bancă în sala de plen alături de un coleg. I-am răspuns și eu, situația s-a tensionat și l-am scos afară. Dar nu ne-am bătut”, a declarat Dan Vîlceanu, potrivit G4media.
Nicolae Ciucă, lider PNL și președinte al Senatului, a condamnat atacul
„Violența fizică este de neacceptat, cu atât mai mult cu cât se întâmplă aici, în Palatul Parlamentului. Am fost trimiși aici de oameni, ca să lucrăm pentru ei și pentru interesul comun al societății. Avem datoria morală de a da un exemplu de comportament decent și civilizat, cu respectarea regulilor.
Cum putem face mai bine pentru țară și pentru români dacă nu putem respecta reguli de bază? Atacul asupra domnului Florin Roman arată măsura unei lipse de caracter și conduită morală din partea deputatului Dan Vîlceanu, condamnabilă și inacceptabilă. Cer conducerii Camerei Deputaților să ia măsurile necesare în această situație”, a spus Nicolae Ciucă.
CITIȚI ȘI:
„Nicușor Dan este în cădere totală!” Anunțul care ar putea răsturna toate calculele electorale