Cine sunt cei 6 miliardari români din Topul Forbes 2024? Dacă mulți dintre noi știam că Ion Țiriac este cel mai bogat român și prezent tot timpul pe listele bogaților lumii, aflați că nu el este, în prezent, singurul miliardar din România. Nu este nici măcar cel mai bogat român! Iată cine sunt, așadar, cei 6 miliardari români inclusi în Topul Forbes 2024!
Şase români sunt anul acesta în topul Forbes al celor mai bogaţi oameni din lume. Cu o avere cumulată de aproape 11 miliarde de dolari, au făcut bani din domeniul bancar, IT, asigurări sau din vânzările de materiale de construcţii şi uneltelor de bricolaj.
Cei 6 miliardari români din Topul Forbes 2024
Daniel Dines este cel mai bogat român
Cel mai bogat român este Daniel Dines, în vârstă de 52 de ani, cofondatorul şi CEO-ul companiei din domeniul tehnologiei UiPath, cu o avere estimată de Forbes la 2,7 miliarde de dolari. El ocupă locul 1.238 în clasamentul în care sunt 2.781 de persoane din întreaga lume cu averi de cel puţin un miliard de dolari.
Dines, absolvent al Universităţii Bucureşti, trăieşte la New York şi a intrat în topul Forbes în 2020. Averea lui a crescut în 2024 cu 1,1 miliarde de dolari faţă de 2023, dar vârful l-a atins în 2021, anul listării la bursa din New York, când a fost evaluată la 6 miliarde de dolari.
Citește și: Magnetoterapia ajută în ameliorarea durerii, a inflamației și a stresului
2. Ion Țiriac, pe locul 2 în topul miliardarilor
Ion Ţiriac, în vârstă de 84 de ani, este pe locul doi în topul celor mai bogați români, cu o avere de 2,1 miliarde de dolari. Fostul tenismen și-a adjudecat locul 1.545 în clasamentul Forbes 2024 cu averea sa câștigată în domeniul bancar şi al asigurărilor, în real estate şi auto.
Țiriac a intrat prima dată în acest top în 2019, când figura cu o avere 1,2 miliarde de dolari. Cinci ani mai târziu a atins cea mai mare valoare estimată a averii sale (față de 2 miliarde de dolari, în 2023).
3. și 4. Frații Pavăl, care dețin 57 de magazine Dedeman
Dragoş Pavăl are 57 de ani și este cofondatorul lanţului de magazine de construcţii şi bricolaj Dedeman, este al treilea român din listă. Cu o avere de 2 miliarde de dolari, el se situează pe locul 1.623 în clasamentul Forbes. Averea sa este în creștere față de 2023, când însuma 1,7 miliarde.
Fratele său, Adrian Pavăl are 55 de ani, este cofondator Dedeman și figurează pe locul 2.152 în lista Forbes, cu o avere estimată la 1,4 miliarde de dolari (anul trecut apărea în același clasament cu 1,1 miliarde de dolari).
Fraţii Pavăl şi-au fondat afacerea în 1992. De la un singur punct, în Bacău, au ajuns la 57 de magazine. Ei deţin, de asemenea, acţiuni la mai multe companii româneşti cotate la bursă şi un portofoliu de proprietăţi imobiliare în Bucureşti şi în Cluj-Napoca, potrivit News.ro.
Citește și: Uscarea părului cu aer rece: secretul unui păr strălucitor
5. Ion Stoica, cofondatorul Databricks, printre cei 6 miliardari români din Topul Forbes 2024
Cu o avere de 1,2 miliarde de dolari, cel de-al cincilea miliardar al României din acest clasament este Ion Stoica, 59 de ani, cofondator şi preşedinte executiv al startup-ului de software Databricks, evaluat la 38 de miliarde de dolari în august 2021, care-i are printre investitori pe giganţii cloud Microsoft şi Amazon.
A pus bazele primului “unicorn” românesc, o companie de automatizare robotică a proceselor, care a fost listată la Bursa de Valori din New York în 2021.
În clasamentul Forbes, Ion Stoica (care locuieşte în Statele Unite) ocupă locul 2.410. Stoica a cofondat Databricks împreună cu şase colaboratori de la UC Berkeley care au construit popularul motor de analiză a datelor Apache Spark. Databricks foloseşte inteligenţa artificială pentru a ajuta companiile să stocheze şi să utilizeze datele lor.
6. Matei Zaharia, cel mai tânăr miliardar român
Matei Zaharia, partenerul de afaceri al lui Ion Stoica, are 38 de ani, este cofondator şi director de tehnologie al startup-ului de software Databricks și creierul din spatele popularului motor de analiză Apache Spark, figurează pe aceeaşi poziţie în clasamentul Forbes, 2.410. Averea estimată a acestuia se ridică la 1,2 miliarde de dolari.