Premierul Marcel Ciolacu a declarat, luni seară, la emisiunea „Gândurile lui Cristoiu”, că Guvernul va trebui să renegocieze PNRR cu Comisia Europeană până pe 31 august, având în vedere că România va avea mai puține fonduri europene alocate, ca urmare a creșterii economice înregistrată peste ținta inițială.
Oficialul spune că România va ajunge la un deficit mai mare decât cel de anul trecut, la peste 6,2%, dacă statul nu ia măsuri. Statul va primi în plus însă 1,7 miliarde de euro pentru RepowerEU.
Liderul PSD susține că trebuie să discute la Comisia Europeană despre ținta de deficit bugetar asumată de stat, de 4,4% din PIB, care ar putea fi depășită.
„Automat va duce la blocarea fondurilor europene, la costuri mult mai mari de împrumut și va duce, mult mai devreme decât alegerile din 2024, la instabilitate politică”, a avertizat acesta.
„Orice stat care își încalcă deficitul asumat, automat Comisia declanșează suspendarea fondurilor europene”
„Avem până pe 31 august termen să terminăm negocierile de modificare a PNRR. Categoric o să ajung până în data de 31. Avem în primul rând reducerea unor granturi de 2,1 miliarde euro, deoarece am avut o creștere economică cu 0,3 peste 5%. Aș vrea să-l întreb pe fostul prim-ministru cât de mult l-a dus capul să pierzi 2,1 miliarde din grant. Banii sunt pierduți.
Ei îți solicită să scoți acești bani din granturile din PNRR. Avem ReporwerEU. Sunt 1,7 miliarde de euro care vin în plus pe zona de energie. Aici, împreună cu Comisia, am ajuns la un numitor comun și o să venim să prezentăm aceste proiecte și programe din RepowerEU, unde avem o componentă de granturi și o componentă de împrumuturi scăzută din ansamblul PNRR. A treia negociere categoric va fi negocierea privind deficitul asumat de către statul român la un moment dat.
Încălcarea deficitului e prevăzută în PNRR. Orice stat care își încalcă deficitul asumat – ne-am asumat 4,4% din PIB pe ESA și 4,4 pe numerar – automat Comisia declanșează suspendarea fondurilor europene. Suntem singurul stat din UE care avem acord privind deficitul, cu toate că nu suntem singurul stat care a depășit deficitul. De ce? Pentru că un guvern a avut un deficit de 9,2% din PIB, s-au speriat și oamenii ăia. Au făcut un deficit în două luni de 4,4%. Au fost împrumuturi de 200 de miliarde de lei în doi ani”, a afirmat Ciolacu la Aleph News.
„România va ajunge la un deficit mai mare decât deficitul de anul trecut, de peste 6,2% dacă România nu ia măsuri. Automat va duce la blocarea fondurilor europene, la costuri mult mai mari de împrumut pentru acoperirea deficitului și, cum e și normal, va duce mult mai devreme decât alegerile din 2024, la instabilitate politică”, mai spune acesta.
„Nu voi accepta ipocrizia. Nu caut vinovați, căutăm soluții împreună”
Marcel Ciolacu a vorbit în emisiunea lui Ion Cristoiu, de la Aleph News, despre responsabilitatea sa ca premier. „E posibil să pierd voturi, îmi asum, voi explica și în partid, dar acasă când mă duc și mă uit în oglindă, știu că am făcut ceea ce era corect pentru România”, a spus premierul.
„Eu nu vin cu taxe noi. În schimb, cu echitaste fiscală, voi veni. S-a dus perioada când ori la guvern, ori la parlament veneau anumite excepții. De când am fost învestit știam că voi juca cu mandatul pe masă, fiindcă este normal.
Eu nu pot să mă duc acasă să mă duc în oglindă ca nu am luat măsurile, iar România a intrat într-o instabilitate și a pierdut cel mai important tren al ei, fiindcă nu sunt ipocrit. E posibil să pierd voturi, îmi asum, voi explica și în partid, mai vin la domnul Cristoiu de câte ori mă invită și le explic iar, dar acasă când mă duc și mă uit în oglindă, știu că am făcut ceea ce era corect pentru România.
Eu nu îmi permit ca premir să pierd investițiile de la UE. Voi da înapoi în cazul în care văd că parterenul de coaliție încearcă să nu își asume. „Joc cu mandatul pe masă din prima zi”, a spus Ciolacu la Aleph News, în emisiunea lui Ion Cristoiu.
„Am văzut zilele acestea, în spațiul public o escaladare a discuțiilor despre diverse vinovății privind starea actuală a bugetului”
Președintele PNL, Nicolae Ciucă, face apel la calm și susține că „a căuta vinovați pentru starea bugetului de astăzi și legislația aferentă nu ne duce înainte.”
Reamintim că măsurile fiscale propuse de Cabinetul Ciolacu au inflamat spiritele în spațiul public, dar și între între partudele Coaliției de Guvernare. În timp ce Sorin Grindeanu invocă greaua moștenire pentru situația financiară a României de astăzi, fostul premier Ciucă susține că „guvernul are nevoie de sprijin, nu de tensiuni.”
„Le cer tuturor colegilor din PNL și PSD să reflecteze asupra acestor lucruri, să ne concentrăm serios spre viitor și spre rezolvarea, de urgență, a problemelor bugetare structurale”, a mai spus Ciucă, potrivit PS News.
„Este adevărat, e o perioadă dificilă, care vine după pandemie, după efectele economice ale războiului de la graniță și ale multiplelor crize internaționale. E la fel de adevărat că reformele, atunci când sunt reale, generează, inevitabil, dispute între politicieni și chiar și în societate. Doar că aceste reforme sunt necesare”, a continuat el.
„În opinia mea, a căuta vinovați pentru starea bugetului de astăzi și legislația aferentă nu ne duce înainte”
„Cui folosește azi dacă cineva îi acuză pe domnii Cîțu sau Câciu, sau dacă altcineva arată că cei trei prim-miniștri, din vremea când Liviu Dragnea conducea PSD, adică domnii Tudose, Grindeanu și doamna Dăncilă, au comis greșeli în materie de politică economică și fiscală? Nimănui”, a mai spus Ciucă.
În opinia președintelui Senatului, „guvernul are nevoie de sprijin, nu de tensiuni. Majoritatea are de luat măsuri importante pe care trebuie să le și explice foarte bine populației și mediului de afaceri.”
Sorin Grindeanu invocă „greaua moștenire” pentru măsurile de austeritate
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, prim-vicepreședintele PSD, lansează un atac dur la adresa guvernărilor de dreapta, într-o postare pe Facebook, pe tema măsurilor de reducere a cheltuielilor.
Acesta a punctat că ele sunt necesare, pentru că 60% din banii împrumutaţi astăzi de România merg pentru plata sau refinanţarea datoriilor din urmă, mai ales a datoriilor imense contractate de guvernările de dreapta şi pentru că ”datoria guvernamentală a explodat” din cauza ”derapajelor bugetare masive din perioada guvernărilor Orban şi Cîţu”.
”Unora le este facil să vorbească de onoare, chiar dacă ei înşişi nu o demonstrează. Iar pentru că memoria instituţională şi politică le joacă feste, le reamintesc că un caracter puternic se vede în deciziile luate în momente dificile! Ştiu, unora le este mai simplu să chibiţeze, în timp ce îşi şterg lacrimile false din ochi cu batista!”, conchide el.
Ministrul Finanțelor, despre amenințarea deficitului bugetar
Marcel Boloş, ministrul Finanţelor, afirmă că deficitul bugetar reprezintă ”o ameninţare serioasă pentru viitorul” României, iar din acest motiv ”pachetul de măsuri trebuie să ne aducă încă din 2023 o economie la buget de aproximativ 12 miliarde de lei.”
La rândul său, premierul Marcel Ciolacu a afirmat, miercuri, după întâlnirea de la Ministerul Finanţelor, pe tema reducerilor bugetare, că sunt peste 50 de măsuri care vor fi luate prin OUG care se pregăteşte. ”Vorbim de prima reformă reală în sistemul bugetar”, afirmă premierul.
Marcel Boloș: „Deficitul bugetar reprezintă o ameninţare serioasă pentru viitorul nostru”
”Cât despre măsurile fiscale, nu există, pentru moment, nici simulări finale, nici decizii finale, convenite în Coaliţia de guvernare. Nu ne dorim să bulversăm mediul de afaceri sau populaţia, vom prezenta transparent şi integrat toate propunerile şi deciziile pe care Guvernul Ciolacu le va lua în această zonă”, a precizat oficialul într-un mesaj publicat pe facebook.
”După cum aţi văzut zilele acestea, Ministerul Finanţelor este în postura de integrator: face simulări asupra impactului pe care diferite propuneri fiscal-bugetare îl pot avea, pentru ca Guvernul României să ajungă la o consolidare echilibrată a bugetului de stat, raportată la cheltuieli şi venituri.
Am avut astăzi o şedinţă de lucru cu domnul prim-ministru Marcel Ciolacu şi echipa de experţi din minister, pentru analiza simulărilor pachetului care trebuie să genereze efecte care să se resimtă de anul acesta şi să continue şi după 2024. Concluzia a fost că deficitul bugetar reprezintă o ameninţare serioasă pentru viitorul nostru şi este momentul să acţionăm ferm şi să aducem echilibrul bugetar pe linia corectă.
Tocmai de aceea pachetul de măsuri trebuie să ne aducă încă din 2023 o economie la buget de aproximativ 12 miliarde de lei”, a arătat Marcel Boloş, miercuri seară, într-o postare pe Facebook.
CITIȚI ȘI: