Marcel Ciolacu, liderul PSD, a reacționat după conferința de presă a candidatului coaliției PSD-PNL pentru Primăria Capitalei, Cătălin Cîrstoiu. Acesta a afirmat că în prezent, Cîrstoiu este candidatul alianței PSD-PNL și că va exista o discuție în cadrul coaliției legată de candidatura sa în ziua de luni.
Ciolacu: „Am vorbit pe WhatsApp cu domnul Cîrstoiu”
Ciolacu a evitat să își asume o decizie unilaterală în privința retragerii candidaturii lui Cîrstoiu.
„Candidatul, în acest moment, este Cătălin Cîrstoiu. Am spus foarte clar că luni vom face o coaliție, am vorbit pe WhatsApp cu domnul Cîrstoiu, o să vorbesc și telefonic mai târziu, e normal că ținem o legătură între noi. Nu am apucat să mă uit în detaliu la conferința de presă de ieri și să urmăresc.”, a declarat liderul PSD.
Întrebat dacă ar fi de acord ca alianța PSD-PNL să renunțe la propunerea unui candidat pentru Primăria Capitalei, Ciolacu a negat categoric: „Este exclus”. A subliniat că alianța va continua să susțină un candidat unic pentru această funcție, iar în acest moment, acesta este Cătălin Cîrstoiu.
Ciolacu: „Cîrstoiu nu e un criminal!”
Ciolacu i-a luat apărarea lui Cîrstoiu, insistând că acesta nu este în niciun caz un infractor: „Domnul Cîrstoiu nu e un criminal, iertați-mă! Înțeleg campania… dom’le, e un medic de excepție, e un decan la UMF, un om care și-a construit profesional tot ce se poate, este solicitat și în România, și în străinătate pentru operații și nu face operații simple. Haideți să fim corecți! Am înțeles, a fost la o clinică… dar lucrurile acestea o să le lămurim în cadrul coaliției”.
Ciolacu: „Nu-mi cereți mie să iau decizii”
Referitor la posibilele probleme de incompatibilitate, Ciolacu a menționat că nu a văzut nicio decizie oficială legată de acest aspect și că ar trebui să se aștepte la clarificări din partea Agenției Naționale de Integritate (ANI).
„O să vorbim luni. E atât de simplu, e corect. Nu-mi cereți mie să iau decizii eu, e incorect pentru un om de o asemenea valoare profesională să fac acest lucru”, a adăugat Ciolacu, insistând că e nevoie de o discuție în cadrul coaliției pentru luarea unei decizii în privința retragerii sau menținerii candidaturii lui Cătălin Cîrstoiu.