Premierul Marcel Ciolacu a anunţat, joi la începutul şedinţei de Guvern, că va fi adoptată ordonanţa de urgenţă care reglementează industria pariurilor şi a păcănelelor.
UPDATE: Executivul a aprobat ordonanţa de urgenţă privind jocurile de noroc. Ce prevede documentul
Purtătorul de cuvânt al Executivului Mihai Constantin a anunţat că Executivul a aprobat, joi, ordonanţa de urgenţă care reglementează domeniul jocurilor de noroc. Ordonanţa de urgenţă privind jocurile de noroc poate fi accesată AICI.
„Un subiect care a stârnit interes este cel legat de noile reglementări privind jocurile de noroc. Guvernul a aprobat astăzi o ordonanţă de urgenţă prin care se stabilesc niveluri mai ridicate pentru taxele aferente licenţei de organizare şi de exploatare a jocurilor de noroc, care se plătesc anual, precum şi a taxelor speciale şi a garanţiilor depuse de companiile din acest domeniu”, a explicat Mihai Constantin, la finalul şedinţei de joi a Executivului.
El a adăugat că ordonanţade urgenţă prevede ca „dreptul de organizare şi exploatare a activităţii de jocuri de noroc să fie acordat doar societăţilor înmatriculate în România sau persoanelor juridice constituite legal într-un stat membru al Uniunii Europene sau în alte state semnatare ale Acordului privind spaţiul economic european sau din Confederaţia elveţiană, care au înregistrat un sediu permanent în România. Scopul este, evident, ca taxele şi impozitele să fie colectate în ţară”, a mai spus Constantin.
Purtătorul de cuvânt al Guvernului a mai explicat ca actul normativ prevede şi înfiinţarea unui registru accesibil online al companiilor şi sediilor în care sunt autorizate aceste activităţi. „Veniturile din contribuţiile organizatorilor jocurilor de noroc licenţiaţi, încasate de către Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc, se virează în procent de 70% către bugetul de stat, iar procentul de 30% rămas va fi utilizat de ONJN pentru finanţarea programelor pentru prevenirea dependenţei de jocuri de noroc, pentru promovarea jocului responsabil şi pentru finanţarea unei linii telefonice verzi pentru sesizări din acest domeniu”, a mai afirmat Constantin.
El a mai anunţat că Ministerul de Finanţe va propune curând normele de aplicare pentru această OUG, iar termenul este de 30 de zile.
Conform comunicatului de presă al Guvernului, principalele modificări din OUG privind jocurile de norco vizează următoarele aspecte: niveluri mai ridicate pentru taxele aferente licenţei de organizare şi de exploatare a jocurilor de noroc, interzicerea băuturilor alcoolice în locaţii, înfiinţarea unui registru al companiilor şi sediilor, precum şi majorarea garanţiilor depuse de companii, obligaţia operatorilor să aibă sediul social în România.
Astfel, ordonanţa prevede stabilirea unor niveluri mai ridicate pentru taxele aferente licenţei de organizare a jocurilor de noroc (anuale), taxelor aferente autorizaţiei de exploatare a jocurilor de noroc (anuale) şi taxelor speciale.
De asemenea, actul normativ prevede că statul poate acorda licenţe doar societăţilor înmatriculate în România sau persoanelor juridice constituite legal într-un stat membru al Uniunii Europene sau în state semnatare ale Acordului privind Spaţiul Economic European sau din Confederaţia Elveţiană care au înregistrat un sediu permanent în România.
Veniturile din contribuţiile organizatorilor jocurilor de noroc licenţiaţi încasate de către Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc se virează în procent de 70% către bugetul de stat, din conturile de venituri bugetare în care acestea au fost încasate, în termen de 5 zile lucrătoare a lunii următoare încasării, iar procentul de 30% rămas din totalul sumelor încasate este utilizat pentru activitatea finanţată din venituri proprii.
Pentru protejarea jucătorilor, a persoanelor aflate în situaţii de risc, actul normativ prevede instituire unei interdicţii privind comercializarea de băuturi alcoolice în sălile de jocuri de noroc, mai arată sursa citată.
Totodată, în vederea promovării unor norme de conduită profesională bazate pe reguli de etică şi integritate se prevede instituirea interdicţiei de participare la jocuri de noroc membrilor Comitetului de supraveghere din cadrul Oficiului Naţional pentru Jocuri de Noroc (ONJN).
De asemenea, pentru asigurarea unui grad ridicat de conformare în faţa obligaţiilor legale, se prevede creşterea nivelului de garanţii pe care operatorii de jocuri de noroc trebuie să îl asigure pentru a desfăşura această activitate.
În scopul combaterii şi prevenţiei adicţiei de jocuri de noroc, ONJN va gestiona o bază de date referitoare la persoanele autoexcluse şi indezirabile, constituită, la nivel naţional. Mai mult, în vederea transparenţei pieţei jocurilor de noroc, ordonanţa prevede instituirea obligativităţii creării şi menţinerii la zi de către ONJN a unui registru public, accesibil online, cu informaţii despre operatorii licenţiaţi/autorizaţi, cum ar fi: adresa sediului social, adresa fiecărui spaţiu comercial în care operează jocuri de noroc, indicarea tipurilor de jocuri de noroc autorizate pentru locaţie, seria şi adresa la care este amplasat fiecare mijloc de joc licenţiat/autorizat.
—————————————————————————————–
Ciolacu a precizat că „jocurile de noroc nu vor mai putea funcţiona dacă firma nu este înregistrată în România”.
„Vreau să terminăm odată cu situaţia în care companiile de pariuri fac miliarde în România, dar trimit tot profitul în afara ţării şi chiar a UE”, a mai spus premierul, conform digi24.ro.
Firmele de pariuri și păcănele, obligate să se înregistreze în țară
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat în şedinţa de Guvern că va fi adoptată ordonanţa de urgenţă care reglementează industria pariurilor şi a păcănelelor, în interesul cetăţenilor români.
„În primul rând, jocurile de noroc nu vor mai putea funcţiona dacă firma nu este înregistrată în România. Vreau să terminăm odată cu situaţia în care companiile de pariuri fac miliarde în România, dar trimit tot profitul în afara ţării şi chiar a Uniunii Europene”, a spus şeful Executivului.
Premierul a mai spus că Guvernul „creşte semnificativ taxele pentru toate licenţele de jocuri de noroc şi limitează drastic spaţiul de publicitate pe care îl pot cumpăra firmele din această industrie”.
„Realitatea ne arată că s-a depăşit orice limită! Nu e normal ca industria pariurilor să aibă atâta putere! În pandemie, au stat la masa Guvernului! Acum ameninţă politicieni şi concediază jurnalişti, cumpărând protecţie la vârful unui trust străin care are două ziare mari din România”, a mai spus Ciolacu.
Ministerul Finanțelor a publicat, marți, proiectul de Ordonanță de Urgență care reglementează mult mai dur activitatea operatorilor de jocuri de noroc în România. Potrivit documentului, care ar putea fi aprobat în Guvern chiar săptămâna aceasta, se introduc taxe mai mari, alcoolul va fi interzis în incinta sălilor, iar operatorii trebuie să aibă sediul social în România.