Între SUA și UE s-a produs clar o ruptură. Liderii europeni sunt mai degrabă o prelungire exterioară a Administrației Biden decât conducătorii propriilor popoare. Așadar lupta lui Trump cu progresismul nociv se duce atât pe teritoriul SUA, cât și în afara granițelor, mai cu seamă în țările aliate NATO și/sau membre G7. Pe lângă țările mari și puternice, sunt o mulțime de țări mici și medii, precum România, unde progresismul încă se agață de putere și întărește corul liderilor europeni.
Progresismul are o caracteristică aiuritoare: cu cât țara este mai mică, cu atât liderul lor este mai vocal și mai arogant. Probabil că cei mai vehemenți critici ai lui Trump sunt o estoniancă și o malteză. Vă vine să credeți? Kaja Kallas este Vicepreședintele Comisiei Europene și se vrea un câine care latră ceva mai tare decât JD Vance, vicepreședintele SUA. Ea avertizează tot timpul SUA și pe președintele Trump despre ce urmează să se întâmple, mai ales când vine vorba despre Rusia, de parcă cei de peste ocean ar trebui să ia lumină de la ea. Și în mod evident părerile ei intră întotdeauna în coliziune cu intențiile Administrației Trump.
Roberta Metsola este Președintele Parlamentului European. A fost aleasă pentru prima oară în funcția de parlamentar european în 2013, când era o tânără de 34 ani. Povestea ei este mai interesantă, pentru că s-a căsătorit în 2005, la vârsta de 26 ani, cu un finlandez, pe nume Ukko Metsola. Între timp a devenit și mamă a patru copii și, în ciuda unei vieți de familie plină de evenimente frumoase, a avut și o ascensiune politică spectaculoasă. La numai trei ani de la căsătorie, soții Metsola au candidat pentru Parlamentul european, fiind primul cuplu care a obținut statutul de europarlamentari reprezentând două țări diferite. Roberta Metsola a fost aleasă mai întâi vicepreședinte al Parlamentului European în 2020, iar de la începutul anului 2022 este Președintele Parlamentului European. Așadar două țări minuscule au dat doi lideri, nu întâmplător femei, pentru că Europa zilelor noastre trăiește corectitudinea politică dusă la extrem.
În Europa dominată de amazoane, figurile lui Macron sau Starmer efectiv pălesc. Și cu toții se întrec care să fie mai păun decât celălalt, să își arate coada înfoiată și colorată când vine vorba despre SUA, Trump, război, Putin, Ucraina, înarmare. Aceiași lideri au fost urecheați de Trump în urmă cu 7-8 ani, când a solicitat țărilor europene să aloce măcar 2% din PIB, așa cum prevăd obligațiile fiecărui membru al alianței NATO. România a fost prima țară care a acționat în sensul creșterii ponderii în buget a cheltuielilor militare. Germania și Franța s-au mai gândit. Marii războinici de astăzi sunt fix cei care au neglijat voit cheltuielile de apărare. Practic, în termeni de securitate, nici o țară mică sau medie din Europa nu are altă variantă decât SUA. Trebuie să fii cel puțin naiv să crezi că securitatea poate fi livrată de armata franceză sau cea britanică.
Și în acest război surd, cu un câștigător dinainte anunțat, liderii României au ales. Noi mergem alături de Macron și de Starmer, cu Ursula von der Leyen, Kaja Kallas și Roberta Metsola pe post de conducători neînfricați. Bolojan-Ciolacu-Hunor-Lasconi, cei patru lideri care s-au auto-intitulat pro-europeni, nu au întrebat pe nimeni de alegerea făcută. Oare poporul român își dorește să se despartă de America? Vrea poporul român să îmbrățișeze viziunea de securitate a lui Emmanuel Macron? Dacă alegerea conducătorilor români se dovedește a fi una eronată, cine plătește? Sau mai bine zis, cum ar putea plăti Bolojan/Ciolacu/Hunor/Lasconi pentru alegerea făcută?
Numai cei naivi își închipuie că valul de anti-americanism declanșat de presa care sprijină actuala Putere din România nu este monitorizat și cunoscut la Washington. Nu întâmplător România a devenit subiect de articole în presa internațională, toate având o conotație negativă. Nici măcar când au venit minerii la București, la începutul anilor ’90, nu a beneficiat România de atâta „atenție”. Țara noastră a fost depunctată la capitolul democrație, ratingul de țară a scăzut și el, toate cifrele arată rău, dar noi insistăm în greșeală. Și nu greșeala este problema, ci insistența de a greși!
Iar politicienii noștri, fără anvergură, fără viziune și fără opinii personale, nu vor plăti în nici un fel. Doar își vor pierde funcțiile. Mare pagubă în ciuperci! Și așa ar fi trebuit să plece acasă încă din decembrie, dar ei și-au menținut posturile, scaunele și Puterea prin furt. Pentru că ne-au furat votul exprimat prin anulare, pentru că nu ne-au mai lăsat să votăm știind că nu ei sunt cei preferați de popor să mai conducă. Dar aceasta nu este o plată, ci doar o palidă consolare. Am văzut cât de mare este corupția care a acaparat statul român la vârf, în toate instituțiile sale, căci nu Puterea corupe, ci teama da a nu pierde Puterea. Acești oameni sunt dispuși să facă absolut orice pentru păstrarea privilegiului de a pupa un fund de lider străin.
Problema noastră este că pentru acest fetiș un popor întreg trebuie să plătească bani grei și umilințe la care nu este dispus. Fiecare popor își merită conducătorii, dar dacă poporul vrea să își schimbe conducătorii și nu poate, atunci ce este de făcut? Iată o întrebare la care este greu să găsim un răspuns ferm. Dar dacă poporul român va reuși schimbarea, probabil că vor fi găsiți măcar niște țapi ispășitori pentru toate greșelile conducătorilor noștri. Dacă nu, asta e…
